Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat miercuri un proiect de lege care lărgește cadrul în care cadrele didactice și personalul auxiliar pot fi detașate în interesul învățământului. Proiectul aduce modificări Legii învățământului preuniversitar.
Noul act legislativ permite detașarea atât a personalului didactic titular, cât și a personalului auxiliar angajat pe perioadă nedeterminată.
Se adaugă în lista instituțiilor eligibile Direcțiile județene pentru învățământ preuniversitar (DJIP) și Direcția Municipiului București pentru învățământ preuniversitar (DMBIP), structuri descentralizate înființate prin Legea nr.198/2023, care coordonează implementarea politicilor educaționale la nivel local.
Totodată, proiectul introduce explicit posibilitatea detașării cadrelor didactice și a personalului auxiliar pentru funcții de specialitate în Ministerul Educației și Cercetării, corectând astfel o omisiune și asigurând implicarea acestora în activitatea ministerului.
„Personalul didactic de predare titular şi personalul didactic auxiliar angajat cu contract pe perioadă nedeterminată în învăţământul preuniversitar poate fi detaşat în interesul învăţământului, cu acordul său, pentru ocuparea unor posturi din unităţi de învăţământ, unităţi de educaţie extraşcolară, DJIP/DMBIP, CCD, precum şi pentru ocuparea unor funcţii de specialitate în Ministerul Educaţiei şi Cercetării, la solicitarea unităţilor/instituţiilor”, prevede iniţiativa legislativă, potrivit Agerpres.
Proiectul va fi transmis Senatului, care are rolul de cameră decizională în acest caz.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.