Într-un colț liniștit al județului Arad, în comuna Bârsa, povestea a doi frați a scos la iveală realități greu de imaginat. Un băiat de 15 ani și sora lui, de 13, au ajuns în grija statului după ce au cerut ajutor împotriva propriilor părinți. Un judecător le-a acordat un ordin de protecție valabil timp de 11 luni, interzicând astfel părinților să se apropie de ei.
Copiii ar fi fost obligați să muncească la stâna familiei, unde părinții creșteau sute de oi. Erau ținuți departe de școală, înfometați și agresați fizic în mod repetat.
Totul a ieșit la iveală când băiatul a fugit de acasă, iar părinții au anunțat dispariția la Poliție. Când a fost găsit, adolescentul a făcut mărturii cutremurătoare despre viața lui de zi cu zi.
În urma declarațiilor lui, autoritățile au adus-o și pe sora mai mică, iar ceea ce a spus aceasta a îngrozit anchetatorii.
Fata a relatat cum, într-o criză de furie, tatăl a lovit-o cu un capac de ceaun în zona nasului și, în loc să o ducă la medic, i-ar fi cusut rana cu o ață. Apoi ar fi forțat-o să poarte o mască și să mintă că s-a accidentat singură.
„Din ce s-a știut oficial este că a căzut și s-a lovit la gură și atunci a purtat masca. Adevărul a ieșit la realitate după sesizarea părinților că băiatul a fugit de acasă”, spune la Știrile PRO TV Zaharie Marcău, administrator public la Bârsa.
Viceprimarul comunei recunoaște că serviciile sociale nu aveau nicio informație despre situația celor doi copii.
„Serviciul social din primărie nu avea de unde să știe ce se întâmplă în familia lor, nu a vorbit nimeni, nu a spus nimeni”, spune Loredan Mihai Belc, viceprimar, conform sursei citate.
Vecinii însă știau. Le ofereau din când în când mâncare copiilor, dar frica de tată i-a făcut să păstreze tăcerea.
„Erau chinuiți, povestea că-i bătut și abia așteaptă să facă 18 ani să plece. Majoritatea oamenilor se feresc de ei pentru că sunt niște oameni cu care nu te poți înțelege”, povestesc vecinii.
„Nu i-am văzut la microbuz la școală decât foarte rar. În rest îi trimiteau la oi. Plus de asta, fetița a avut de două ori piciorul rupt și a fost forțată să spună că și l-a rupt pe câmp. Așa că cred că a fost lovită în picior”, mai povestesc ei.
Mama copiilor respinge acuzațiile, susținând că nu și-a agresat niciodată copiii.
După sesizările făcute, cei doi minori au fost preluați de către Direcția pentru Protecția Copilului și sunt acum într-un mediu sigur.
Avocata copiilor a cerut instanței emiterea unui ordin de protecție, iar cererea a fost acceptată. Ordinul este valabil timp de 11 luni.
„Au fost abuzați atât fizic, psihic, social, economic de către proprii părinți. Copiii nu au fost lăsați să meargă la școală. Cel mai grav este abuzul fizic exercitat aproape zilnic de către tată și mama câteodată singură sau chiar ținându-i pe copii pentru a fi bătuți de tata”, explică Oana Lăzărescu, avocatul copiilor.
Tatăl este acum cercetat penal pentru violență în familie și rele tratamente aplicate minorilor. Ancheta continuă, iar copiii se află, în sfârșit, într-un loc unde pot spera la o viață normală.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.