Un nou studiu macrogenetic, publicat în revista Nature Human Behaviour, dezvăluie în premieră care sunt genele care influențează vârsta la care un bebeluș începe să meargă. Descoperirea oferă informații noi asupra dezvoltării neurologice timpurii și deschide noi piste de cercetare legate de tulburări precum ADHD sau de performanțele academice de mai târziu.
Această etapă atât de emoționantă, și adesea imortalizată în fotografii, este privită de părinți, pediatri și îngrijitori ca un moment-cheie în dezvoltarea copilului.
De multe ori, apare întrebarea: „Este prea devreme?” sau „Este întârziat?”. Răspunsul, conform acestui studiu realizat pe un eșantion de peste 70.000 de copii europeni, este că vârsta la care un copil face primii pași nu depinde doar de mediu, de alimentație sau de stimulare, ci și, în mare măsură, de factori genetici.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
La 10 luni? La 15 luni? Încă nu merge la 17 luni și te îngrijorezi?
Acum există dovezi clare că aceste variații sunt normale și că genetica are un rol important în această etapă a dezvoltării.
Studiul arată că genele implicate în începerea mersului sunt legate de structuri cerebrale importante pentru controlul motor și coordonare.
Mai mult decât atât, cercetătorii au descoperit posibile conexiuni genetice între vârsta debutului mersului și riscul de ADHD sau chiar nivelul de educație atins la maturitate.
Aceasta este cea mai amplă cercetare de până acum pe tema debutului mersului independent, și aduce o înțelegere mai concretă asupra modului în care natura și mediul colaborează pentru a influența dezvoltarea copilului încă din primii ani de viață.
Studiul a fost coordonat de o echipă internațională de cercetători, sub conducerea psihologului Angelica Ronald de la Universitatea din Surrey, și a analizat genomul complet a 70.560 de copii de origine europeană, proveniți din patru mari cohorte europene.
Obiectivul principal al cercetării a fost identificarea variantelor genetice asociate cu „vârsta la debutul mersului” (AOW – Age of Walking), adică momentul, exprimat în luni, în care un copil face primii pași fără ajutor.
Oamenii de știință au descoperit 11 regiuni genetice independente care influențează semnificativ această etapă din dezvoltarea copilului.
Printre ele se remarcă gena RBL2, implicată în dezvoltarea creierului.
De asemenea, studiul arată că aproximativ 24% dintre variațiile individuale legate de vârsta mersului pot fi atribuite variantelor genetice comune, ceea ce confirmă o „ereditabilitate poligenică” ridicată.
Cercetătorii au creat și un scor genetic predictiv (scor poligenic), care permite estimarea, cu o marjă de eroare redusă, a vârstei la care un bebeluș va începe să meargă.
Acest scor a fost corelat cu diferențe în volumul anumitor regiuni ale creierului neonatal, cum ar fi cerebelul, talamusul și ganglionii bazali, zone-cheie în controlul mișcărilor.
Una dintre cele mai neașteptate concluzii ale studiului este aceea că mersul întârziat poate fi asociat genetic cu un risc mai scăzut de ADHD și cu o probabilitate mai mare de a obține performanțe academice bune la vârsta adultă.
Cu alte cuvinte, unii copii care încep să meargă mai târziu ar putea avea un avantaj genetic în ceea ce privește dezvoltarea cognitivă ulterioară, deși această tendință nu este valabilă pentru toți și nu poate fi considerată o regulă generală.
Totodată, s-a observat o corelație pozitivă între mersul mai târziu și o complexitate mai mare a structurii creierului, în special în zonele senzoriomotorii, unde s-au înregistrat mai multe pliuri corticale.
Aceasta sugerează că dezvoltarea neurologică a unor copii urmează un ritm diferit, nu mai bun sau mai slab, ci pur și simplu diferit.
SURSA FOTO: freepik.com @satura86
În esență, acest studiu infirmă ideea că un copil care începe să meargă mai târziu are automat o problemă. Dimpotrivă, demonstrează că există o variabilitate genetică naturală ce explică diferențele dintre copii.
Autorii subliniază că, deși mersul este un reper important în evaluarea dezvoltării neurologice, momentul apariției sale este influențat de o combinație de factori, mulți dintre ei invizibili și imposibil de controlat.
Această descoperire are implicații importante în pediatrie și sănătate publică. Chiar dacă rămâne esențial să consulți un specialist dacă un copil nu merge până la vârsta de 18 luni, înțelegerea componentelor genetice poate ajuta la reducerea anxietății părinților și la ajustarea așteptărilor în jurul a ceea ce este considerat „normal” în dezvoltarea copilului.
Important de reținut: nu trebuie să forțăm niciodată copilul să meargă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil