Prințesa Urbană, despre festivitățile de premiere din școli: „Mereu m-am întrebat la ce sunt bune. De ce nu putem aprecia toți copiii pentru eforturile lor?”

Sfârșitul de an școlar ar trebui să fie un moment de sărbătoare, de recunoștință și bucurie pentru toți copiii. În realitate, pentru mulți dintre ei, e o zi care lasă urme greu de șters. O zi a comparațiilor, a rușinii, a sentimentului că nu sunt „destul de buni”.

Aceste rânduri nu vin dintr-un manual de parenting sau dintr-un studiu științific, ci din inima unui om care, de ani de zile, vorbește pe înțelesul părinților și al copiilor: Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută publicului larg drept Prințesa Urbană.

Cu un ton cald, dar ferm, autoarea și-a deschis sufletul într-o postare pe Facebook care a devenit virală. A spus ce simte. Ce a simțit ea când era copil. Ce văd și simt mii de copii în fiecare an, când doar o mână de colegi sunt urcați pe scenă, cu coronițe și diplome, iar ei rămân jos. Cu ochii în pământ. Cu gânduri de vină și neputință.

„Mi s-a părut trist și nedrept”. Amintirile unei fetițe care n-a mai vrut coroniță

SURSA FOTO: freepik.com @pozdnikovklinker-1

„Deși în fiecare an am luat câte-un premiu (cel mai adesea al doilea), mi s-a părut trist și nedrept pentru majoritatea copiilor din clasă să stea o oră să se uite cum ăia cu note mai bune sunt lăudați, aplaudați, primesc diplome, coronițe și daruri, în timp ce restul nu au fost destul de buni pentru top 3, deși eforturi au făcut și ei, și eforturile lor ar fi meritat și ele apreciate”, scrie Ioana Chicet-Macoveiciuc pe pagina de Facebook.

Cu sinceritate dezarmantă, Ioana Chicet-Macoveiciuc povestește cum, în clasa a șaptea, a refuzat coronița. A spus „nu” unui ritual care îi provoca disconfort și revoltă.

A iscat o criză în cancelarie. Dar a fost, poate, primul ei gest de revoltă împotriva unei ierarhii care zdrobește în loc să motiveze.

Ce sărbătorim, de fapt, la final de an? Performanța sau comparația?

Autoarea ridică o întrebare:

„De ce încurajăm acest tip de comparare și de concurență între copii care nu e sănătoasă și creează animozități între ei, iar pe cei care nu iau premii îi demotivează în loc să îi motiveze?”

În multe școli din România, finalul de an e o gală a notelor mari. O scenografie a excelenței academice, în care doar o parte dintre copii sunt „văzuți”. Restul stau jos, la fel de obosiți după un an lung, cu la fel de multe teme, cu la fel de mari eforturi. Dar invizibili.

Școala care spune „bravo” fiecărui copil: exemplul Olandei

Într-un contrast frapant, Ioana Chicet-Macoveiciuc povestește cum se încheie anul școlar în nordul Olandei, unde locuiește împreună cu familia:

„Copiii primesc azi raportul cu rezultatele la testele naționale și ale școlii la toate materiile. Mâine mergem să discutăm cu profesorii, fiecare părinte cu copilul. Copilul spune primul ce a fost bine pentru el, ce ar fi putut face mai bine el, dar și ce ar fi putut profesorii face mai bine”.

Acolo, fiecare copil e comparat doar cu propria versiune anterioară. Nu cu colegii. Nu există podium. Există progres. Discuții. Respect reciproc. Iar sărbătoarea nu e o selecție, ci o petrecere comunitară.

În loc de podium, picnic în parc, prânz la comun și spectacole cu toți copiii

„Să creeze împreună un spectacol, un musical, să facă o excursie, o petrecere, un mare prânz la școală la care să aducă toți câte ceva de mâncare, un picnic în parc cu jocuri și râs”, propune Ioana Chicet-Macoveiciuc, imaginând un final de an în care copiii sunt bucuroși, nu anxioși. În care râd, nu plâng pe dinăuntru.

Un model concret vine chiar din școala copiilor ei din Olanda:

Prânz festiv unde fiecare aduce ceva

Copiii oferă flori și felicitări profesorilor

Spectacole pe scenă, dansuri și jocuri pentru toți

Activități care să celebreze reușita fiecăruia de a fi parte din grup

„Copiii învață să se raporteze la sine, să se evalueze corect, să nu disprețuiască nici pe cei cu note mai mari, nici pe cei cu note mai mici, pentru că notele nu contează în grup, ci doar individual. Poate e ceva ce putem învăța de la ei”.

Psihologia comparației timpurii: ce se întâmplă în mintea copilului care nu e „premiant”?

Festivitățile de premiere creează o ierarhie artificială, care poate distruge stima de sine a unui copil. Psihologii avertizează de ani de zile asupra riscurilor:

Demotivare: copiii care nu urcă pe scenă pot simți că efortul lor n-a avut valoare.

Stigmatizare: eticheta de „slab” sau „nepremiat” poate rămâne ani întregi.

Concurență toxică: în loc de spirit de echipă, între colegi se dezvoltă rivalitate și invidie.

Aprecierea nu e un premiu. E un drept al fiecărui copil

Ioana Chicet-Macoveiciuc nu cere renunțarea la evaluare, ci reconfigurarea finalului de an ca pe o celebrare a progresului fiecăruia.

„Să știe fiecare copil despre sine ce a făcut bine și ce poate face mai bine, să simtă că e apreciat și susținut pentru tot ceea ce este, acasă și la școală, să se bucure că a dus la sfârșit un nou an școlar într-un grup în care are un loc, nu într-un clasament în care poate nu va fi niciodată în top”.

Cum ar putea arăta școala de mâine?

Autoarea nu critică dascălii. Dimpotrivă, apreciază profesorii care deja schimbă lucrurile:

„Sunt dascăli care fac asta în România și le apreciez inițiativa. Cred că ar trebui să fie cât mai mulți ca ei”.

Ea lansează, de fapt, un apel la empatie. La schimbare. La regândirea unui sistem care pune presiune inutilă pe copii în momente care ar trebui să fie despre comunitate, bucurie, recunoștință și sprijin.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News

Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.