Crizele de furie ale copiilor, cum să le gestionezi de la 0 la 16 ani: Sfaturile specialistului

Data publicării:
Fotografie de la Jep Gambardella/ Pexels
Fotografie de la Jep Gambardella/ Pexels

Trebuie să învățăm să privim lumea prin ochii unui copil, încercând să înțelegem de ce țipă și plânge sau de ce nu ascultă. Așa că înainte de a acționa, identifică-te cu gândurile și temerile lui. 



Gestionarea crizelor și țipetele unui copil este unul dintre cele mai dificile lucruri despre a fi părinte. De multe ori ne pierdem răbdarea sau devenim panicați și îngrijorați că ceva nu este în regulă cu copilul nostru.


În ultimii ani, medicul pediatru și psiholog Claudia M. Gold a lucrat cu multe familii și a dezvoltat o metodă inovatoare pentru a ajuta părinții să gestioneze situațiile problematice. Gold în cartea sa „The Secret Thoughts of Children”, nu dictează reguli, mai degrabă sugerează o atitudine pe care mama și tata trebuie să o adopte pentru a fi aproape de un copil.


Una dintre nevoile noastre de bază este să fim înțeleși, mai ales ca copii. Mai mult, copiii, chiar și ca nou-născuți, sunt bureți: ei absorb cuvintele și atitudinile părinților lor. Dacă, în timpul unei situații de criză pentru copil, se lasă copleșiți de furie, dezamăgire și nervozitate, vor transmite copilului nesiguranță și vor provoca inevitabil un comportament și mai „problematic”.


Gold explică prin numeroase exemple modul în care părintele trebuie să depună eforturi pentru a înțelege copilul. Motto-ul ei lui este „ține copilul în minte”, adică să empatizezi și să simți empatie de când este nou-născut și până la adolescență.

Copilul, simțindu-se înțeles, învață astfel să-și recunoască propriile emoții și încet, încet, pe măsură ce crește, este capabil să le gestioneze.

În fața unei crize de furie, așadar, părintele nu trebuie să-și piardă niciodată calmul, trebuie să aibă în vedere că plânsul și crizele de furie fac parte din faza normală de dezvoltare a copilului; dar atunci trebuie să-l conțină pe cel mic: dacă furia este legitimă, comportamentul capricios este în schimb greșit.

Gold avertizează, însă, că pentru a urma metoda ei este necesar ca părinții să fie calmi și senini, altfel le va fi foarte greu să se cufunde în mintea copilului. Mai ales o mamă nesigură și neajutată ar putea avea dificultăți în a gestiona un nou-născut. Prin urmare, este important să găsești ajutor sau sprijin persoane care să-l conțină și să îl liniștească pe părinte.


O mamă care se simte înțeleasă și liniștită este capabilă să aibă claritatea necesară pentru a-și concentra atenția asupra copilului ei.

Iată câteva exemple despre cum să empatizezi cu copilul în diferite situații.

Pentru un nou născut

Primele luni din viața unui copil se dovedesc adesea a fi un dezastru. Micuții plâng încontinuu și mamele se simt neajutorate, apar certuri cu partenerii lor, sentimentul de vinovăție crește... Plânsul apare adesea seara și este pus în general pe colici sau probleme fizice, dar de multe ori nu este adevăratul motiv. 

De cele mai multe ori, potrivit medicului pediatru american, nou-născutul plânge din cauza unui exces de stimuli vizuali, tactili și auditivi care îl înconjoară și cărora nu este în stare să dea sens.

Prin urmare, are nevoie de părinții săi să-l ajute să gestioneze și să conțină aceste sentimente. Mama trebuie să înțeleagă, să țină cont și să conțină disconfortul copilului. Poți să-l ridici cu calm, să vorbești cu el, să arăți afecțiune și nu nerăbdare sau nervozitate. Vocea senină a mamei și îmbrățișarea ei vor servi pentru a reține emoțiile puternice și necontrolate ale nou-născutului.

Între 5 și 9 luni este timpul să-i înveți să doarmă singuri

„Un ciclu sănătos de somn/veghe pentru părinți și copii este esențial pentru dezvoltarea emoțională”, spune Gold. În schimb, privarea de somn poate avea un impact negativ asupra sentimentelor de empatie ale părinților față de copilul lor. Timpul pentru a te învăța să dormi este între 5 și 9 luni. Dacă se obișnuiește să adoarmă în prezența unui adult, atunci va fi mai greu să-l înveți să fie singur.

„Un copil ținut în mintea mamei sale”, spune Gold, „dezvolta un atașament sigur care îi permite să gestioneze mai ușor separarea și să învețe să doarmă independent”. Părinții trebuie să fie calmi și să înțeleagă că micuțul este gata să doarmă singur, și că este spre binele lui. La culcare, micuțul va simți că părinții sunt în siguranță și hotărați.

Iar aceasta atitudine pozitivă va da seninatate celui mic care va adormi ușor singur. Gold recomandă să-i lase un obiect de tranziție asociat cu somnul, care să-i permită să se consoleze și să se întoarcă singur la culcare dacă se trezește noaptea. Părinții sunt adesea nesiguri și se tem să lase copilul în pace pentru că îl aud plângând și se tem că ar putea suferi.

„Când copiii învață să meargă, cad adesea și uneori se rănesc. Cu toate acestea, este o fază inevitabilă. Același lucru este valabil și pentru a învăța să adoarmă independent. Copiii nu sunt capabili de acest lucru încă de la naștere. Au nevoie să exerseze”, spune Gold.

Crizele de furie în jurul vârstei de un an și jumătate


Odată cu primii pași și cu primele cuvinte, copilul începe să conștientizeze că eul său este diferit de cel al părinților săi și încearcă să demonstreze acest lucru cu fiecare ocazie. Dar, în același timp, încă se simte mic și lipsit de apărare.

La această vârstă, crizele de furie sunt un mod al copilului de a încerca să-și exercite controlul asupra vieții lor. De exemplu, un copil poate începe să țipe pentru că nu are ceașca lui preferată.

Părinții care se confruntă cu o scenă de acest tip nu ar trebui să răspundă supărându-se sau țipând ei înșiși, explică Gold, ci trebuie să înțeleagă că acest comportament face parte din dezvoltarea evolutivă normală a unui copil care încearcă să-și afirme identitatea.

Așa că trebuie să se pună în pielea micuțului, să-i înțeleagă furia și apoi să o stăpânească.

La vârsta preșcolară: este timpul să-l înveți să vorbească și să nu țipe


În preșcolar, un copil a dezvoltat limbajul și, prin urmare, este timpul să-l învățați să traducă emoțiile negative în cuvinte. Când era nou-născut, părintele său a arătat că l-a înțeles prin expresiile faciale și sunetul vocii. Acum poate recurge la cuvinte în schimb.

În fața unei crize de furie, mama poate spune pe un ton calm, dar hotărât: „Înțeleg că ești supărat pentru că vrei o gogoașă, dar în curând va fi timpul de prânz iar după o poți avea”.

Mama trebuie să îi explice că este normal să te simți frustrat când vrei ceva, dar țipând și plângând nu îl va ajuta să-l obțină.

Vârsta școlară: este momentul să înveți să-i înțelegi pe ceilalți


Problemele de socializare pot apărea la intrarea în școala primară. O mamă care își vede fiul sau fiica tristă din cauza unor certuri constante cu colegii săi de clasă nu trebuie să intre în panică și să devină agitată.
Dar trebuie să ții cont de faptul că conflictele între fete sunt normale la această vârstă.

Atunci mama trebuie să empatizeze și să-și asculte fiul/fiica, să recunoască disconfortul, dar să-l reducă. Este foarte important ca mama să fie calmă și să-și îndepărteze amintirile personale, poate negative, din zilele ei de școală. Ea trebuie să-și acorde sprijinul fiului/fiicei sale, dar și să explice punctul de vedere al celorlalți.

Vârsta adolescenței: crizele sunt normale și ne ajută să creștem


„Fiecare etapă de dezvoltare își prezintă dificultățile, dar a stăpâni furiile și pasiunile unui adolescent necesită o forță și un calm care depășesc cu mult cele necesare la începutul procesului evolutiv.” Ca în toate celelalte faze, și în aceasta, părintele trebuie să se pună în locul copilului. Înțelegeți că este o fază foarte dificilă. La această vârstă copiii sunt împărțiți: pe de o parte există dorința de independență, dar pe de altă parte tristețea pierderii intimității cu mama lor.

„Paradoxal”, spune expertul, „cu cât un adolescent este mai agresiv să te respingă, cu atât are mai multă nevoie de prezența ta”. 

Aceste reflecții trebuie să ajute părintele să empatizeze cu copilul și să încerce să se asigure că fiecare despărțire este urmată de împăcare. Cu toate acestea, este important să stabilim limite dacă comportamentul și limbajul copilului devin prea jignitoare. Faceți clar că anumite atitudini nu sunt acceptabile și ar putea avea consecințe.

Potrivit expertului, a învăța să gestioneze și să depășească crizele îi ajută pe adolescenți să dobândească o mai bună înțelegere a sentimentelor lor. 



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Metode si tehnici
Tagurile articolului: capricii copii crize empatie parenting





DC Media Group Audience
pixel