Mama este acea ființă unică și fundamentală care - la bine și la rău - va fi un punct de referință esențial de-a lungul vieții noastre și încă din copilăria foarte timpurie prezența sa este indispensabilă pentru dezvoltarea emoțională și cognitivă a copilului.
Într-o asemenea măsură încât, instinctiv, chiar și cea mai mare frică a copiilor este de a rămâne fără mama lor; ceva care se întâmplă inevitabil – ori din motive de muncă, ori din alte motive – provocând crize de plâns de neoprit.
Cu toate acestea, absențele prelungite pot provoca răni emoționale grave, mai ales în primii șase ani de viață ai unui copil.
Relația dintre copil și mamă se construiește înainte de momentul nașterii încă de pe când copilul se afla în pântecul matern. Din mediul intrauterin, fătul poate percepe bătăile inimii mamei, sunetele lumii intrauterine, vocea mamei, chiar și pe cea a personelor cu care mama vorbește.
Sentimentele și emoțiile mamei, pozitive sau negative, au acces direct către copilul încă nenăscut. Mama însărcinată este necesar să fie protejată de aspectele nocive fizice și emoționale, această protecție resfrângându-se și asupra copilului.
Protejând mama, copilul va avea șansa unei dezvoltări și adaptări cu succes la viață. Mama este pentru copil persoana cea mai importantă și prin faptul că el stabilește cu ea prima relație.
Ea este cea care pregătește și întâmpină venirea pe lume a copilului iar modul în care o face va reprezenta piatra de temelie a relației pe care o va avea cu copilul său, dar și a tururor celorlalte relații pe care copilul le va stabili cu lumea.
După naștere, un alt factor ce influențează această primă relație este climatul emoțional în care vine copilul. Este necesar ca acest climat emoțional, construit atât de mamă cât și de familie, să fie deschis la nevoile fizice și emoționale ale pruncului.
La început copilul, nefamiliarizat cu această lume, nu posedă un limbaj care să-l ajute în a-și exprima nevoile care se cer a fi satisfăcute. Mama este cea care descifrează mesajele transmise de copil. Plânsul, zâmbetul, agitația membrelor, sunetele scoase de copil sunt începutul comunicării dintre copil și mamă.
Prin aceste reacții copilul încearcă să spună mamei ceea ce simte. Inițial, el nu poate înțelege ceea ce simte, el simțind nu o stare anume, ci un amestec de stări și emoții, care la început sunt imposibil de înțeles și descifrat de bebelușul abea născut.
Durerea, plăcerea, discomfortul, teama etc. nu sunt simțite separat, ci laolaltă declanșând un fel de haos interior pe care încă nu îl poate descifra deoarece el încă nu are această abilitate. Aici intervine necesitatea prezenței psihologice a mamei. Iar mama prezentă psihologic este mama capabilă să descifreze și să satisfacă nevoile fizice și emoționale ale copilului.
Această mamă știe, simte, intuiește cererile copilului său, traducând întâi sieși ceea ce copilul are nevoie, iar mai apoi, prin reacțiile și acțiunile ei asupra copilului redă acestuia descifrarea propriul său mesaj cât și răspunsul mamei, astfel mama își învață pruncul să deosebească și să înțeleagă atât ceea ce vine din el cât și din afara lui.
O mamă absentă poate fi de fapt și cauza profundă a problemelor de somn și alimentație: aceste tulburări pot deveni mai mult sau mai puțin conștient o modalitate de a contracara o astfel de lipsă.
Mai mult decât atât, absențele frecvente și prelungite pot induce la copii stări puternice de anxietate: le este frică când mama lor pleacă sau când se întoarce, pentru că aceștia nu știu când îi va lăsa din nou singuri. Unele mame, însă, folosesc această frică pentru a-și controla copiii, amenințăndu-i că îi abandonează dacă nu se supun.
Copilul care are o mamă absentă dezvoltă o secvență tipică de comportamente alcătuită din protest - disperare, înstrăinare, emoții care îi transmit emoțiile în exces, și la care uneori ajunge să adauge o ură profundă față de faptul de a fi forțat să trăiască o situație similară.
Copilul poate deveni un adult distant, furios si trist; mai presus de toate, învață că trebuie să se descurce singur, iar asta îl determină să iși creeze adevărate măști de exterior – ascultător, bătăuș, etc. -, un obicei pe care îl va avea în continuare ca adult și care nu este altceva decât un mod de a reacționa la abandon.
În general, copiii mamelor absente își vor pierde încrederea în ceilalți și, odată cu aceasta, speranța de a fi iubiți. Prin urmare, ca adulți, ei pot căuta legături de dependență absolută - în cea mai mare parte destinate eșecului dacă problemele profunde ale copilăriei nu sunt abordate - sau, în schimb, pot fi încăpățânați să nu aibă încredere în ceilalți.
Absența emoțională a mamei, poate fi cauzată de diverse afecțiuni fizice sau psihologice (inclusiv depresia), de educație precară, de lipsa de experiență, de propriile traume emoționale sau multiple preocupări.
Chiar de preocuparea exacerbată de a îndeplini alte roluri sociale (soție, fiică, angajat etc). Și mamele care sunt prezente fizic, dar nu emoțional, își iubesc copiii. Dar adevărul e că ei au nevoie de mai mult decât să li se spună din când în când că sunt iubiți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil