Structura anului şcolar s-ar putea modifica din nou: Anunțul ministrului Educației

Data publicării:
Numărul posturilor titularizabile scoase la concurs a crescut cu 45% față de anul trecut Sursa: Agerpres
Numărul posturilor titularizabile scoase la concurs a crescut cu 45% față de anul trecut Sursa: Agerpres

Ministrul Edducației, Ligia Deca, a anunțat că anul școlar 2024-2025 ar putea suferi anumite modificări.



Ministrul Educației a declarat că în perioada următoare va primi o analiză referitoare la oportunitatea împărţirii anului şcolar în module, ea anunţând că din anul şcolar 2024-2025 se va decide dacă acest sistem va fi menţinut.

”Pentru module am promis, atunci când am preluat mandatul, o analiză după primul an de implementare. Primul an de implementare a fost anul şcolar care tocmai s-a încheiat, am solicitat analiza, ea o să fie finalizată în lunile următoare. În momentul în care a trebuit să stabilim calendarul şcolar pentru acest an şcolar nu fuseseră parcurse decât două module pe sistemul acesta de module, deci nu se putea face o evaluare pe un an întreg. După ce vom avea evaluarea, înainte de a avea structura anului şcolar pentru anul şcolar 2024-2025, vom vedea ce a mers bine şi ce nu a mers bine şi vom vedea dacă vom continua cu acest sistem de module”, a afirmat Ligia Deca, la TVR Info, luni seară.

Minsistrul a mai declarat că pedagogii spun că ”teoretic este o idee bună alternarea între perioade de activitate şi mici pauze”, întrucât aceasta ar trebui să ducă la un echilibru în ceea ce priveşte învăţarea, însă ”trebuie văzut cum se întâmplă lucrurile în practică”.

Ministrul a spus şi că a primit şi feedback din partea unor persoane care nu susţin oportunitatea împărţirii anului şcolar în module.

„Programa nu este încărcată”

Pentru cei care au afirmat că programa școlară este prea încărcată, ministrul Educaţiei a explicat că ”este vorba despre arta şi vocaţia cadrului didactic de a se adapta la colectivul de elevi pe care îl are”.

Ministrul a arătat că pentru ciclurile gimnazial, primar şi educaţie timpurie este nevoie de o analiză a programei care există, iar pentru liceu, pentru care programa şcolară nu a fost revizuită de mult timp, vor exista programe, planuri cadre şi manuale noi din anul şcolar 2025-2026.

”În ceea ce priveşte încărcarea materiei, am discutat mult cu specialişti, avem o unitate de cercetare în educaţie în cadrul Ministerului, fostul Institut de ştiinţe ale educaţiei care se va reînfiinţa cu noua lege. Ei au spus aşa: programa şcolară în sine nu este încărcată, depinde de modul în care o şcoală o pune în practică şi mai depinde de un lucru: de cât de încărcat este manualul făcut în linie cu programa. Un manual poate să fie aerisit şi să respecte programa sau poate să fie foarte încărcat şi, de asemenea, să respecte programa. Aici este vorba despre arta şi vocaţia cadrului didactic de a se adapta la colectivul de elevi pe care îl are”, a afirmat ministrul Educaţiei, luni seară, la TVR Info, potrivit România TV.

Calendarul anului școlar 2023-2024 a fost aprobat de Ministerul Educației pe data de 9 martie 2023, prin ordinul 3.800, iar organizarea acestuia este pe module/intervale de cursuri, la fel ca anul școlar anterior. Sunt 5 module, despărțite de 5 vacanțe. Structura anului şcolar 2023-2024 prevede că prima zi de cursuri este pe 11 septembrie 2023.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Social




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

DC Media Group Audience
pixel