Motivul științific pentru care ne vine să „mâncăm” un bebeluș. Psiholog: „Este un fenomen comun și normal”

Data publicării:
Motivul științific pentru care ne vine să „mâncăm” un bebeluș. Psiholog: „Este un fenomen comun și normal” / FOTO: freepik.com @maybeyesstudio
Motivul științific pentru care ne vine să „mâncăm” un bebeluș. Psiholog: „Este un fenomen comun și normal” / FOTO: freepik.com @maybeyesstudio

Dacă ați simțit vreodată nevoia să „mâncați” un bebeluș, nu este chiar atât de ciudat. Ni se întâmplă multora dintre noi și există un motiv științific care explică această nevoie. 



Dorința intensă și aparent inexplicabilă de a „mânca” un copil este o experiență comună și surprinzător de răspândită în rândul adulților. Deși deseori ne abținem de la aceste gânduri, poate din teama de a fi judecați sau din considerente sociale, în realitate, acest impuls ne trezește un sentiment puternic de a dori să mușcăm delicat obrajișorii, cutele de pe coapse sau micile piciorușe irezistibile ale unui nou-născut.

Cu toate acestea, există o explicație științifică pentru această senzație aparent neobișnuită.

Psihologul Alberto Soler, expert în probleme legate de parenting, copilărie și adolescență, a abordat acest fenomen în una dintre postările sale informative pe rețelele de socializare.

El explică că există un concept științific cunoscut sub numele de „agresiune drăguță”, care descrie această dorință de a „mușca” cu tandrețe lucruri sau ființe care ne provoacă o puternică emoție sau atracție.

De ce apare fenomenul „agresiune drăguță”?

În postarea menționată anterior, Alberto Soler explică motivele care stau la baza acestui fenomen denumit științific „agresiune drăguță”. Este un fenomen comun și normal, subliniază psihologul, care nu se limitează doar la anumite persoane.

Explicația științifică este destul de accesibilă, dar necesită o conexiune între idei sau piese ale puzzle-ului. 

„Agresiunea drăguță” se referă la dorința puternică de a strânge sau mușca lucruri delicate sau drăguțe, precum bebelușii. Însă trebuie să înțelegem că această dorință nu este însoțită de intenția de a face rău, ci dimpotrivă. Cu alte cuvinte, acțiunea se desfășoară „fără dorința de a provoca vreun fel de rău”, explică Soler.

Creierul nostru este responsabil pentru declanșarea acestui fenomen, ca răspuns la o emoție atât de intensă încât devine copleșitoare. Același răspuns cerebral apare și atunci când plângem de bucurie, subliniază Soler.

De fapt, există o corelație între cei care plâng de bucurie și cei care simt nevoia de a „mușca” bebelușii sau pisicuțele. Expertul explică acest fenomen într-un mod mai colocvial, sugerând că atunci când dragostea este copleșitoare, exprimăm agresivitatea pentru a controla acest exces de iubire.

În concluzie, această dorință de a mușca un bebeluș nu este singulară sau stranie, ci este comună și are o bază explicativă despre care există un consens general. Ea izvorăște din creierul nostru și este mai evidentă la persoanele care au tendința de a reacționa în același mod în alte situații care necesită reglare emoțională.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Comportamente si Emotii





DC Media Group Audience
pixel