EXCLUSIV Consumul de alcool și substanțe la adolescenți și conexiunea cu actul suicidal. Radu Leca: „Părinții să fie pregătiți”

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Sper ca articolul să ajungă în multe familii ca părinții să fie pregătiți, iar discuțiile să nu se blochează rapid în frică, rușine, ceartă sau minimizare. Rolul textului rămâne practic, să traducă pe înțelesul familiei legătura dintre consum și decizii rapide, riscante, să ofere o hartă psihologică a semnelor de alarmă și să sprijine conversații care reduc pericolul de auto-vătămare și suicid.

Substanțele nu reprezintă doar „un viciu”, ci intră în relație directă cu emoțiile, controlul impulsurilor, somnul, relațiile și felul în care un adolescent își vede viitorul.

De ce consumul de alcool/substanțe crește impulsivitatea la adolescenți? 

În adolescență, creierul lucrează intens la reglaj emoțional și la controlul frânelor interne, iar alcoolul și drogurile reduc exact frânele care ajută la gândire, anticipare și autocontrol. Impulsivitatea se vede prin reacții rapide, decizii fără calculul consecințelor, tendință spre risc, conflicte și căutarea senzațiilor tari, iar substanțele accelerează toate aceste manifestări.

Pe fond de intoxicație sau sevraj, apare „tunelul” mental, atenția se îngustează, viitorul dispare, iar prezentul devine singurul criteriu de acțiune.

În psihoterapie, impulsivitatea legată de consum se înțelege ca rezultat al unei combinații, vulnerabilitate emoțională + presiune socială + acces la substanțe + abilități insuficiente de autoreglare, iar intervenția urmărește antrenarea abilităților, nu doar interdicția. 

În prevenția suicidului, impulsivitatea contează enorm, fiindcă unele gesturi apar fără plan îndelungat, în minute de deznădejde și dezorganizare, mai ales când alcoolul scade inhibiția și amplifică reacția la respingere, umilință sau eșec.  

Când ai observat la adolescent reacții „fără frâne” după ieșiri în oraș sau după perioade de stres?  

Ce semnale timpurii recunoști acum, legate de impulsivitate și de consum?

Cum se leagă consumul de emoții grele și de nevoia de a anestezia durerea psihică?

Mulți adolescenți folosesc alcoolul sau substanțele ca reglaj emoțional rapid, reduc anxietatea pe moment, amorțesc tristețea, scad tensiunea socială, oferă curaj artificial, iar creierul învață repede asocierea „substanță = ușurare”. Costul apare ulterior, rebound anxios, iritabilitate, vinovăție, somn fragmentat, dificultăți școlare, conflicte acasă, scăderea stimei de sine, ceea ce alimentează din nou nevoia de anestezie.

În psihoterapie, atenția se mută de la „de ce face asta?” la „ce durere încearcă să reducă?”; întrebarea schimbă tonul părintelui și scade lupta de putere.

În prevenția suicidului, „anestezia” devine periculoasă când adolescentul simte că nu mai găsește altă ieșire și caută să oprească suferința cu orice preț; substanțele cresc riscul de auto-vătămare din impuls și reduc accesul la soluții sănătoase, mai ales când apar singurătatea, rușinea și izolarea. Un părinte care înțelege funcția emoțională a consumului poate deschide o conversație calmă, „Ce te doare?” și „Ce ți-ar aduce ușurare fără să te ardă pe termen lung?”.  

Ce emoții par greu de tolerat pentru adolescent în ultimele luni, anxietate, rușine, furie, tristețe?  

În familia ta, cum se vorbește despre suferință fără critică sau ironie?

Care sunt semnele că impulsivitatea și consumul intră într-o zonă de risc pentru auto-vătămare sau suicid?

Semnele nu arată la fel la fiecare adolescent, însă există repere clare, creșterea bruscă a consumului, episoade de blackout, încălcarea regulilor cu consecințe mari, agresivitate sau retragere accentuată, schimbări de somn și apetit, note în scădere, renunțarea la activități care aduceau plăcere, prieteni noi secreți, minciuni frecvente, dispariții de bani, mesaje despre lipsă de sens, disperare, „nu mai contează”, precum și orice referință la moarte sau la ideea de a nu mai fi.

În prevenția suicidului, combinația critică include, consum + impulsivitate + acces la mijloace letale + conflict intens + sentiment de povară + izolare. În psihoterapie, clinicianul evaluează intensitatea ideilor suicidare, planul, mijloacele și factorii protectivi, iar familia învață să reducă accesul la alcool, pastile, obiecte periculoase și să crească supravegherea empatică, nu controlul punitiv. Discuția directă despre suicid nu „bagă idei”, ci reduce singurătatea și ajută la triere corectă a riscului.  

Ce semn din lista de mai sus te neliniștește cel mai mult, fiindcă îl recunoști deja?  

Cu cine ai discuta azi, concret, ca să nu rămâi singur cu îngrijorarea?

Cum abordează un părinte discuția despre consum fără să aprindă un război în casă?

O conversație utilă începe cu o observație concretă, nu cu etichete, „Am simțit alcool când ai intrat” sau „Am găsit resturi de țigări”, apoi urmează o întrebare deschisă, „Ce s-a întâmplat?”. Tonul calm scade defensiva, iar scopul se declară explicit, siguranță, sănătate, sprijin.

În psihoterapie de familie, părintele învață să facă diferența dintre limită și pedeapsă, limita protejează („Nu conduci, nu urci în mașini cu șofer băut, nu păstrezi alcool în cameră”), pedeapsa umilește și amplifică secretizarea. Un cadru clar ajută, reguli despre ore, anturaj, bani, telefon, plus consecințe previzibile, aplicate fără țipete.

În prevenția suicidului, întrebarea directă despre gânduri de auto-vătămare rămâne un act de grijă, „Ți-a trecut prin minte să îți faci rău?”; răspunsul ghidează următorul pas, inclusiv apel la specialist sau urgență. Discuția eficientă evită sarcasmul, predicile și comparațiile cu alți copii; accentul cade pe „te văd, mă îngrijorez, rămân lângă tine”.  

Ce frază spui de obicei care escaladează, și cum ar suna o variantă mai calmă, orientată spre siguranță?  

Ce limită clară ar proteja adolescentul chiar din seara asta?

Ce rol are psihoterapia în reducerea consumului și a impulsivității?

Psihoterapia oferă un spațiu în care adolescentul poate pune în cuvinte presiunea socială, golul interior, furia, frica de eșec, rușinea sau trauma, iar terapeutul îl ajută să lege emoțiile de comportamente.

Intervențiile frecvente includ antrenarea toleranței la distres, identificarea declanșatorilor, planuri de siguranță, tehnici de reglare emoțională, restructurarea gândurilor catastrofice și lucrul cu relațiile familiale.

Abordările orientate pe abilități, precum DBT pentru impulsivitate și auto-vătămare, sau CBT pentru anxietate și depresie, reduc riscul prin pași practici și repetiție, nu prin morală. Terapia de familie aduce părinții în aceeași echipă, reguli coerente, comunicare predictibilă, sprijin afectiv, reducerea conflictului cronic.

În prevenția suicidului, planul de siguranță scris, semnele personale de criză, lista de persoane de contact și restricția mijloacelor letale salvează vieți, fiindcă scurtează timpul dintre impuls și acțiune. Terapia nu înlocuiește responsabilitatea, însă construiește abilități pentru responsabilitate.  

Ce crezi că ar câștiga adolescentul dacă ar avea un loc sigur unde să vorbească fără rușinare?  

Ce te oprește acum să ceri ajutor specializat, și ce ai avea nevoie ca să treci peste acel prag?

Cum arată prevenția în familie, limite, conectare, model personal și siguranță?

Prevenția începe cu un mesaj constant, „Ești iubit, și în același timp există reguli care te țin în viață”. Limitele eficiente includ verificarea rezonabilă a ieșirilor, acorduri clare despre petreceri, transport sigur, interdicția de a urca în mașini cu șofer care a consumat, monitorizarea accesului la alcool din casă, controlul responsabil al medicației, plus consecvență în aplicarea consecințelor.

Conectarea se construiește prin timp împreună, interes real pentru prieteni și hobby-uri, conversații scurte și dese, nu anchete lungi. Modelul personal contează, consumul de alcool al părinților, felul în care se gestionează stresul, conflictele și emoțiile oferă „manualul” implicit al copilului. În prevenția suicidului, siguranța fizică înseamnă reducerea accesului la mijloace periculoase și creșterea supravegherii în perioadele de criză, iar siguranța emoțională înseamnă un climat în care adolescentul cere ajutor fără frica de umilire.

Un părinte nu controlează tot, însă poate influența mult, claritate, căldură, predictibilitate.  
Ce regulă din casă e neclară sau aplicată inconsecvent, alimentând negocieri fără sfârșit?  

Ce gest de conectare ai face mâine care nu implică predici, ci prezență?

Ce faci când bănuiala devine confirmare, plan de acțiune orientat pe siguranță și colaborare?

Când apar dovezi de consum, primul obiectiv rămâne siguranța, evaluarea stării fizice, evitarea confruntării în timpul intoxicației, asigurarea unui adult calm în preajmă și reducerea accesului la chei, alcool, pastile. A doua etapă include o discuție la rece, cu structură, ce s-a întâmplat, ce consecințe au apărut, ce reguli intră în vigoare, ce sprijin se oferă, ce pași de ajutor specializat se stabilesc.

În psihoterapie, se lucrează cu lanțul comportamental, declanșator/ emoție/ gând /  acțiune / consecință, iar adolescentul învață alternative, apel la un prieten sigur, ieșire din context, respirație, sport, muzică, scris, duș rece, contact cu adult de încredere.

În prevenția suicidului, orice mențiune de „nu mai vreau să trăiesc” cere reacție rapidă, întrebare directă, prezență, contactarea specialistului, iar când există plan sau mijloace, urgență medicală. Ajutorul devine mai eficient când părintele se ține de fapte, nu de judecăți, și transmite, „Mă interesează viața ta, nu reputația mea”.  

Ce ai face în primele 30 de minute dacă ai afla sigur că adolescentul a consumat în seara asta?  

Ce adult sau serviciu ai suna dacă apar idei clare de auto-vătămare?

Ce rezultate obțin părinții care parcurg și aplică ideile din articol?

În primul rând, apare mai multă claritate, consumul se vede ca semnal psihologic și relațional, nu ca defect de caracter, iar impulsivitatea se înțelege ca vulnerabilitate care cere abilități și structură.

În al doilea rând, crește siguranța, reguli simple, consecvență, restricție de acces la riscuri, întrebări directe despre auto-vătămare și un plan de acțiune reduc probabilitatea unui gest impulsiv.

În al treilea rând, se îmbunătățește comunicarea, mai puține lupte de putere, mai multă conectare, sprijin orientat spre soluții și acces mai rapid la psihoterapie. 

Pe scurt, părintele rămâne ferm și cald în același timp, iar adolescentul primește o combinație rară și valoroasă, limite care protejează și relație care vindecă.

Om bun și părinte grozav, îți propun un exercițiu scris, simplu și rapid, pe care adolescentul îl completează împreună cu părintele. Scopul exercițiului rămâne clar: să vedeți unde apare impulsivitatea, unde intră consumul ca „anestezic” emoțional și ce ține de siguranță (inclusiv prevenția suicidului), fără discuții complicate.

Exercițiu: „Check-in de siguranță și autocontrol” (10 minute)

Instrucțiuni scurte:  
Stați la masă, cu două foi (una pentru adolescent, una pentru părinte). Citiți fiecare afirmație și bifați: DA / NU. Nu comentați pe loc. La final comparați foile și alegeți 2 pași mici pentru următoarea săptămână.

A. Impulsivitate și „frâne” (bifează DA/NU)
1. În ultimele 2 săptămâni am făcut ceva și apoi am zis „n-am gândit deloc”. DA / NU  
2. Când mă enervez, vorbesc sau acționez înainte să respir de 3 ori. DA / NU  
3. În preajma prietenilor accept provocări care nu-mi fac bine. DA / NU  
4. După o ceartă, îmi vine să plec de acasă sau să dispar fără să anunț. DA / NU  
5. Îmi e greu să mă opresc din ceva care îmi dă adrenalină, chiar dacă știu consecințele. DA / NU  

B. Consumul ca „reglaj” emoțional (bifează DA/NU)
6. Am folosit alcool sau altceva ca să nu mai simt anxietate, tristețe sau rușine. DA / NU  
7. Am băut/folosit ca să mă simt „mai curajos(ă)” în grup. DA / NU  
8. După consum, somnul sau dispoziția mea s-au înrăutățit a doua zi. DA / NU  
9. M-am simțit vinovat(ă) sau rușinat(ă) după consum. DA / NU  
10. În familia mea, despre emoții grele se vorbește mai mult cu critică decât cu sprijin. DA / NU  

C. Presiune socială și contexte de risc (bifează DA/NU)
11. La petreceri există alcool/substanțe ușor de obținut. DA / NU  
12. Mi-a fost greu să spun „nu” când mi s-a oferit. DA / NU  
13. Am urcat într-o mașină cu un șofer care a consumat alcool/substanțe. DA / NU  
14. Când ies, părintele știe cu cine sunt și cum ajung acasă. DA / NU  
15. Avem un plan clar pentru „sună-mă și vin fără ceartă”. DA / NU  

D. Semne de alarmă și siguranță (bifează DA/NU)
16. În ultima lună am avut momente cu gânduri de genul „nu mai vreau să fiu aici”. DA / NU  
17. În ultima lună mi-a trecut prin minte să îmi fac rău. DA / NU  
18. Când apar astfel de momente, știu exact pe cine sun. DA / NU  
19. În casă există acces ușor la alcool sau pastile care rămân nesupravegheate. DA / NU  
20. În ultimele 2 săptămâni m-am simțit singur(ă) chiar și când eram cu oameni. DA / NU  

E. Planul de sprijin dintre noi doi (bifează DA/NU)
21. Părintele ascultă până la capăt înainte să dea soluții. DA / NU  
22. Adolescentul spune adevărul mai des când se simte în siguranță, nu când se simte investigat. DA / NU  
23. Avem 15 minute pe săptămână doar pentru a vorbi, fără telefon. DA / NU  
24. Avem 2 reguli de bază despre siguranță (transport, alcool în casă) clare și consecvente. DA / NU  
25. Avem o listă scurtă cu 3 lucruri care ajută când apare un impuls puternic (plimbare, duș, respirație, apel). DA / NU  

Scorare simplă (fără dramă, doar orientare)
- 0–5 răspunsuri DA: risc mai mic, merită menținut dialogul și regulile de siguranță.  
- 6–10 răspunsuri DA: risc moderat, utilă o discuție ghidată + pași concreți de reducere a contextelor de risc.  
- 11+ răspunsuri DA: risc crescut, recomandată implicarea unui psihoterapeut (individual + familie) pentru plan clar.

Important pentru siguranță: dacă la itemii 16 sau 17 apare DA, luați asta în serios și treceți direct la un plan de sprijin. Dacă există intenție clară, mijloace la îndemână sau adolescentul nu se simte în control, contactați 112 sau mergeți la UPU.

Mic ritual de final (2 minute)
Alegeți împreună și scrieți:
- Un lucru care a mers bine săptămâna trecută: ________  
- Un risc pe care îl reducem (un singur lucru): ________  
- Un pas mic de sprijin (ușor de făcut): ________ 

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds, de Alianța Română de Prevenție a Suicidului și de Asociația Telefonul Copilului.