Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare - stabilit de autorităţile locale, cu vehicule monitorizate

Data publicării:
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare - stabilit de autorităţile locale, cu vehicule monitorizate / FOTO: freepik.com@oksix
Traseul deplasărilor elevilor pentru activităţi şcolare - stabilit de autorităţile locale, cu vehicule monitorizate / FOTO: freepik.com@oksix

Conform noii legi, traseele, inclusiv locurile de îmbarcare și debarcare, sunt aprobate prin hotărâre a autorităților deliberative la nivel local. Locurile de îmbarcare-debarcare pe drumurile publice sunt, de asemenea, stabilite prin hotărâre a autorităților deliberative locale.



Traseul deplasărilor elevilor pentru activități școlare este stabilit de autoritățile locale, conform unei legi promulgate miercuri de președintele Klaus Iohannis. Legea vizează utilizarea autovehiculelor școlare pentru transportul copiilor din învățământul preuniversitar de stat.

Autovehiculele vor fi echipate cu sisteme de monitorizare video și localizare GPS în timp real, pentru a asigura supravegherea și siguranța elevilor în timpul deplasărilor.

Legea reglementează condițiile generale pentru utilizarea autovehiculelor școlare destinate transportului elevilor către cursuri și alte activități educative și culturale, menite să dezvolte competențele de învățare și abilitățile socio-emoționale ale acestora.

Transportul elevilor cu autovehicule școlare este gratuit, în conformitate cu hotărârile autorităților deliberative locale, și este asigurat de unitățile administrativ-teritoriale sau unitățile de învățământ, cu autovehicule proprii sau închiriate. Autovehiculele școlare vor fi inscripționate unitar cu textul "Transport școlar", în negru pe fond galben, vizibil pe partea frontală și laterală a vehiculului.

Cheltuielile implicate sunt suportate din bugetul local al unităților administrativ-teritoriale.

Pentru deplasarea elevilor la cursuri, unitatea de învățământ trebuie să transmită primarului graficul de circulație, traseele, locurile de îmbarcare, numărul de elevi transportați per cursă și numărul de curse zilnice pe durata anului școlar. Numărul elevilor transportați într-o cursă nu poate depăși capacitatea vehiculului.

Traseele pot fi organizate pentru orice destinație pe teritoriul național, atât în timpul anului școlar, cât și în vacanțe, potrivit AGERPRES.

Supravegherea și asigurarea securității elevilor în autovehiculele școlare este responsabilitatea autorităților publice locale sau, în cazurile în care acestea nu dispun de infrastructura necesară, a conducătorului autovehiculului.

Vehiculele respective nu pot transporta alte persoane decât cele autorizate.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Raluca Panțiru | Categorie: Stiri





DC Media Group Audience
pixel