Profesorii ies în stradă. Care este programul manifestației

Tensiune uriașă în Educație. Herjeu Eu aș spune, hai cu greva Prof. Rizea explică frustrarea din sistem
Profesorii ies în stradă. Care este programul manifestației /foto: Facebook @Fsli Romania
Profesorii vor protesta, miercuri, lângă palatul Cotroceni, nemulțumiți de măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învățământ care le afectează salariul și demnitatea.

Protestul este organizat de Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” și Federația Națională Sindicală „Alma Mater”.

Aproximativ 500 de persoane sunt așteptate să participe la protestul programat pentru 25 februarie, între orele 11:30 și 14:00, pe trotuarul adiacent statuii Leu, din bd. Geniului, lângă Palatul Cotroceni.

Scopul adunării publice este ,,atragerea atenţiei asupra faptului că salariaţii din educaţie nu sunt de acord cu măsurile politice pentru diminuarea deficitului bugetar adoptate în învăţământ, care influenţează salarizarea, condiţiile de muncă, statutul şi demnitatea profesiei didactice”.

Care este Programul manifestației

- 11 :30 - 12.00, adunare participanţilor pe trotuarul adiacent statuii Leu, din bd. Geniului;

- 12.00 - 13.30, adunare publică de protest pe trotuarul adiacent statuii Leu, din bd. Geniului;

- 13.30 - 14.00, defluire totală a participanţilor.

Nu se va afecta traficul rutier şi pietonal în zona de desfăşurare a adunării publice. Afluirea şi defluirea participanţilor se va realiza în mod individual.

Pe durata de desfăşurare a manifestaţiei se vor folosi bannere, pancarte şi mijloace audio, cu respectarea legislaţiei în vigoare.

Și studenții vor participa la protest

Reprezentanţii Alianţei Naţionale a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR) au anunţat că se alătură protestului organizat de federaţiile sindicale din educaţie pe 25 februarie, în faţa Palatului Cotroceni. Decizia vine în contextul politicilor de "subfinanţare" a educaţiei adoptate în ultimul an şi a "intenţiei de diminuare" a bugetului alocat universităţilor şi Ministerului Educaţiei şi Cercetării prin legea bugetului de stat.

„Cu toate că România ocupă ultimul loc în clasamentul european în ceea ce priveşte subiectul populaţiei cu studii terţiare absolvite, pare că acest argument logic şi concret nu este suficient pentru a convinge decidenţii politici că o măsură de reducere a cifrei de şcolarizare sau de diminuare a bugetului pentru învăţământul superior va genera, în mod cert, o scădere a procentului de persoane cu studii superioare, nicidecum o creştere”, afirmă reprezentanţii ANOSR.

Organizaţia atrage atenţia şi asupra efectelor măsurii care limitează reducerea de 90% pentru transportul feroviar al studenţilor doar pe ruta dintre domiciliu şi centrul universitar. Potrivit ANOSR, această decizie a avut „un efect negativ substanţial” asupra comunităţii studenţeşti, atât financiar, cât şi social, în timp ce economia bugetară obţinută este de aproximativ 14 milioane de lei - „mai puţin de 0,0021% din cheltuielile bugetului general consolidat".

Consecinţele pentru studenţi, susţine organizaţia, includ diminuarea mobilităţilor academice, restrângerea accesului la oportunităţi educaţionale şi profesionale în alte centre universitare şi creşterea costurilor individuale pentru participarea la activităţi academice şi extracurriculare.

ANOSR critică şi efectele Legii nr. 141/2025, care a redus fondul de burse cu aproximativ 52%, scăzând numărul beneficiarilor cu circa 44.000, a limitat perioada de acordare a burselor la aproximativ 9 luni şi a eliminat accesul studenţilor de la taxă la acest sprijin.

„Deşi Ministerul Educaţiei şi Cercetării a identificat, tardiv, o variantă de suplimentare a burselor din Fondul Social European (FSE+) pentru anul curent, bursele nu au fost încă distribuite. Mai mult decât atât, amintim că postul de ministru al educaţiei şi cercetării este în continuare neocupat. Suplimentar, pe lângă dreptul acordat limitat în ceea ce priveşte transportul feroviar, fondul de burse redus semnificativ, dar şi costurile de peste 2.000 lei pe care un student le are lunar (conform analizei ANOSR privind coşul minim al studentului, lansată la începutul acestui an), observăm o tendinţă de creştere substanţială a taxelor de şcolarizare, iniţiată de mai multe instituţii de învăţământ superior din ţară, de altfel condamnabilă", susţine ANOSR.

Organizaţia avertizează că majorările taxelor de şcolarizare vor fi "cu atât mai accentuate" dacă Guvernul va adopta măsuri de reducere a fondurilor pentru universităţi sau de diminuare a cifrei de şcolarizare, ceea ce ar "împovăra" suplimentar studenţii.

Raluca Panțiru este jurnalist specializat în parenting și educație. Crede că părinții au nevoie de informații clare, corecte și ușor de aplicat, iar misiunea ei este să ofere exact acest sprijin. A absolvit Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice, specializarea Comunicare și Relații Publice, la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Alte știri
x close