Unele dintre aceste practici pot părea neobișnuite pentru noi.
Iată câteva exemple de practici parentale din alte țări care pot părea surprinzătoare pentru noi, dar care, privite cu deschidere, pot aduce beneficii atât pentru copii, cât și pentru părinți. Acestea ar putea redefini percepția noastră asupra conceptului de „părinți buni”.
În Japonia, copiii sunt implicați în activități precum cumpărăturile și mersul la școală pe cont propriu. Ai putea fi familiarizat cu programul de televiziune „Old Enough” („Hajimete no Otsukai” sau „My First Errand” în japoneză), care a fost un hit în Japonia timp de decenii, dar a atras atenția abia anul acesta, odată cu debutul pe Netflix. Emisiunea urmărește copiii mici, cu vârste între 2 și 5 ani, în timp ce își îndeplinesc diverse sarcini, cum ar fi cumpărăturile.
Desigur, în spatele camerei, există o coordonare considerabilă pentru a asigura siguranța și vizibilitatea copiilor pe tot parcursul filmărilor. Totuși, acest spectacol subliniază o diferență culturală distinctă.
În Japonia, nu este neobișnuit să vezi copii, chiar și la vârste școlare elementare, mergând la școală sau folosind transportul public pe cont propriu sau însoțiți de alți copii, demonstrând un nivel de independență care ar fi surprinzător pentru alți copii de aceeași vârstă.
În cadrul spațiilor sigure și controlate, precum școlile, copiii japonezi primesc și ei responsabilități semnificative. La vârsta de 6 ani, aceștia trebuie să îndeplinească sarcini precum curățarea școlii, inclusiv a toaletelor, și servirea prânzului colegilor lor de clasă.
Este posibil să fie momentul să cerem și copiilor noștri să își asume mai multe responsabilități în viața lor cotidiană.
În țările scandinave, este o practică obișnuită ca bebelușii să doarmă în aer liber, chiar și în timpul iernilor lungi. În Danemarca și în alte țări nordice, este perfect normal să vezi cărucioare parcate în afara cafenelelor, cu bebeluși adormiți în ele.
Un videoclip recent de pe TikTok despre acest obicei a devenit viral, educând o nouă generație și fascinând alții despre tradiția daneză de a lăsa bebelușii să doarmă în aer liber în cărucioarele lor. Există o credință puternică că aerul proaspăt contribuie la un somn mai odihnitor și la o sănătate mai bună pentru acești micuți, o perspectivă care devine și mai relevantă în contextul cunoștințelor actuale despre transmiterea virusurilor în spațiile închise.
În gospodăriile particulare și în grădinițe, bebelușii sunt adesea văzuți dormind afară în cărucioarele lor, la fel și în fața magazinelor, restaurantelor sau barurilor, unde părinții îi supraveghează din interior.
Deși această practică este tradițională în țările scandinave, este important să menționăm că nu este recomandată sau sigură în toate contextele.
În China, unii părinți aleg să nu folosească scutece pentru bebeluși, optând pentru antrenamentul tradițional cunoscut sub numele de „comunicare de eliminare”. Această practică presupune ca bebelușii să petreacă zilele fără scutece.
De obicei, începând din primele săptămâni de viață, bebelușii sunt ținuți cu fundul gol deasupra toaletei sau a altor obiecte, cum ar fi un coș de gunoi sau un tufiș în aer liber, iar îngrijitorii îi îndrumă să urineze sau să facă nr.2 folosind semnale sonore blânde care imită sunetul apei curgătoare. Părinții învață să interpreteze semnalele bebelușului care indică nevoia de a elimina, cum ar fi zvârcolirea sau privirea în depărtare.
Adepții acestei practici afirmă că reușesc să reducă semnificativ numărul de scutece folosite, ceea ce aduce beneficii atât pentru bugetele lor, cât și pentru mediu. Unii optează chiar să elimine covoarele din casele lor pentru a facilita curățenia în timpul procesului de antrenament al bebelușului.
În Italia, preșcolarii au oportunitatea să lucreze cu lemnul, folosind ciocane și ferăstraie. În grădinițele din Reggio Emilia, concepute în regiunea cu același nume după cel de-al Doilea Război Mondial, copiii sunt încurajați să exploreze și să-și urmeze propriile interese în procesul lor de învățare. Această filozofie educațională a fost adoptată pe scară largă în întreaga lume, deși nu există o certificare formală Reggio Emilia, astfel încât diferite școli se inspiră din această abordare în funcție de necesitățile lor.
Într-o școală din Reggio Emilia, este o vedere obișnuită să vezi chiar și cei mai mici copii manevrând ciocane și ferăstraie pentru a construi propriile lor creații din lemn.
Potrivit lui Peter Moorhouse, un expert în educația timpurie și prelucrarea lemnului, „Reggio Emilia încurajează diversitatea mediilor prin care copiii se pot exprima”. El menționează că părinții sunt adesea surprinși de nivelul de încredere și competență pe care îl demonstrează copiii lor lucrând cu uneltele.
Atrase de satisfacția tactilă a lucrului cu lemnul și a uneltelor, copiii își dezvoltă creativitatea și abilitățile de rezolvare a problemelor în timp ce lucrează, transformând această activitate într-una dintre cele mai captivante și memorabile experiențe ale primilor lor ani de școală.
Copiii din Franța mănâncă ca adulții. Este dificil să găsești un meniu special pentru copii în restaurantele din Franța, iar la niciun eveniment special nu vei găsi o masă separată pentru cei mici, cu veselă și opțiuni de mâncare diferite.
Spre deosebire de mulți alți copii care preferă gustările frecvente, copiii francezi își satisfac nevoile nutriționale prin trei mese principale pe zi și o gustare.
Chiar și prânzul la școală implică de obicei patru feluri de mâncare servite într-un stil asemănător cu cel din restaurante, și se acordă minim 30 de minute pentru a lua masa, pentru a se asigura că mănâncă bine.
Karen Le Billon, o canadiană care a trăit în Franța cu familia sa și a scris o carte despre experiența ei, a declarat pentru BBC că felul în care copiii sunt educați să savureze mâncarea în acest mod limitează și apariția poftei excesive: „Francezii cred că gustul este o abilitate care poate fi dezvoltată... Ei cred că copiii pot învăța să aprecieze și să mănânce tot felul de alimente”.
În loc să le spună unui copil că un anumit aliment este sănătos sau că trebuie să îl mănânce, spune Le Billon, un părinte francez are mai multe șanse să încurajeze copilul să încerce un aliment pentru că are un gust bun.
Copiii italieni au tendința de a se culca foarte târziu. Nu este neobișnuit să vezi o familie plimbând un cărucior prin piață la 9 sau chiar 10 seara. Italienii iau masa târziu, iar, ca și colegii lor francezi, adesea iau masa împreună ca întreaga familie, chiar dacă acest lucru înseamnă că unii dintre membrii mai mici ai familiei ajung să doarmă în brațele părinților înainte de sfârșitul serii.
Alți părinți sunt adesea preocupați de obiceiurile de somn ale copiilor lor, ceea ce a condus la apariția unei întregi industrii de consultanți în domeniul somnului, care promit să ajute la antrenarea bebelușilor și copiilor mici pentru a-i ajuta pe părinți să recupereze nopțile pierdute.
Este adevărat că copiii au nevoie de o cantitate adecvată de somn pentru sănătatea și dezvoltarea lor. Deși există studii care arată că, în general, copiii italieni dorm mai puțin decât cei din alte țări până la vârsta de 6 ani, cercetările au arătat și că „igiena somnului” (adică rutinele și un mediu propice pentru un somn neîntrerupt) a adolescenților italieni a fost semnificativ mai bună decât a celor americani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil