Noi reguli pentru bursele școlare

noi-reguli-pentru-bursele-scolare_93030500
Noi reguli pentru bursele școlare / FOTO: freepik.com
Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de azi Proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023, anunțat de Ministerul Educației pe 25 martie. 

Guvernul are pe ordinea de zi a ședinței de azi Proiectul de OUG pentru modificarea şi completarea Legii învăţământului preuniversitar nr. 198/2023 şi a Legii învăţământului superior nr. 199/2023, anunțat de Ministerul Educației pe 25 martie.

Deși a fost considerat urgent, proiectul a fost transferat între instituții timp de 3 luni înainte de a fi adoptat. Acesta reprezintă al treilea set de modificări aduse de Ligia Deca propriilor legi ale Educației.

Printre cele mai semnificative modificări sunt cele privind bursele școlare pentru anul școlar 2024-2025, care începe la 1 septembrie 2024.

Proiectul introduce bursa de reziliență, destinată elevilor cu note peste 7.00, în valoare de 300 de lei pe lună, și limitează bursele de merit la medii până la 9.50.

Pragul, anterior fixat la 30% din efectivul fiecărei clase, este acum „minimum 30%”. În urma solicitării Avocatului Poporului de a elimina acest prag, ministerul a modificat formularea pentru a asigura că cel puțin 30% dintre elevi primesc burse. Sumele acordate rămân aceleași ca în anul școlar curent, potrivit Edupedu.

Acestea sunt propunerile din proiect

„Bursele care se acordă elevilor din sistemul de învățământ preuniversitar sunt:
a) bursă de excelență olimpică (I și II);
b) bursa de merit;
c) bursa de reziliență;
d) bursă socială;
e) bursă tehnologică.”

Pentru anul școlar 2024 – 2025, cuantumul minim al burselor este stabilit după cum urmează:
a) bursă de merit – 450 lei/lună;
b) bursă de reziliență – 300 lei/lună;
c) bursă socială – 300 lei/lună;
d) bursă tehnologică – 300 lei/lună”.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close