Un nou raport al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD), Education at a Glance 2025, scoate în evidență o discrepanță gravă între România și media țărilor membre: 16 % dintre copiii cu vârste între 6 și 14 ani nu sunt înscriși în sistemul educațional, comparativ cu doar 2 % la nivelul OECD.
Potrivit documentului, 16% dintre copiii cu vârste între 6 și 14 ani nu sunt înscriși în sistemul educațional, față de media de doar 2% în țările membre OECD. Situația este și mai gravă pentru adolescenți: 32% dintre tinerii de 15–19 ani nu mai urmează nicio formă de învățământ, dublu față de media internațională.
SURSA FOTO: Freepik.com@dragana_gordic
„Această pondere este mai mare în rândul grupurilor de vârstă mai mari: în România, 32% dintre tinerii cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani nu sunt înscriși în sistemul de învățământ, comparativ cu 16% în medie în țările OECD", se arată în raport.
În același timp, România stă bine la capitolul învățământ profesional. Aproximativ 30% dintre elevii din ciclul secundar superior urmează programe vocaționale, comparativ cu media OECD de 23%. De asemenea, 75% dintre aceștia își continuă studiile, doar cu două puncte procentuale sub media țărilor dezvoltate.
Programele profesionale românești oferă perspective bune de continuare a studiilor. „Aceste programe le oferă elevilor competențele necesare pentru a intra pe piața muncii sau pentru a continua studiile superioare: în România, 75% dintre elevii din învățământul secundar superior profesional sunt înscriși în programe care oferă acces la învățământul superior, cu doar 2 puncte procentuale sub media OCDE", mai arată sursa citată.
Raportul OECD avertizează că lipsa accesului la educație în copilărie și adolescență amplifică riscul de marginalizare socială și economică.
În pofida progreselor din zona învățământului profesional, specialiștii subliniază nevoia unor politici ferme pentru combaterea excluziunii școlare și sprijinirea grupurilor vulnerabile, astfel încât România să reducă rapid decalajele față de statele membre OECD.
CITEȘTE ȘI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.