Ministerul Educației propune modificarea Regulamentului-cadru de organizare și funcționare a unităților de învățământ preuniversitar (ROFUIP).
Elevii care sunt scutiți temporar de la orele de educație fizică vor putea să-și obțină mediile la această disciplină pe baza a cel puțin două note înregistrate în catalog în orice moment al anului școlar. Aceste note pot fi recuperate oricând în anul școlar, nu doar în perioada în care elevul este prezent la orele de sport.
Pentru a asigura corectitudinea evaluării elevilor care, din motive medicale, administrative sau personale, absentează temporar de la orele de sport.
Astfel se evită situațiile în care aceștia primesc medii incomplete sau punctaje rezultate din prezență, nu din performanță.
Proiectul este în faza de modificare a Regulamentului școlar (ROFUIP).
Data exactă a intrării în vigoare nu este menționată încă, cel mai probabil va fi specificată după aprobarea în Consiliul de Administrație și eventual publicare în Monitorul Oficial.
„Beneficiarilor primari scutiți de efort fizic la orele de educație fizică și sport, pe o perioadă determinată în timpul anului școlar, li se încheie media la această disciplină, pentru anul școlar respectiv, numai dacă au obținut cel puțin 2 calificative/note.
În caz contrar, acestor elevi nu li se încheie media la această disciplină și, respectiv, media anuală se calculează fără media de la această disciplină”.
Această decizie a fost luată pentru ca încheierea mediilor elevilor care sunt nevoiți să întrerupă practicarea Educației fizice pentru o perioadă determinată de timp să nu fie afectată de perioada în care aceștia au obținut notele/calificativele, a explicat Ministerul Educației și Cercetării într-o postare pe Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.