Planurile individualizate de învățare devin obligatorii pentru profesori, după cum se arată în metodologia pentru organizarea Evaluărilor Naționale de la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a pentru anul școlar 2025-2026. Este vorba despre metodologia aprobată prin ordinul ministrului Educației nr. 6405/2025
Dacă în metodologia de anul trecut elaborarea planurilor individualizate de învățare era lăsată la latitudinea cadrului didactic, acum acestea devin obligatorii.
Art. 28. — „(1) Rezultatele individuale obținute la EN-II-IV-VI nu se afișează/nu se comunică public și nu se înregistrează în catalogul clasei. Prin excepție, la solicitarea scrisă a elevului/părintelui/reprezentantului legal al elevului, punctajele obținute se pot echivala în calificative/note și pot fi trecute în catalog. Rezultatele sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin:
a) elaborarea planurilor individualizate de învățare;
b) informarea elevilor și a părinților/reprezentanților legali ai elevului asupra stadiului formării și dezvoltării competențelor evaluate.
(2) Rezultatele individuale la EN-II-IV-VI cuprinse în fișele de evaluare sunt supuse unui proces de analiză de către cadrul didactic, respectiv profesorii de biologie, fizică și matematică pentru EN VI — proba Matematică și Științe ale naturii și de către colectivul de catedră din fiecare unitate școlară. În urma acestei analize, cadrul didactic elaborează planul individualizat de învățare al elevului, instrument fundamental de remediere/dezvoltare/orientare care cuprinde informații diagnostice și prognostice în vederea orientării și optimizării învățării.
(3) Planul individualizat de învățare al elevului se realizează coroborând rezultatele la EN-II-IV-VI cu datele și observațiile înregistrate la clasă și cele din parcursul educațional al elevului.
(4) Planurile individualizate de învățare ale elevilor sunt comunicate părinților/reprezentanților legali ai acestora.”
În premieră, evaluările naționale (EN II – IV – VI) vor conține itemi-pilot care verifică alfabetizarea funcțională cu aplicații practice și competențe preluate și din alte arii curriculare. Ministerul susține că această schimbare urmărește nu doar rezultate mai bune la testele internaționale, ci și responsabilizarea elevilor pentru propria învățare și dezvoltare.
Calendar Evaluare Națională 2026 clasa a II-a — EN II:
12 mai 2026: Limbă și comunicare — scris — Limba română
12 mai 2026: Limbă și comunicare — scris — Limba maternă
13 mai 2026: Limbă și comunicare — citit — Limba română
13 mai 2026: Limbă și comunicare — citit — Limba maternă
14 mai 2026: Matematică și Explorarea mediului
15 mai 2026: Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale
Calendar Evaluare Națională 2026 clasa a IV-a — EN IV:
19 mai 2026: Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale
20 mai 2026: Matematică și Științe ale naturii
21 mai 2026: Limbă și comunicare — Limba maternă
Calendar Evaluare Națională 2026 clasa a VI-a — EN VI:
26 mai 2026: Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale
27 mai 2026: Matematică și Științe ale naturii
28 mai 2026: Limbă și comunicare — Limba maternă