Expunerea copiilor sub 8 ani la Halloween are efecte distructive. Psiholog Georgescu: „Nu subestimați toxicitatea pe care o are aceasta sărbătoare!”

Data publicării:
Expunerea copiilor sub 8 ani la Halloween are efecte distructive. Psiholog Georgescu „Nu subestimați toxicitatea pe care o are aceasta sărbătoare!” / FOTO: freepik.com @moonie00
Expunerea copiilor sub 8 ani la Halloween are efecte distructive. Psiholog Georgescu „Nu subestimați toxicitatea pe care o are aceasta sărbătoare!” / FOTO: freepik.com @moonie00

Psihologul Isabela Georgescu a dezvăluit cum sărbătoarea Halloween, aparent distractivă, poate avea un impact adânc asupra minților copiilor aflați în dezvoltare.



Expertul atrage atenția asupra șapte programe subconștiente distructive pe care le formează expunerea copiilor la Halloweenul contrafăcut. Într-o postare pe rețelele de socializare, psihologul Isabela Georgescu spune că sărbătoarea All Hallows Eve reprezenta nu doar un moment de distracție și costume, ci și un punct de cotitură în ciclul naturii. Samhain marca trecerea de la anotimpul cald la cel rece, de la viață la odihnă, iar lumea spiritelelor părea să intre în acțiune într-un mod unic.

Această sărbătoare a fost un moment de deschidere către lumi mai profunde, în care frontierele dintre planul fizic și spiritual se estompau. Conexiunea specială dintre această noapte și data 31 octombrie, cu simbolismul ei magic al numerelor 111, făcea posibilă călătoria spiritelor între dimensiuni.

„Haloweenul reinterpretat și efectele sale. Doar pentru părinții RESPONSABILI! Rădăcinile acestei sărbători All Hallows Eve (conform numelui inițial) se găsesc în Samhain - Anul Nou Celtic - un moment în care era sărbătorită moartea/retragerea naturii. Pe măsură ce lunile devin mai reci și recoltele sunt finalizate, vegetația Mamei Pământ începe să se usuce, anumite animale intră în hibernare și cumva lumea încetinește. Mai simplu spus, Samhain era sărbătoarea încheierii unui ciclu al naturii și intrarea într-o perioada de odihnă.

Totodată, se considera că în această noapte de 31 octombrie lumea spiritului este și mai activă, iar morții sunt liberi să se deplaseze în planul fizic, deoarece Mama Pământ este primitoare față de aceștia, ea însăși trăind încheierea unui ciclu de viață al naturii sale.

Unul dintre motivele pentru care activitatea spirituală este atât de ridicată în cadrul acestei sărbători se datorează vibrațiilor datei 111. Se considera că simbolismul celor trei piloni - 111 - întunericul ce se încadrează între 31 octombrie și 1 noiembrie, permite și altor ființe să călătorească între dimensiuni.

Pornind de la această deschidere către lumi, Anglia medievală a adăugat acestei sărbători elementele costumatului, decoratul grădinilor și caselor. Dacă în seara de 31 octombrie erau nevoiți să iasă din casă, oamenii se mascau sau se costumau (aidoma morților) pentru a nu fi recunoscuți de spiritele ce vizitau planul fizic și pentru a se proteja de orice spirite rătăcitoare ce le-ar putea aduce rău.

De asemenea, coșuri cu mâncare (dulciuri) erau plasate în afara casei pentru a menține fantomele/spiritele hrănite și mulțumite, în afara caselor. Dovlecii erau sculptați pe interior și garnisiți cu tămâie aprinsă pentru protecția familiilor.

Toate aceste practici s-au transformat în Halloween, așa cum se știe astăzi, însoțite de o denaturare comercială completă a sărbătorii.

Nu prelucrarea comercială a acestei sărbători este situația problematică de fond, ci reinterpretările aduse ce afectează echilibrul emoțional-mental al copiilor, în perspectiva de ansamblu a vieții.

Transpunerea în personaje terifiante, ce fac apel la moarte, este transmisă ca fiind chiar foarte distractivă pentru copii”, a scris pe pagina de Facebook psihologul Isabela Georgescu.

Psiholog Isabela Georgescu: „Nu subestimați efectul toxic pe care îl are aceasta sărbătoare asupra copiilor”

În mijlocul copiilor îmbrăcați în costume înfricoșătoare și decorurilor terifiante, există o latură a sărbătorii Halloween care adesea rămâne neobservată: modul în care această experiență influențează subconștientul celor mici. Psihologul Isabela Georgescu ne aduce în atenție o privire profundă asupra acestui aspect, subliniind importanța înțelegerii modului în care copiii percep și procesează această sărbătoare.

Până în vârstă de 7-8 ani, subconștientul copilului funcționează ca un burete, absorbind în întregime informația la care este expus, fără a o filtra. Această etapă importantă în dezvoltarea lor poate să lase amprente puternice în subconștient, care vor persista ulterior în aproximativ 95% din viața lor, adesea pe pilot automat.

„Preț de un minut este cazul să ne reamintim cum funcționează subconștientul copiilor. Până în vârstă de 7-8 ani subconștientul copilului preia întreagă informație ce îi este transmisă sau la care este expus, fără a o filtra în nici un fel. Cu alte cuvinte crede orbește tot ce i se spune și vede. Ulterior, programele nou create se manifesta aproximativ 95% în întrega să viață, pe pilot automat.

Acum, expunerea la tema Haloweenului contrafăcut, prin costumarea în personaje macabre, prin decoruri terifiante, prin colindatul trick-or-treat, în melanjul frică-amuzament, creează în mintea unui copil o pleiada de programe distructive subconștiente precum:

- Obțin placere trezind frica în ceilalți.

- Teama celorlați mă amuza/mă distrează.

- Distracția înseamnă frică.

- Sunt amuzant/distractiv (doar) dacă îi sperii pe cei din jurul meu.

- Primesc ceea ce vreau dacă sunt înfricoșător (îi sperii pe ceilalți).

- Lumea în care trăiesc nu este un loc sigur pentru mine.

- Moartea este distractivă (program ce generează pe viitor iresponsabilitate și lipsa de discernământ față de propriile lor acțiuni).

Acestea sunt printre rădăcinile de baza ale tulburărilor psihice, de anxietate, depresive, de comportament sau de personalitate, ulterioare.

Sper că cele de mai sus să vă ajute să conștientizați și mai mult rolul pe care îl aveți că și părinți în modelarea mental-emoțională a copiilor voștri.

De asemenea, vă invit să nu subestimați efectul toxic pe care îl are aceasta sărbătoare asupra copiilor, să le spuneți povestea din spatele Haloween și să vă gândiți de 2 ori înainte ce fel de semințe alegeți să plantați în inimile și mințile lor”, a conchis expertul.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi





DC Media Group Audience
pixel