O femeie din Londra riscă o amendă uriașă, după ce ar fi mers „în sens invers” pe o scară rulantă de la metrou

Data publicării:
Raluca Panțiru
Autorul articolului: Raluca Panțiru
Categorie: Social
O femeie din Londra riscă o amendă uriașă, după ce ar fi mers „în sens invers” pe o scară rulantă de la metrou / foto: freepik.com@eyeem
O femeie din Londra riscă o amendă uriașă, după ce ar fi mers „în sens invers” pe o scară rulantă de la metrou / foto: freepik.com@eyeem

O londoneză în vârstă de 32 de ani, Michaela Copeland, a ajuns în fața instanței după ce a fost acuzată că a folosit o scară rulantă de la staţia de tren din Greenwich (reţeaua Transport for London, TfL) în direcţia greşită, o încălcare a regulamentelor de securitate.



Potrivit acuzaţiei, incidentul s-a petrecut pe 27 noiembrie, femeia ar fi încercat să folosească scara rulantă „altfel decât prin mers sau stat în direcţia de deplasare indicată”, ceea ce încalcă reglementările TfL.

Ea a fost pusă sub acuzare și s-a prezentat la tribunalul magistratului din Bromley, pledând nevinovată. Estimat la doar trei ore, procesul va avea loc în aprilie. Dacă va fi găsită vinovată, riscă o amendă de până la 1.000 de lire sterline (aproximativ 1.140 euro).

Deși detaliile exacte, dacă a urcat o scară rulantă care mergea în jos sau a coborât pe una care urca, nu au fost făcute publice, cazul atrage atenţia asupra regulilor poate prea puţin cunoscute care guvernează mobilitatea în reţeaua de transport, potrivit Dailymail.

Regulamentele în vigoare precizează că scările rulante trebuie folosite doar în direcția stabilită. De asemenea, este interzis ca intrarea unei stații să fie folosită drept ieșire și invers sau oprirea unei uși automate, cu excepția situațiilor de urgență.

Cazul apare în contextul în care rețeaua londoneză de transport se confruntă cu tot mai multe incidente. Peste 400 de infracțiuni sexuale au fost raportate în fiecare dintre ultimii doi ani pe rețeaua de metrou, iar criminalitatea totală a crescut cu 0,9% anul acesta, depășind 12.000 de cazuri. Actele de violență au înregistrat, de asemenea, o creștere de 5,5% față de anul precedent.

CITEȘTE ȘI

Trei frați au devenit tați în aceeași zi. „Nicio statistică nu ar fi putut să ne pregătească pentru un astfel de eveniment”

Tot mai mulți copii mănâncă alimente ultraprocesate. Risc global pentru sănătate și dezvoltare

Incredibil! O femeie din Germania a născut cvintupleţi

De ce Marea Britanie a devenit "neatractivă" pentru diaspora românească. Zonele în care încă te poți simți "ca acasă" / VIDEO

Cele mai bune universități din Marea Britanie în 2025

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.






Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

pixel