Elevii care încep liceul în toamna anului 2025 nu trebuie să-și facă griji legate de posibile modificări în structura Bacalaureatului.
Ministrul Educației, Daniel David, a transmis un mesaj clar în cadrul unei conferințe de presă: „Nu se schimbă nimic”, cel puțin nu în perioada imediat următoare.
Fără schimbări de la un an la altul
Întrebat dacă actuala generație de clasa a VIII-a, care va deveni clasa a IX-a în 2025, va susține un Bacalaureat diferit față de cel actual, ministrul a fost ferm:
„Răspunsul direct: nu”.
Daniel David a subliniat, potrivit Digi24, că nu susține modificările grăbite, mai ales când vine vorba de examene importante precum Bacalaureatul:
„Nu sunt de acord cu schimbări de pe un an pe altul în examenele complicate, dificile. Ele trebuie anticipate”.
Eventualele reforme, doar după noile planuri-cadru
Ministrul a explicat că orice schimbare majoră privind Bacalaureatul va fi luată în calcul numai după ce vor fi implementate noile planuri-cadru pentru învățământul liceal.
Până atunci, actuala formulă de organizare a examenului rămâne valabilă:
„Examenul de bacalaureat, așa cum apare în lege în această fază, este în regulă. Și modul în care se desfășoară în prezent este în regulă”.
Totodată, Daniel David a ținut să sublinieze că transformările în sistem nu ar trebui să vină „din pixul” unui singur ministru, ci să fie asumate de întreg sistemul educațional:
„După ce vom face reforma planurilor-cadru vedem atunci ce se va întâmpla și ce va dori și sistemul. Până la urmă, nu trebuie să vină un ministru care să schimbe mereu examenele și metodologia”.
Așadar, pentru anul viitor și pentru generațiile de liceeni care abia pășesc în clasa a IX-a, nu sunt prevăzute modificări în organizarea Bacalaureatului.