Daniela Gavankar, psiholog, profesor universitar, mentor pentru psihologi și coach, invitată în emisiunea Părinți Prezenți, a vorbit despre tiparele de părinți, de mame, moștenirea emoțională, tipurile de atașament și cum ne putem vindeca relația cu propriii copii.
Există un moment în viața unei femei care nu seamănă cu niciun altul. Nu e ziua nunții, nu e primul loc de muncă, nici măcar nu e ziua în care a aflat că e însărcinată. Este clipa în care își ține copilul pentru prima dată în brațe și înțelege că nimic nu va mai fi la fel. Așa a început conversația într-o nouă ediție Părinți Prezenți, o emisiune marca ParintisiPitici.ro.
„Daniela, ce este, de fapt, un «tipar de mamă / de părinte»? Ne naștem cu o anumită predispoziție emoțională sau totul este învățat și transmis de la părinții noștri?” a întrebat moderatoarea Loredana Iriciuc.
„Noi ne naștem ca părinți în momentul în care ni se naște copilul”, a spus Daniela Gavankar.
Nașterea copilului naște, de fapt, un nou sine.
„Până atunci suntem niște oameni care au anumite preocupări, dar toate preocupările și toate prioritățile noastre se schimbă în momentul în care devenim părinți. Și, atunci, aflăm despre noi lucruri pe care nu le-am știut niciodată. Ni se schimbă viața, emoțiile, prioritățile, în moduri pe care nu le-am știut”, explică Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm
Nu toți copiii vin într-un moment ideal. Unii sunt doriți și așteptați, alții apar pe neașteptate. Iar acest context influențează decisiv cum ne simțim ca mame în primele luni și ani:
„În funcție de cât de dorit este copilul, de cât de planificat a fost, cât de așteptat a fost în familia respectivă, s-ar putea să fim mai mulțumite și fericite în acest nou rol de mamă sau poate îngrijorate, poate înfricoșate, poate în alte emoții care o să determine un alt tip de comportament”, mai spune Daniela Gavankar.
Daniela Gavankar explică: un „tipar de mamă” este comportamentul predominant pe care îl avem în relația cu copilul nostru. Acesta nu e întâmplător, e rezultatul felului în care am fost crescuți, al traumelor noastre, al relației cu părinții noștri.
„Tiparele acestea practic se referă la comportamentul predominant al unui părinte în relația cu copilul lui și cred că au legătură mult și cu tipurile de atașament: mai anxios, mai evitant și sigur, cel pe care îl avem dacă am trăit într-o familie echilibrată, fie l-am câștigat după multă terapie și mult lucru cu noi”, mai spune Daniela Gavankar.
SURSA FOTO: freepik.com @yuliaku29
Realitatea? Cei mai mulți dintre noi nu avem un atașament sigur. Pendulăm între anxietate și evitare: uneori suntem părinți hiperprotectivi, alteori ne retragem emoțional, iar copilul nostru simte tot.
„Rareori un om are un tip de atașament sigur. Decât atunci când a trăit într-o familie echilibrată, cu iubire, cu limite sănătoase, cu părinți care să fie acolo o forță, dar și iubitori.
Dar, altfel, nu. Pendulăm între anxios și evitant și încercăm să le echilibrăm. Când dăm dintr-una într-alta, atunci avem un tip de atașament dezechilibrat și ăsta nu se poate diminua decât atunci când lucrăm mult cu noi și ne dorim să ajungem la tip de atașament mai sigur”, mai spune Daniela Gavankar.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil