Părinții au responsabilitatea de a-și ghida copiii spre a deveni oameni puternici, echilibrați și pregătiți să facă față provocărilor vieții.
Din perspectiva dezvoltării emoționale, este firesc ca un copil, fie că are 7 sau 17 ani, să manifeste rezistență în fața cerințelor sau regulilor impuse.
Tocmai de aceea, rolul părinților nu este să elimine complet această rezistență, ci să îi ajute pe copii să-și descopere propria forță interioară, mai ales în momentele în care simt că nu mai pot continua.
Prin sprijinul lor, părinții pot oferi copiilor oportunitatea de a exersa un set de abilități importante pentru viață, cele care construiesc reziliența.
Iar această capacitate de a merge mai departe, indiferent de obstacole, este un atu valoros atât pentru copii, cât și pentru adulți.
Este de așteptat ca, pe parcursul copilăriei și adolescenței, copiii să aibă priorități și perspective diferite față de cele ale părinților. Cu cât părintele insistă mai mult să controleze aceste diferențe, cu atât copilul tinde să opună mai multă rezistență.
Cheia nu stă în impunere, ci în cultivarea unor obiceiuri inteligente, acele obiceiuri care nu doar că îi ajută pe copii să devină mai rezilienți, dar mențin și demnitatea ambelor părți în fața unui conflict sau dezacord.
Iată câteva dintre cele mai valoroase obiceiuri ale părinților care cresc copii rezilienți, conform specialiștilor Your Tango.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
De multe ori, copiii evită să spună din prima ce îi deranjează cu adevărat. Totuși, părinții pot deschide ușa către un dialog dacă pun întrebări deschise și îi lasă pe cei mici să conducă discuția.
Da, poate că știi deja ce îi frământă, dar așază-te lângă copilul tău, privește-l în ochi și lasă-l să-și exprime emoțiile și felul în care provocările îi afectează viața.
Așa cum spune David Schwartz, terapeut de cuplu și familie: „Simpla ascultare a copiilor poate părea un gest minor. Însă timpul petrecut ascultându-i este, de fapt, un timp în care ei se simt valoroși. Este ca și cum ai planta semințele viitorului lor, semințe care pot înflori în încredere în sine și forță interioară. Iar această credință în propriile forțe le va da curajul de a-și urma visurile”.
Atunci când copilul tău spune: „nu pot!”, nu respinge ceea ce simte. De fapt, se deschide în fața ta.
Oferă-i validare cu un simplu: „știu că îți este greu”. Chiar dacă ai tendința să-l încurajezi cu „ba da, poți!”, evită să o faci automat. În loc să-i contrazici trăirea, fii empatic și lasă-l să simtă că îi ești alături.
Copiii care se simt ascultați și înțeleși capătă încredere că pot vorbi despre emoțiile lor. Și asta construiește, pas cu pas, reziliență.
În momentele în care copilul e receptiv, profită de ocazie pentru a discuta despre ce e de îmbunătățit. Dacă transmiți mesajul cu calm, nu pe un ton iritat sau autoritar, copilul înțelege că poate avea încredere în tine, iar încrederea creează deschidere.
Asta nu înseamnă să devii cel mai bun prieten al copilului tău. Părintele trebuie să rămână părinte. Dar poți fi un adult cald, prietenos și empatic, fără să-ți pierzi autoritatea.
Spune-i copilului că și tu te-ai confruntat cu provocări: „știi, și eu am probleme cu organizarea timpului”, sau „nici mătușa nu a fost prietenă cu matematica”. Când părinții își recunosc vulnerabilitățile, creează un spațiu sigur pentru conversații.
Așa cum explică Shannon Brescher Shea, autoare de cărți de parenting, împărtășirea dificultăților proprii are beneficii uriașe: îi învață pe copii cum arată empatia, cum să-și exprime emoțiile și le reduce sentimentul că sunt singuri în greutăți.
Spunând „nu poți face asta încă”, transmiți ideea că e nevoie de timp și efort, dar reușita este posibilă. Acest „încă” plantează sămânța unei mentalități de creștere, credința că abilitățile pot fi dezvoltate prin muncă și perseverență.
Astfel, copilul învață că e în regulă să nu știe totul de la început și că fiecare pas greșit este parte din proces.
Un copil are nevoie de sprijin emoțional constant, mai ales în momentele dificile. Părinții care cresc copii rezilienți îmbină așteptările clare cu susținerea reală.
Nu e de ajuns să-i ceri să învețe mai bine. Arată-i cum: ajută-l să ceară sprijin de la un profesor, să împartă un proiect în pași mai mici sau să organizeze timpul eficient înainte de un test.
Mulți copii, mai ales cei care se confruntă cu dificultăți de învățare, sunt atât de concentrați pe ceea ce nu le iese, încât uită la ce sunt buni.
E important ca părintele să-i ajute să-și vadă calitățile: poate e un copil atent la ceilalți, are simțul umorului, aleargă repede sau e mereu săritor.
Desigur, vrei să-l încurajezi să lucreze la ce are de îmbunătățit. Dar când se simte descurajat sau trist, încurajează-l să vadă și partea bună din el. Acolo se află, adesea, sursa cea mai puternică de reziliență.
SURSA FOTO: freepik.com @noxos
Ca părinte, probabil știi deja care activități vor genera rezistență din partea copilului tău. Nu e nevoie să o ignori sau să o transformi într-un conflict. Recunoaște-o calm și mergi mai departe.
Poți spune, de exemplu: „știu că nu-ți place când îți spun că e timpul să începi temele, dar trebuie totuși să fie făcute”.
Amintește-ți că nimănui nu-i place să primească ordine. În loc să insiști autoritar, poți transforma momentul într-o conversație. Întreabă-ți copilul: „cum preferi să-ți spun data viitoare, ca să nu te deranjeze atât de tare?”
E posibil să reacționeze mai bine la formulări mai blânde sau la instrucțiuni mai puțin rigide. Implicarea lui în acest proces îi oferă un sentiment de control și reduce tensiunea.
Potrivit Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor (CDC), „structura îi ajută atât pe părinți, cât și pe copii. Copiii se simt în siguranță și protejați pentru că știu la ce să se aștepte. Părinții se simt încrezători pentru că răspund consecvent. Rutinele și regulile oferă o organizare clară în casă și fac viața mai previzibilă”.
Stabilirea unei structuri zilnice este un obicei extrem de bun pentru părinții care cresc copii rezilienți. Deși poate părea paradoxal, rutina nu constrânge copilul, dimpotrivă, îl ajută să se simtă în control și în siguranță.
Exact cum un educator îi poate determina pe copii să strângă jucăriile cântând un cântec vesel, rutina poate deveni o ghidare naturală, nu o impunere.
Un copil care are ocazia să ia decizii potrivite pentru nivelul lui de dezvoltare învață mai ușor să evite conflictele și își construiește treptat o mentalitate de tip „pot să fac asta”.
Oferă-i alegeri:
– „Ce preferi să mănânci la gustare, banană sau iaurt?”
– „Vrei să începi cu temele la română sau la matematică?”
– „Cu care tricou mergem azi, cel verde sau cel cu dinozauri?”
Astfel, copilul învață să ia decizii independente și dezvoltă un sentiment sănătos de responsabilitate pentru propriile alegeri.
Unul dintre cele mai importante obiceiuri ale părinților care cresc copii rezilienți este capacitatea de a-și cere iertare atunci când greșesc. Poate părea un gest mic, dar are un impact profund: repară relația, oferă un model sănătos de responsabilitate emoțională și construiește încrederea dintre părinte și copil.
Dacă o discuție a degenerat sau ai ridicat tonul, așteaptă să se calmeze lucrurile și apoi spune: „Îmi pare rău că am fost nervos mai devreme. Te iubesc și relația noastră este importantă pentru mine!”
Prin acest gest, copilul înțelege că este iubit necondiționat, chiar și în momentele tensionate și că relațiile pot fi reparate prin sinceritate și asumare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil