Disciplina opțională „Ora cu și pentru animale” a fost aprobată la nivel național

Raport UNICEF Nivel scăzut al competențelor științifice și digitale în rândul elevilor din România
Disciplina opțională „Ora cu și pentru animale” a fost aprobată la nivel național/ FOTO: freepik.com @syda_productions
Disciplina opțională „Ora cu și pentru animale” a fost aprobată la nivel național.

Opționalul școlar „Ora cu și pentru animale”, inițiat de Direcţia pentru Protecţia Animalelor din cadrul Consiliului Judeţean (CJ) Ilfov, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Ilfov şi mai multe ong-uri din domeniu, va fi introdus în şcoli, la nivel naţional, după ce a obținut aprobarea în acest sens, potrivit unui comunicat al CJ Ilfov, citat joi de Agerpres.
Sursa menționează că urmează publicarea în Monitorul Oficial, iar ulterior opționalul va putea fi ales de orice şcoală din ţară.


 
În ianuarie, Ministerul Educației și Cercetării a pus în consultare publică programa școlară pentru Ora cu și despre animale, disciplină opțională din oferta națională, parte a curriculumului la decizia elevului din oferta școlii, pentru elevii de clasa a V-a și a VI-a, pe 13 ianuarie 2026.

Hilde Tudora, director la Direcţia Protecţia Animalelor CJ Ilfov, a spus că opţionalul este pentru clasele a V-a şi a VI-a şi poate fi predat de orice profesor, indiferent de specializare.

„Noi am realizat şi o materie suport. O dăm oricui are nevoie. Materia e adaptată la realitatea care ne doare. Le spunem copiilor că animalele nu au ce căuta pe străzi, îi învăţăm să fie responsabili, să conştientizeze ce înseamnă prevenţia, sterilizarea animalelor, cum să interacţioneze cu animalele, cum să nu mai facă poză cu ursul”, a afirmat Hilde Tudora, potrivit Agerpres, 

Programa cuprinde teme esenţiale şi actuale: Respectul pentru orice formă de viaţă; Legislaţia privind protecţia animalelor; Îngrijirea şi protecţia animalelor de companie şi de fermă; Sălbatic, liber, protejat; Conceptul ‘O singură sănătate’ (boli, zoonoze şi interconexiuni între sănătatea umană şi animală).

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close