EXCLUSIV Copiii invizibili din statistici. Yolanda Crețescu: „Putem să ne imaginăm 792 de copii care se gândesc în orice moment să-și ia viața?”

Psihologul atrage atenția asupra modului în care părinții și societatea interpretează statisticile.

„Ni se cer de multe ori statistici, procente și avem 7%, dar 7% înseamnă 792 de copii. Putem să ne imaginăm 792 de copii care se gândesc în orice moment să-și ia viața?”, întreabă Yolanda Crețescu.

Când tu privești un procent, riști să minimalizezi problema. Când transformi procentul în copii reali, înțelegi dimensiunea tragediei. În România, conform datelor Eurostat, suicidul rămâne una dintre principalele cauze de mortalitate în rândul adolescenților. Asta înseamnă că fiecare semnal ignorat poate avea consecințe grave.

Yolanda Crețescu: „Statistica nu e despre viața unui singur copil”

Yolanda Crețescu mută discuția din zona abstractă în cea personală.

„Și atunci înțelegem că statistica nu e despre viața unui singur copil. Poate să fie al meu, poate să fie între 0.001%. Acel copil este foarte important”, afirmă experta.

Aici apare responsabilitatea directă a părintelui. Nu mai este vorba despre „copiii altora”. Este vorba despre copilul tău. Despre ce vede, ce aude și cum interpretează lumea din jur. Studiile arată că expunerea la conflicte familiale crește de până la trei ori riscul de anxietate și depresie la copii. Tu ai control asupra mediului în care crește copilul tău.

Copii lăsați singuri prea devreme

Psihologul aduce în discuție diferențele dintre România și alte state europene.

„Și pentru că vorbim de politici, da, știu foarte bine că în Europa sunt și instituții, și politici de prevenire și prevenție, astfel încât părintele până la 10 ani trebuie să asigure permanența la domiciliu copilului să fie însoțit. Noi la 9 ani îi lăsăm. Chiar și mai devreme”, spune psihologul.

Realitatea din multe familii arată altfel. Copiii petrec ore singuri acasă sau în mediul online fără supraveghere. În lipsa unui adult, copilul caută răspunsuri singur. De multe ori le găsește în locuri nesigure. Accesul necontrolat la internet expune copiii la conținut violent sau la modele toxice de comportament.

Violența din familie și reacția instituțiilor

Un alt punct sensibil este reacția statului în fața abuzurilor.

„Exact ce se întâmplă cu accesul la instrumente. Unde eu, ca părinte, dacă țip la copilul meu, dacă lovesc, dacă îl expun la anumite situații de violență domestică, apare statul, apar instituțiile abilitate”, susține Yolanda Crețescu.

Pe hârtie, mecanismele există. În practică, intervențiile sunt adesea întârziate sau ineficiente. Copiii rămân în medii toxice ani întregi. Tu, ca părinte, trebuie să înțelegi că orice formă de agresiune lasă urme. Nu doar fizice, ci și emoționale.

Divorțurile care transformă copiii în victime

Situațiile de separare și divorț pot escalada în forme extreme.

„Noi avem părinți care-și răpesc copiii, sunt în proces de divorț și își fură copilul. Și vine executorul și vine avocatul și vine polițistul și vine DGASPC-ul și nu se poate întâmpla nimic”, susține experta.

Aceste cazuri nu sunt izolate. Psihologul confirmă experiența directă.

„Și în istoria mea profesională am avut destul de multe familii pe care le-am consiliat în astfel de situații. Sunt foarte multe”, afirmă Yolanda Crețescu.

Pentru copil, conflictul dintre părinți devine o traumă constantă. El nu înțelege proceduri legale. El simte abandon, frică și confuzie.

Cazuri extreme care arată limitele sistemului

Un exemplu prezentat de psiholog:

„Am avut un caz în care un părinte a schimbat identitatea de gen a copilului, fiind foarte mică. Fiind fetiță, l-a crescut ca fiind băiat, pentru ca în cazul în care mama întâlnește copilul pe stradă, să nu poată să răspundă copilul. `Tu ești fetița lui mami. Vino încoace. Te cheamă Ioana`. Și copilul să zică `nu, eu sunt băiat. Pe mine mă cheamă George`. Și asta s-a întâmplat niște ani de zile și au existat hotărâri judecătorești. Și totuși, acești copii au stat departe de cel de-al doilea părinte”.

Acest caz arată cum un copil poate deveni instrument într-un conflict între adulți. Identitatea lui devine negociabilă. Atașamentul este rupt forțat. Efectele pe termen lung includ tulburări de identitate, anxietate severă și dificultăți de relaționare.

VEZI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI INTEGRAL: