Statul introduce contribuția de sănătate pentru mai multe tipuri de venituri sociale. Cine plătește și cum se calculează?
Persoanele care primesc indemnizații de la stat, cum ar fi cele pentru creșterea copilului, șomaj sau sprijin social, vor continua să beneficieze de statutul de asigurat în sistemul public de sănătate, dar cu o condiție: vor contribui cu 10% din aceste venituri la CASS (Contribuția de Asigurări Sociale de Sănătate).
Reținerea va fi făcută automat, direct de instituțiile care virează banii, fără alte formalități din partea beneficiarilor.
Modificarea apare în noul proiect de lege privind măsurile fiscal-bugetare, menit să echilibreze bugetul prin reducerea cheltuielilor permanente și introducerea unor ajustări fiscale.
Este vorba despre o schimbare importantă pentru cei care, până acum, erau scutiți de la plata CASS, dar beneficiau totuși de servicii medicale decontate de stat.
Printre categoriile de persoane de la care se va reține CASS începând cu veniturile aferente lunii august 2025 se numără:
Părinții aflați în concediu pentru creșterea copilului (pentru indemnizația lunară primită);
Persoanele în concediu de acomodare, în contextul adopției;
Beneficiarii de indemnizație de șomaj sau alte forme de sprijin oferite prin bugetul asigurărilor pentru șomaj;
Persoanele care primesc venit minim de incluziune;
Beneficiarii ajutoarelor sociale prevăzute în Legea nr. 196/2016, ajutor de incluziune și sprijin pentru familia cu copii;
Persoanele persecutate politic, veteranii, revoluționarii și deportații;
Personalul monahal din cadrul cultelor religioase recunoscute, înregistrat la Secretariatul de Stat pentru Culte, aceștia nu vor mai fi asigurați automat fără plată în sistemul de sănătate.
Concret, pentru părinții aflați în concediu de creștere a copilului, reținerea de 10% CASS va fi aplicată lunar, direct din indemnizația primită.
Iată cum funcționează mecanismul:
Indemnizația pentru creșterea copilului se stabilește la 85% din media veniturilor nete realizate în ultimele 12 luni din ultimii 2 ani anteriori nașterii.
Exemplu de calcul:
Dacă în ultimele 12 luni ai avut un salariu mediu net de 6.000 lei, atunci indemnizația lunară va fi:
6.000 lei × 85% = 5.100 lei.
Din această sumă, se reține 10% pentru CASS:
5.100 × 10% = 510 lei.
5.100 - 510 = 4.590 lei.
Aceasta va fi suma efectivă pe care o va primi părintele în cont, lună de lună, pe durata concediului.
Important de știut este că această modificare nu afectează indemnizația de maternitate (cea acordată în perioada prenatală și postnatală, 126 de zile în total). Pentru aceasta, nu se reține contribuția de sănătate.
Pentru anul 2025, indemnizația lunară pentru creșterea copilului nu poate fi mai mică de 1.651 lei și nu poate depăși 8.500 lei, indiferent de nivelul veniturilor părinților.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.