Etapa de creștere a copilului de la 3 la 4 ani: De ce este important să o cunoști și cum să acționezi

Data actualizării: | Data publicării:
Fotografie de la Anna Shevts/ Pexels
Fotografie de la Anna Shevts/ Pexels

În primii ani de viață, copiii se confruntă cu multe schimbări. Aceste momente de tranziție sunt puțin dezorientatoare pentru copii, dar și pentru părinții care simt că nu au instrumente, că „nu-și mai recunosc” copiii, că nu sunt în stare să-și citească nevoile și comportamentele.



În perioada de la 3 la 6 ani, copiii „sunt implicați în multe provocări de creștere care se traduc în noi cerințe pentru părinți. Amintiți-vă întotdeauna că fiecare copil are propriul ritm și stil de dezvoltare, așa că pot exista variații individuale în ceea ce privește acest model.

Așa cum am menționat pentru sfârșitul primului ciclu (VEZI AICI), la 3 ani copilul este curios, vrea să cunoască lumea și își pune continuu întrebări: este faza „de ce?”.

Părinții de aici au sarcina de a da răspunsuri convingătoare pentru vârsta lor. Accentul nu mai este opoziția și negativismul celor 2 ani, ci mai degrabă acela de a dori să o faci singur, de a stăpâni acțiunile. Prin urmare, devine o prioritate pentru părinți să găsească echilibrul potrivit pentru a-și regla noile ambiții ale copilului lor: trebuie lăsat copilului să experimenteze totul? Este necesar să răspundem la fiecare ”de ce”?

Să ne amintim că copiii învață făcând: „dacă fac asta, asta se va întâmpla, dacă întreb asta îmi vor răspunde că...”.

Din acest motiv, limitarea activității sale exploratorii sau, dimpotrivă, neacordarea de limite sunt ambele extreme greșite: va fi deci necesar să se găsească calea de mijloc între ceea ce părinții pot permite contextului și ceea ce este potrivit pentru nevoile de învățare ale copilului lor. În paralel cu aceasta, există și alte aspecte de creștere de care trebuie să țineți cont: vorbitul și sentimentele.

Vorbituldevine un mijloc de a da glas unei curiozități crescânde, dar se poate vedea și o regresie într-o fază debâlbâială sau de slabă fluență: este doar un moment tranzitoriu, care nu ar trebui să-i îngrijoreze pe părinți pentru că de multe ori revine odată cu îmbogățirea vocabularului.

2. Fotografie... (pexels-josh-willink-286625_85959000.jpg)

Foto: Josh Wiilik/ Pexels

Sentimentele măresc capacitatea de a interioriza unele griji, care pot lua forma fricilor și coșmarurilor; dezvoltă, de asemenea, empatie și acest lucru îi ajută adesea să se joace mai calm cu semenii lor.

CITEȘTE ȘI: Etapele de creștere a copilului de la 0 la 3 ani: De ce este important să le cunoști și cum să acționezi

4 ani: ceea ce fac contează

Puterea negativismului opozițional revine, deși cu nuanțe diferite față de cele întâlnite în al doilea an de viață, deoarece este mai legată de emoțiile noi și contrastante pe care le implică noile abilități pe care le însușesc: 

Vorbitul:  Nu mi este legat doar de cunoașterea noului. Acum vorbitul devine și mijlocul de a da glas ideilor, lumii interioare. Copilul începe să înțeleagă că ideile, cuvintele lui, au o greutate: acum știe că el contează și are puterea de a schimba lucrurile din jurul lui...

Emoții și relații. Pe lângă lumea internă, se îmbogățește și cea externă. Empatia tot mai mare a copilului de 3 ani capătă acum capacitatea de a se identifica cu părinții săi și cu ceilalți adulți din jurul lui și aceasta devine un mare stimul pentru a învăța noi abilități. Mai mult, copiii încep să înțeleagă diferențele sexuale, să vrea să se descopere pe ei înșiși (își explorează corpurile), să-i cunoască pe alții.

3. Fotografie... (pexels-yan-krukau-8613146_41865000.jpg)

Foto: Yan Krukau/ Pexels

Un aspect caracteristic al acestei epoci este fantezia, gândirea magică. Chiar dacă copilul începe să aibă mai mult un simț al realității, el continuă să-și dezvolte dorințele în lumea sa imaginară și adesea le aduce pe lume în jocurile sale sau se îmbogățește cu prieteni imaginari care sunt mereu de partea lui.

Această trecere de la realitate la fantezie îi ajută să privească lumea așa cum este și să viseze la lumea pe care și-ar dori-o: asta înseamnă că uneori ne spun minciuni mici sau mari. Nimic de care să vă faceți griji, pentru că mai ales îi ajută să depășească limitele realității („Buddy, prietenul imaginar a fost cel care a mâncat ultima felie de tort”) și să gestioneze frustrările.

Văzându-i mințind ne poate ajuta să înțelegem ce aspecte ale realității sunt cel mai greu de tolerat de copiii noștri: să le salutăm emoțiile despre faptul că nu pot controla lumea și să-i ajutăm să găsească alte modalități de a cere ceea ce își doresc și de a gestiona dezamăgirea. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel