Ghidul părintelui: Al nouălea an de viață al copilului, un punct de cotitură în creșterea sa

Data publicării:
Fotografie de la Alena Darmel/ Pexels
Fotografie de la Alena Darmel/ Pexels

Vine un moment în viața fiecărui copil în care se găsește brusc într-un punct de cotitură, într-o trecere, într-o ruptură curată cu trecutul care îi va influența viitorul pentru totdeauna. În numeroase studii biografice este clar că al nouălea an de viață a fost adesea scena unor experiențe și evenimente premonitorii a ceea ce se va întâmpla mai târziu în cursul vieții.



Dragi părinți, pregătiți-vă să treceți prin perioade de melancolie plină de durere, de furie, de bucurii nebunești, de lene... vă veți întreba unde este copilul pe care îl știați cândva: crisalida devine fluture!

Copilul este nostalgic după trecut, își dorește să fie înțeles și iubit; dar ceva enigmatic s-a strecurat în el și îl împiedică să înțeleagă ce se întâmplă: ține în primul rând de tine să-l ajuți; desigur, nu este o sarcină simplă, care necesită răbdare, dăruire și cunoștințe, dar și imaginație și bucurie.

Între opt și zece ani, în principal în al nouălea an de viață, copilul trece printr-o criză profundă pe care Rudolf Steiner o numește în mod adecvat „Rubiconul”. Copilul simte că timpul circular, plin de magie al copilăriei timpurii, în care s-a simțit una cu lumea înconjurătoare, s-a încheiat.

Copilul nu se mai mișcă CU lumea ci ÎN lumea pe care acum își dorește cu adevărat să călătorească, să cunoască, să trăiască cu un nou sentiment de autonomie, la începutul lungului drum de căutare a propriului loc de ocupat în ea.

1. -imagine fara descriere- (copil-de-9-ani_72574800.jpg)

Sursa foto: Pexels Ivan Samkov


Și-ar dori un timp infinit să poată face multe lucruri și mai ales să se joace, singur sau cu prietenii, cu o intensitate, planificare, imaginație și creativitate nemaivăzute până acum, tocmai pentru că percepția din interiorul său este clară că timpul copilăriei timpurii este terminat și se îndreaptă rapid către viitorul său de adolescent.

Lumea lui interioară este îmbogățită cu sentimente, imagini, culori și nuanțe pe care le trăiește intens dar pe care încă nu are încă foarte puțină îndrumare.

Avem mereu grijă deosebită de ritmuri (somn-trezi, orele de masă etc.), lăsându-le cât mai mult timp liber, astfel încât să învețe să-l gestioneze independent, fără munți de teme și zeci de activități programate.

Există multe posibile manifestări bruște, create de acest intens val nou de sentimente: bunătatea și bucuria de a face deseori fac loc unor gesturi de provocare și critică, grosolane, indolente și uneori agresive, cu o aromă complet preadolescentă.


În același timp, însă, se pot întoarce și frica de întuneric, de furtună, de hoți, de lipsa mamei și de dorința de a reveni la culcare în patul părinților; haideți să-i însoțim fără să-i batjocorim sau să îi disprețuim sau să le subliniem în mod excesiv temerile.


Adesea îi găsim atât de fericiți absorbiți în lumile lor, încât cel mai mic gest îi poate face literalmente „să cadă înapoi la pământ”, uneori cu mare spaimă! Cu ascultare, dragoste și multă răbdare îi vom putea însoți  în acest moment de creștere foarte delicat, prețios și important, fără a uita niciodată de a folosi o ușoară nuanță plină de umor care îi scutește puțin atât pe ei, cât și pe noi de un climat care devine adesea încordat și jenant.

Disconfortul lui intern este acum de multe ori atât de puternic încât se transmite brusc și în corpul lui cu dureri articulare bruște și temporare, greață și dureri de stomac, dureri de cap, palpitații, coșmaruri și probleme de somn...

3. Fotografie... (pexels-alena-darmel-7322432_11249800.jpg)

Sursa foto: Pexels Alena Darmel

Este inutil, în tot acest val, să-i cerem copilului să ne explice rațional ce i se întâmplă: nu știe și suferă de a nu putea înțelege sau chiar explica; nu știe că toate acestea sunt manifestarea marii puteri expresive a lumii sale interioare a simțirii, a individualității sale în curs de dezvoltare și a nesiguranței sale. 

Copilul de nouă ani, prin urmare, experimentează acum cu durere și suferință, chiar în el însuși, că totul are un sfârșit, chiar și viața, și percepe frica și suferința morții cu voce tare și clar pentru el și pentru cei dragi.
Cu toate acestea, există o senzație clară că, deși într-un mod tulbure și puternic, copilul percepe această senzație de moarte/sfârșit ca fiind esențială pentru creșterea sa.


Acum că în ochii lui lumea își pierde unitatea, tocmai în natură el poate descoperi și trăi cu bucurie modul în care toate elementele și ființele creației participă, cooperând, la crearea frumuseții ei orbitoare, trecând printr-un proces continuu care unește viața și moartea în cercul anotimpurilor și al transformărilor sale.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii





DC Media Group Audience
pixel