Profesoara de Limba și literatura română Lidia Mîrzac descrie situația așa cum o vede din interior cu privire la programa școlară pentru liceu, iar mesajul ei devine un semnal puternic pentru oricine lucrează în educație.
„Am amânat să scriu această postare pentru că încă mai am multe teze de corectat, de la simularea județeană. Acum mi am găsit timp”, își începe prof. Lidia Mîrzac analiza pe pagina sa de Facebook.
Ea spune direct că nu știe dacă vreun profesor din învățământul tehnologic a fost consultat la elaborarea noilor programe: „Nu știu dacă vreun profesor de liceu care predă în învățământul tehnologic a fost cooptat în elaborarea noilor programe”.
Apoi explică de ce acest lucru contează. „Rata analfabetismului funcțional este de aproximativ 40-45 la sută la elevii de 15 ani, fie că sunt în colegii de top sau în licee tehnologice, cu o cifră ce depășește 50 la sută dacă se ia în calcul și abandonul școlar”.
Ea continuă cu o realitate frecvent ignorată: „Peste 40 la sută dintre elevii de liceu din România învață în licee tehnologice”. În aceste școli, spune profesoara, situația este mult mai gravă: „Probabil rata este 70-80. Și sunt optimistă!”
Profesoara afirmă că programa actuală nu ține cont de nivelul real al elevilor. „O programă de limba română pentru clasa a IX a, într o țară în care peste 45 la sută dintre adolescenți nu înțeleg ce citesc, nu mai poate fi o listă de autori și definiții”.
Ea numește această abordare „de-a dreptul obscenă”. Folosește o comparație directă, în termeni concreți: „E ca și cum le ai cere unor copii care se îneacă să înoate frumos, cu tehnică perfectă, în timp ce ei abia își țin capul la suprafață”.
Apoi pune o întrebare pe care o consideră esențială: „Oare cei care au făcut programa s au gândit o clipă la acești copii?”
Profesoara spune că în școlile unde numărul de ore de română este redus nu poți începe cu teorie, ci cu reconstrucția unor abilități fundamentale: „Altfel trebuie combătut analfabetismul funcțional”.
Lidia Mîrzac cere schimbare. „O astfel de programă trebuie să fie o barcă de salvare. O ultimă punte spre lumină, pentru că și copiii ăștia au dreptul la lumină”.
Ea afirmă că școala a ajuns un spațiu care nu mai răspunde nevoilor reale: „Programa ar trebui să fie o declarație de război împotriva indiferenței care a transformat școala într un fel de muzeu în care copiii intră pierduți și ies și mai pierduți”.
Apoi prezintă cele zece direcții pe care le consideră necesare.
Ea descrie ce înseamnă lectura reală: „Nu lectura aceea mecanică, cuvinte după cuvinte, ca niște rotițe ruginite. Ci citirea care aprinde, ce e un text, cum îl desfaci, cum îl auzi, ce spune fără să spună”.
„Să le dăm texte vii, nu relicve. Povești scurte, reportaje, poezii limpezi cât o respirație. Să îi învățăm să citească realitatea, nu doar canonul”.
Ea vorbește despre exerciții simple, utile. „Un rezumat onest, o opinie cu două argumente, o poveste simplă, un mesaj civilizat, un email coerent”.
„Nu definiții recitate, ci fraze care se așază, care îi ajută să înțeleagă diferența dintre cauză și scop, dintre condiție și concesie, apoi sensuri care se schimbă când muți cuvântul, registre de limbă, marcatori discursivi, tot ce îi ajută să vorbească și să gândească”.
„Să știe ce e un fapt și ce e o minciună cu haine noi. Să simtă manipularea. Să citească imagini și reclame”.
„Surse, verificări, etică, plagiat, scris responsabil. Tot ce au nevoie într o lume care îi trage de mânecă în multe direcții”.
„Mai bine trei texte care îi fac să tacă o clipă decât zece care îi îndepărtează”.
„Curente, etichete, comentarii standardizate, acestea sunt zidurile în care se lovește în fiecare an câte o generație”.
„Recomandări vii, proiecte, întâlniri, fragmente care contează. Nu pentru note, pentru ei”.
„Să le cerem claritate, înțelegere, argument, sens. Atât. Nu papagalism. Nu recitări fără viață”.
Profesoara sintetizează totul într o idee clară: „Orice programă trebuie să pornească de la realitatea din teren. Orice programă trebuie să fie cu picioarele pe pământ”.
Ea explică ce trebuie reconstruit cu prioritate: „O programă pentru clasa a IX-a, în România de azi, trebuie să reclădească citirea, gândirea, exprimarea, discernământul. Abia apoi literatura. Abia apoi frumusețea”.
Profesoara încheie cu o observație dură: „În tezele de simulare de bacalaureat, elevii de clasa a 12 a nu știu ce înseamnă cuvântul consemnează și ce înseamnă o trăsătură morală”.
Problemele pe care le descrie nu țin de teorie, ci de competențele de bază ale elevilor. Mesajul ei arată nevoia urgentă de programe adaptate nivelului real din școli, nu unor liste de obiective care nu pot fi atinse.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.