Pe final de an școlar, elevii din clasele primare intră, rând pe rând, în febra evaluărilor naționale. Deși, teoretic, aceste testări nu ar trebui să aducă presiune, scopul lor fiind orientativ, ele sunt tot mai frecvent puse sub semnul întrebării. Părinții le privesc cu scepticism, profesorii semnalează lipsa de coerență, iar specialiștii vorbesc despre o lipsă de utilitate reală.
Primii care dau testele sunt elevii de clasa a II-a, urmați de cei de-a IV-a și a VI-a.
Însă, în loc să clarifice progresul școlar, aceste testări par să genereze confuzie.
„Dacă ceea ce se întâmplă la clasă sau modul în care se învață nu are legătură cu modul în care se construiesc itemii și dacă profesorii nu sunt întrebați ca să coreleze modul în care predau, atunci devin aceste evaluări inutile”, afirmă Ovidiu Pânișoară, specialist în educație, la Digi 24.
El lansează și o provocare către autorități: „În fond, eu aș întreba ministerul dacă se întorc cumva și asupra programelor și a modului în care ar trebui să se facă activitatea didactică”.
Evaluările nu se finalizează cu note sau calificative, iar copiii, în general, nu resimt presiune.
Problema este că nici nu înțeleg de ce dau aceste teste.
„Fiica mea nu știe exact de ce are evaluare, ce înseamnă și ce urmează după. Nu simte stres, dar e derutată”, spune o mamă din București.
Această lipsă de sens resimțită de elevi vine și din faptul că testele nu aduc un feedback concret, nici pentru ei, nici pentru părinți sau dascăli.
Sunt elaborate de Centrul Național pentru Politici și Evaluare în Educație, dar rezultatele nu se traduc în măsuri, ajustări sau sprijin educațional personalizat.
În lipsa unui sistem care să coreleze evaluările cu predarea de zi cu zi, aceste testări riscă să rămână doar un exercițiu birocratic.
„Evaluările pot fi utile doar dacă rezultatele sunt analizate serios și folosite pentru a îmbunătăți școala, nu doar pentru a adăuga o hârtie în dosar”, spun specialiștii.
Până atunci, însă, mulți profesori și părinți se întreabă dacă nu cumva energia și timpul investite în aceste testări ar putea fi mai bine folosite pentru activități care contează cu adevărat pentru învățarea copiilor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.