Cum să încurajăm gândirea critică la copii și adolescenți

Data publicării:
Cum să încurajăm gândirea critică la copii și adolescenți / FOTO: freepik.com@freepik
Cum să încurajăm gândirea critică la copii și adolescenți / FOTO: freepik.com@freepik

Gândirea critică – un concept despre care se tot vorbește, dar cât de mult îl încurajăm cu adevărat în viața copiilor și adolescenților?



„Îmbunătățirea gândirii critice încă de la vârste fragede nu este doar o investiție în viitorul copiilor și adolescenților, ci și în construirea unei societăți mai reflexive, etice și responsabile”, ne asigură Francisco Moller, directorul de Cercetare Aplicată la UNIR Character Project.

De la o vârstă fragedă, micuții încep să pună întrebări, să analizeze ce se întâmplă în jurul lor și să formeze păreri.

Sursa foto: freepik.com@natalia-shtorm

Citește și Ce înseamnă cu adevărat „procesul de adaptare” în școală? Ghada Aboud ne oferă răspunsul

Dar cât de des îi încurajăm să facă acest lucru într-un mod constructiv, să își exprime opiniile și să le argumenteze cu logică?

De fapt, dezvoltarea gândirii critice nu este doar despre a ști cum să răspunzi la întrebări, ci despre a pune întrebări relevante și a învăța să privești lumea din unghiuri diferite.

Potrivit lui Francisco Moller, expert în domeniu, acest proces este esențial nu doar pentru viitorul fiecărui copil, dar și pentru viitorul întregii societăți.

Așadar, cum îi putem ajuta pe cei mici să devină gânditori critici, într-o lume unde informațiile curg constant și unde este nevoie de o gândire clară și bine fundamentată?

Răspunsuri reflectate la întrebări. „Când un copil întreabă 'De ce?', este o oportunitate unică pentru a stimula raționamentul lor”, subliniază Moller.

„În loc să oferim răspunsuri simple sau monosilabice, este util să explorăm împreună posibile răspunsuri sau să punem întrebări suplimentare pentru a stimula analiza acestora.

De exemplu, dacă un copil întreabă de ce cerul este albastru, părinții pot să-l invite să cerceteze împreună sau să pună întrebări suplimentare, cum ar fi: 'Ce crezi tu?', 'Este întotdeauna albastru?'”, potrivit Hola.com.

Folosirea cărților ca instrumente de dialog. „Poveștile reprezintă un instrument ideal pentru a explora deciziile, motivațiile și consecințele acestora”.

În acest sens, Moller recomandă să discutăm cu copiii despre dilemele cu care se confruntă personajele, deoarece acest lucru îi ajută să dezvolte empatie și să analizeze situațiile din perspective diferite.

Modelarea gândirii critice.

„Părinții au un rol fundamental în verbalizarea raționamentului lor în fața unor situații complexe”, spune directorul de cercetare.

„De exemplu, atunci când iau decizii, cum ar fi planificarea unei vacanțe sau rezolvarea unui conflict familial, pot explica procesul lor logic: 'Mă gândesc la asta pentru că...'.

Astfel, copiii învață nu doar conținutul deciziilor, ci și cum să-și structureze gândirea”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Educatie




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel