Cine nu sa simțit niciodată timid, mai ales în copilărie sau adolescență ? Este un sentiment universal, o etapă inevitabilă în procesul de creștere și maturizare. Uneori, însă, părinții se pot simți neputincioși atunci când se confruntă cu un copil deosebit de timid. Cum îl pot ajuta și ce să eviți pentru a nu agrava această stare? Iată câteva idei.
Adolescența este o perioadă în care atât forma corpului, cât și structura psihică și mentală se schimbă. Prin urmare, este firesc să te protejezi de influențele exterioare: să reflectezi, să te asculti, să odihnești sufletul, să pregătești pasul următor.
Ceea ce alarmează un părinte este adesea aparenta inexplicabilitate a acestei timidități, care nu pare legată de niciun eveniment declanșator. De fapt, aceste atitudini de retragere în sine vin adesea din adâncul interiorului, dintr-o parte instinctivă.
A scutura copilul pentru a-l face „la fel ca întotdeauna” echivalează cu manipularea coconului unei omizi care devine fluture: se cuvine să se intervină, în primul rând căutând dialogul cu el.
Sunt copii, însă, care din cauza timidității excesive caută refugiu în rețelele de socializare (Facebook, Twitter, Google, etc...) creând iluzia de a avea prieteni și de a putea comunica cu ei când în realitate nu este așa. De fapt, odată ce se găsesc față în față cu ceilalți își dau seama că nu sunt capabili să se exprime și încep să se simtă diferit. Acest lucru întărește comportamentul de evitare tipic fobiei social .
- Dacă copilul tau este timid, evită să-l critici pentru această atitudine, altfel introversia lui se va traduce printr-o lipsă de încredere în sine și o mai mare retragere și defensivitate extremă.
- Nu te aștepta să se schimbe brusc. Este greu ca atitudinea unui copil în adolescență să se schimbe rapid și, mai presus de toate, nu înseamnă neapărat că trebuie să se schimbe. Prin urmare, să vă alarmați este complet inutil. Luați în considerare posibilitatea unui consult psihologic doar dacă vedeți în el o apatie și tristețe marcată, mai ales dacă apare brusc și se prelungește.
- Nu cădea în tentația de a atribui timidității sale gânduri și cauze tipice maturității (de exemplu: „este deprimat”). Observă-i realitatea fără preconcepții, pentru că numai așa vei reuși să înțelegi sensul posibilului său disconfort.
- Respectă natura copilului tău în adolescență, fără a-l împovăra cu așteptări despre cum ar trebui să fie și rezultatele care trebuie obținute. Evitați monitorizarea continuă a acțiunilor sale zilnice. Riscul ar fi să-l facă să se simtă „judecat” în tot ceea ce face și să-și stingă impulsurile spontane către realitatea exterioară.
- Întrebați-vă dacă îl împingeți să facă un studiu care nu-i place, sau dacă el însuși a făcut o alegere care nu-l pasionează. Dacă învață pentru ceva care nu îi este potrivit, se va simți cu ușurință nesigur și nemotivat, în timp ce într-un „teren” care îl interesează se va simți mai în largul său, chiar și în relații.
- Nu-l face să vadă lumea ca periculoasă, nu-ți descărca anxietățile asupra lui, pentru că comportamentul anxios stimulează timiditatea. Răsfățați-l cu ocaziile de socializare semenii: sentimentul de apartenență este fundamental pentru a dezvolta o bază pentru stimă de sine care să îi permită să relaționeze într-un mod deschis.
Fiecare părinte ar trebui să se ocupe de timiditatea copilului său, să vorbească cu el calm și senin, subliniind că este o fază și nu o stare imuabilă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil