Fenomenul „parentingului modern”: Cum ajungem să ne fragilizăm copiii din prea multă iubire. Dr. Mihai Craiu trage un semnal de alarmă

Dr. Craiu consideră că una dintre cele mai mari erori parentale, pe care adulții o comit adesea involuntar, este procesul de „defragilizare” a copiilor. Acest fenomen apare ca o formă indirectă de protest față de rigiditatea regimului trecut, în care copiii suportau consecințe stricte dacă nu compliau cu sistemul.

Medicul explică în cadrul podcastului lui Damian Draghici: „Părinții de acuma probabil că vor să treacă ai lor copii cât mai simplu prin încercările astea ale copilăriei oferindu-le absolut tot”. Acest deziderat de a oferi totul a dus la o permisivitate extremă, în care adulții „au uitat să spună nu”. O simplă vizită la un loc de joacă este suficientă pentru a sesiza diferențele față de generațiile anterioare, mai ales prin numărul uriaș de decibeli, deoarece copiii de astăzi își descarcă energia prin țipete constante, lipsindu-le complet barierele.

Pediatrul recomandă stabilirea unor reguli pentru siguranța lor: „În momentul în care noi știm că ceva nu e bine, nu-i înfrânăm creativitatea dacă îi spunem că nu e bine. Zicem: «Măi, e periculos. Uite, nu trebuie să te sui acolo»”. El avertizează că părinții, în iubirea lor de a crea o traiectorie ușoară, de fapt „îi urcă pe o golgotă a unei adolescențe și a unei vârste de adult tânăr foarte dificilă”.

CITEȘTE ȘI: Miturile periculoase despre rujeolă și vaccin. Dr. Mihai Craiu: „Cei care încă mai cred că este mai bine să facă boala, aș vrea să îi rog să mergem împreună la cimitirul din Slănic Prahova”

Puterea neglijării și lecțiile copilăriei de altădată

Făcând o paralelă cu metodele disciplinare din trecut, dr. Craiu povestește un episod din propria sa copilărie, când, inspirat de marile descoperiri geografice, a vrut să transforme vioara tatălui său într-o sabie de conchistador și a stricat-o. Pedeapsa primită nu a fost una fizică, ci una pur psihologică, tatăl său refuzând să-i adreseze vreun cuvânt timp de o săptămână. „Parcă eram invizibil. Asta a fost pedeapsa... Cred că a fost cea mai groaznică pedeapsă pe care am putut s-o îndur, să fiu ignorat”, mărturisește medicul, subliniind că un copil ar prefera „să fie zgâlțit sau bătut sau strigat la el decât să fie ignorat”.

Astăzi, părinții se luptă cu copiii mici care se trântesc pe jos în magazine și fac crize de furie pentru o jucărie. Soluția medicului nu este confruntarea, nici umilirea copilului în public, ci retragerea temporară a atenției. El dă exemplul soției sale, tot medic pediatru, care, în fața unei crize a fiului lor, a plecat liniștită, spunând: „Ok, când o să termini de țipat mama e la Starbucks, bea o cafea”. Părintele ar trebui să spună calm: „Tu te duci în camera ta, țipi absolut cât vrei, când ai terminat de țipat pe mama o găsești tot aici”.

VEZI ȘI: Dr. Mihai Craiu: „Vă rog foarte mult să rețineți acest număr!!!” Semnalul care îi ajută pe părinți să știe când febra și tusea copilului cer drum imediat la spital

Părintele „elicopter” și „castrarea” emoțională

În practica sa medicală, dr. Craiu a identificat mai multe tipologii de părinți, printre care predomină „părintele elicopter” – un adult mega anxios, care se blochează în fața suferinței copilului și își revarsă spaima asupra acestuia. 

Medicul oferă un exemplu cutremurător despre o mamă care, după ce a parcat mașina, și-a luat în brațe copilul de clasa zero și l-a cărat pe sus sute de metri până la urgențe, crezând că astfel îl ajută. Această atitudine, subliniază medicul, „castrează emoțional copilul”, deoarece acesta nu va mai avea puterea să negocieze greutățile și va sfârși fie devenind agresiv, fie în depresie.

Dr. Craiu militează pentru modelul „părintelui far”, care să fie o călăuză. „Să știe copilul că este acolo. Lumina o vede și când e furtună și când e vreme bună și că și dacă are nevoie de ghidaj e acolo. Dar în rest, el poate să încerce ceva și să cadă și să facă buba la genunchi”, subliniază medicul.

Dacă le rezolvăm noi totul, copiii vor ajunge la maturitate să caute stimuli extremi, inclusiv droguri, tocmai pentru că au trăit într-un mediu plat, fără emoții sau consecințe ale acțiunilor lor.

CITEȘTE ȘI: Dr. Mihai Craiu, „mesaj pentru Toma necredinciosul”: „Dacă tu îți închipui că ochii copilului tău sunt ALTFEL și nu se vor strica după ce îl uiți cu orele în fața ecranelor îți ofer 2 cifre”

Nota de plată: O bătrânețe în instituții de lux, dar în tăcere

Consecințele acestui stil de educație se resimt dur la finalul vieții. Când părinții le oferă copiilor totul și le creează un drum lipsit de orice frustrare, ei dezvoltă un fel de surditate emoțională.

Medicul atrage atenția asupra acestui decont final: „Toți părinții ăștia care acuma fac absolut totul pentru copiii lor să nu se mire că atunci când ei o să fie vârstnici o să se trezească într-o instituție foarte aseptică, minunată, copiii lor plătindu-le... dar n-o să mai vorbească cu ei”.

În cele din urmă, cel mai prețios cadou pe care un părinte îl poate oferi este libertatea copilului de a înțelege liberul arbitru, acceptând că acel copil „e despre drumul lui” și nu o modalitate de a umple golurile sau fricile adulților.