Sute de persoane au ieșit în stradă, în Piața Operei din Timișoara, scandând Dreptate pentru Mario!”. Ei au cerut adoptarea de către Parlament a Legii Mario care să extindă vârsta de răspundere penală în astfel de cazuri și sub limita de 13 ani, cât prevede acum legea.
„Nu e normal ca o persoană care a participat la o crimă, mai ales cu o astfel de cruzime, să rămână în libertate doar pentru că are 13 ani și legea actuală nu îl pedepsește pentru că nu are 14 ani.
Cerem siguranță pentru copiii noștri în școli și în comunitate. Circulă droguri peste tot și măsurile sunt insensibile, aproape neobservate, împotriva consumatorilor și a traficanților de droguri”, a spus unul dintre părinți, potrivit Agerpres.
„Nu ne simțim în siguranță”
Copiii au declarat că nu se simt în siguranță în școli de mult, nici pe stradă, iar consilierii psihologi din școli nu au un rol foarte semnificativ în acest context.
„Nu ne simțim în siguranță. În școli știm că sunt colegi consumatori de droguri, nu știm ce fel de substanțe, dar sunt. Este violență foarte multă în școli, unii colegi chiar au nevoie de consult, cel puțin psihologic dacă nu chiar psihiatric. â
Amenință, bat. Consilierii psihologi din școală sunt mai mult decorativ”, a declarat, pentru sursa citată anterior, unul dintre tinerii participanți la protest.
După ce au scandat în Piața Operei, participanții au plecat în marș spre Catedrală, apoi au revenit.
Protestul a fost anunțat pe rețelele de socializare, dar a fost autorizat și păzit de jandarmi. Nu s-au semnalat incidente.
Duminică, numeroși localnici din Sânmihaiu Român, unde locuiesc bunicii băiatului de 13 ani din Cenei, au protestat, cerând ca minorul implicat în crimă să fie scos din comunitatea lor și să fie pedepsit.
Minorul de 13 ani acuzat că l-a ucis pe Mario a fost internat într-o clinică de neuropsihiatrie alături de mama lui și este supus unor ample evaluări, atât medicale cât şi psihologice, cu acordul şi cu participarea familiei.
CITEȘTE ȘI