Ce se întâmplă când un copil intră în contact pentru prima dată cu un handicap? Cuvintele potrivite pentru a aborda o relație care are nevoie de acceptare reciprocă.
Mai devreme sau mai târziu, la școală sau în familie, fiecare copil se trezește cu dizabilitățile fizice sau cognitive ale unui coleg de clasă sau cunoștințe.
Este o situație în care este corect să lăsăm loc întrebărilor și emoțiilor, un prilej util de discuție care lasă loc de reflecție asupra abordării pe care fiecare dintre noi o are față de diversitate.
Când te trezești confruntat cu ceea ce nu știi, a vorbi despre asta este punctul de plecare.
Nu este nevoie să schimbați subiectul sau să vă prefaceți că nu vedeți: riscul este să transmiteți mesajul că dizabilitatea este văzută ca un tabu sau ceva de care să vă fie rușine.
La prima vedere, copiii observă diferențele mult mai puțin decât credem noi.
În cele mai multe cazuri ei văd persoana cu dizabilități foarte asemănătoare cu ei, dar pur și simplu cer o explicație a unui anumit comportament sau a unui handicap motor evident.
Aceasta nu este o judecată, ci o curiozitate normală. Rolul nostru este să înțelegem cum să trăim experiența în cel mai pozitiv și constructiv mod posibil.
Tocmai îndoielile și întrebările copiilor ne conduc pe noi, adulții, către o explicație pe înțeles și firesc, folosind, evident, o terminologie respectuoasă. Copilul pune întrebări doar atunci când se simte pregătit să înțeleagă: cel mai bine este să lăsați tot spațiul necesar pentru de ce.
O persoană nu este handicapul său: are multe alte caracteristici. Unele sunt asemănătoare cu ale noastre, altele diferite și este important să învățăm să le acceptăm. Această atitudine este cea mai bună armă pentru a preveni orice formă de agresiune. Aprecierea diferențelor este cea mai importantă lecție, nu numai atunci când vorbim despre dizabilități.
Foto: Karolina Grabowska/ Pexels
Integrarea este un cuvânt frumos, dar nu este un dat: nu este întotdeauna ușor să construiești relații între copii, mai ales atunci când se confruntă cu dizabilități grave. În aceste cazuri munca adultului este fundamentală.
Copiii sunt, în general, bine pregătiți pentru primire, dacă sunt plasați în condiții potrivite dar nu putem nega că nu există probleme critice.
În calitate de educatori trebuie să evidențiem orice dificultăți de integrare de ambele părți și să căutăm atât caracteristicile comune, cât și diversitatea împreună cu copiii, făcând asta în mod corect.
În fața unui coleg de clasă, cu întârziere cognitivă severă, se poate întâmpla ca copilor să le fie frică la început, pentru că poate copilul în cauză este obișnuit să caute continuu contactul fizic cu ei, chiar și într-o manieră insistentă.
În acele cazuri este necesar să se lucreze din greu la o abilitate pe care copiii o au și o pot dezvolta în continuare: toleranța.
Pentru o primă abordare, să căutăm împreună activități care necesită aceleași abilități pentru toată lumea, cum ar fi jocul cu mingea, manipularea sau pictura.
Jocul este o formă excelentă de incluziune, mai ales dacă îi determină pe copii să colaboreze între ei. La școală este treaba profesorilor să facă o treabă bună în această direcție, dar și discuția cu părinții pe această temă joacă un rol fundamental.
Dacă această comparație nu există, copilul riscă să urmeze judecata negativă a unui alt egal.
Foto: RDNE Stock Project/ Pexels
Există jocuri care ajută și generează empatie, mai ales eficiente față de dizabilitățile fizice.
La copiii cu aparate auditive, de exemplu, nu ar trebui să faci prea mult zgomot în clasă pentru că e o pacoste enormă pentru ei, dar nu este ușor să impuni o șoaptă generală. Uneori este suficient un simplu joc de rol în care te pui în situația colegului de clasă: „auzind” cum trăiește și ceea ce simte creează un astfel de sentiment încât vedem adesea o schimbare aproape imediată a comportamentului colectiv.
Evident că este mai ușor de demonstrat când vine vorba de dizabilități fizice, mai dificil cu cele care „nu se văd” și mult mai greu de explicat.
O altă metodă care ne ajută să aducem împreună elevi cu abilități diferite este cea care folosește AAC - Comunicare Augmentativă și Alternativă.
Aceasta este o strategie de simplificare și creștere a comunicării pentru cei care au dificultăți în utilizarea unora dintre canalele comune de comunicare, cum ar fi limbajul oral. Datorită simbolurilor, suntem capabili să organizăm lecturile împreună.
Unul dintre cele mai dificile obstacole de explicat chiar și celor mai toleranți copii este sentimentul de nedreptate. ”De ce partenerul meu are întotdeauna voie să se ridice și nu mie? De ce poate arunca totul în sus când vrea?”.
În acest caz, părinții și profesorii trebuie să valorifice dificultățile acelui copil și exemplele practice funcționează întotdeauna.
Explicați-le că toți ne luptăm să facem unele lucruri, clarificați că acel copil îi este foarte greu să facă față unei astfel de situații și că unii au nevoie de mai mult timp pentru a învăța decât alții.
Ceea ce contează este să abordăm subiectul într-o manieră pozitivă și calmă, astfel încât toată lumea să înțeleagă că diversitatea există, iar existența lor este un lucru „normal””.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil