Potrivit unei informări transmise școlilor, toți părinții sau reprezentanții legali ai preșcolarilor și elevilor dezavantajați care îndeplinesc criteriile stabilite trebuie să depună o cerere până la data de 2 octombrie 2025, pentru a beneficia de sprijinul educațional în valoare de 500 de lei, chiar dacă dețin deja un card de anul trecut.
n anul școlar 2025-2026, părinții și reprezentanții legali ai preșcolarilor și elevilor din familii dezavantajate trebuie să depună o cerere pentru a primi sprijinul educațional în valoare de 500 de lei, chiar dacă dețin deja carduri din anul trecut.
Ministerul Educației a transmis școlilor că termenul-limită pentru depunerea cererilor este 2 octombrie 2025, iar acestea trebuie introduse ulterior de către unitățile de învățământ în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) până la 7 octombrie 2025.
Sprijinul financiar se acordă elevilor din familii cu venit mediu net lunar pe membru de familie de cel mult 2.025 de lei. Cererea se depune la secretariatul școlii sau la cadrul didactic al clasei/grupei, împreună cu copii după actele de identitate ale membrilor familiei.
În cazul în care un părinte are mai mulți copii eligibili, este suficientă o singură cerere care îi cuprinde pe toți.
Conform Ministerului Educației, alocarea celor 500 de lei pe cardurile educaționale va fi făcută în lunile septembrie–octombrie 2025, iar părinții care nu depun cerere în termen nu vor putea beneficia de sprijin, chiar dacă au avut card anul trecut.
Părintele/reprezentantul legal al elevului/elevilor care se încadrează în condițiile mai sus menționate va depune o cerere de acordare a tichetului până la data de 2 octombrie 2025.
În cazul în care părintele are mai mulți copii eligibili acesta va completa o singură cerere în care va trece datele tuturor. Datele trecute în cereri să corespundă cu cele din certificatele de naștere/cărțile de identitate ( nume complet, CNP corect).Cererile, însoțite de copii ale actelor de identitate ale tuturor membrilor familiei, vor fi depuse la secretariatul școlii de profesorul/dirigintele grupei/clasei până la data de 2 octombrie 2025, potrivit documentului.
CITEȘTE ȘI
Ministerul Educației: „Normele plătite cu ora s-au redus la jumătate în anul școlar 2025-2026”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.