Trei motive care determină copilul tău să spună mereu ”Nu”

Data publicării:
Fotografie de la RDNE Stock project/ Pexels
Fotografie de la RDNE Stock project/ Pexels

Există perioade în viața copiilor noștri care ne testează cu adevărat. Unul dintre ele este acel moment în care copilul tău răspunde fiecărei solicitări cu un NU răsunător!



În acest articol vom vedea de ce copilul spune de ”NU” și ce strategii putem implementa pentru a-l face să găsească alternative.

Mai întâi de toate copilul tău spune NU, nu pentru că este o fază preadolescentă, ci pentru că trece printr-o fază care are un sens psihologic precis.
NU este primul cuvânt pe care copiii îl folosesc pentru a-și delimita granițele, pentru a le înțelege limitele și pentru a le permite să relaționeze cu adulții într-un mod simplu și de impact. 

Iată care sunt cele trei motive principale, potrivit unui psiholog, pentru care copilul tău l-a luat pe Nu în brațe:

1. AFIRMAREA SINELUI

Psihologia dezvoltării consideră capacitatea de a spune NU un punct important în procesul de dezvoltare psihică a copilului, deoarece indică capacitatea copilului de a deveni conștient de distincția dintre sine și ceilalți.

Copilul tău spune NU pentru că își dă seama că acțiunile lui se manifestă în lumea exterioară, că voința lui aduce consecințe celorlalți.

2. IMITAȚIE

Copiii sunt mari imitatori: studiază și reproduc tot ceea ce văd, iar părinții, adesea inconștient, sunt exemple ale celui mai rău comportament. 

Multe dintre NU-urile copiilor noștri sunt rezultatul unei reflectări a comportamentelor noastre! De exemplu? NU derivă din dinamica din cuplu, adică să ascultăm conversațiile dintre mama și tata în care nici noi nu suntem întotdeauna disponibili și conformanți, nu?! 

Închideți ochii și gândiți-vă de câte ori spunem NU unei cereri în fața copiilor noștri.  De exemplu, mi-e frică de cățărat, mi-e frică de înălțimi, mi-e frică de plimbări și de multe alte lucruri. Când soțul tău îți cere să te distrezi alături de el făcând aceste lucruri... evident raspunsul tău este NU!

Cum mă pot aștepta la răspunsuri pozitive de la ei la întrebări la care, atunci când mi se adresează, răspund cu un NU ferm?!  „Elena urcă-te în copac, e distractiv!!” "NU!" 

3. FAZA DE OPOZIȚIE

Acesta este vârful aisbergului. Pe lângă imitație, „NU”-ul copiilor noștri provine dintr-o fază normală de creștere – care începe în general în jurul vârstei de doi ani – care ne poate pune pe noi, adulții, în dificultate serioasă. 

Când ne aflăm confruntați cu o „fază de opoziție” decisivă din partea copilului, reacția noastră instinctivă este să ne enervăm și să ne impunem voința. În realitate copilul pare opozițional doar pentru că ne studiază. Copiii sunt aproape niște oameni de știință care studiază acțiunile și gândesc: „Ce se întâmplă dacă îi spun NU mamei? Dacă îi spun tatălui? Au toți aceeași reacție?”


CE SĂ FACI CÂND COPILUL TĂU SPUNE NU?

Urmând o abordare blândă, noi adulții ar trebui să încercăm să dăm explicații copilului, acționând ca un intermediar față de ceea ce își dorește și emoția pe care o trăiește.  Noi verbalizăm ceea ce ei încă nu sunt în stare să spună.

Observați și evaluați situația: chiar „greșește” copilul dumneavoastră că nu vrea să facă ceva și când spune NU? Cum ar fi putut să-ți dea un răspuns negativ? Dacă răspunsul este nu, propuneți o alternativă, „acest lucru chiar nu se poate face, dar, ca alternativă, putem face asta...” putem schimba sursa NU către ceva mai interesant.
Asigurați-vă că copilul dumneavoastră înțelege cererea! Copiii spun adesea NU pentru că nu înțeleg ce le cerem să facă și sunt confuzi.

Următorul pas este întotdeauna să le numești emoțiile. NU vine adesea dintr-un moment de furie, dintr-o poziție care se poate transforma uneori într-o explozie. De altfel, NU poate veni și ca semn de răzbunare a copilului față de părinte, poate pentru o pedeapsă primită sau poate dintr-un moft neîndeplinit. 

Amintiți-vă că totți copiii au nevoie de un adult care să dea nume emoțiilor lor: fie că e furie, gelozie sau pur și simplu încăpățânare. Sarcina ta este să-i asculți, să-i înțelegi dar mai ales să-i ajuți fără să se panicheze.

Este greu. Mai ales când zilele par să nu treacă niciodată și NU se repetă în mod constant la fiecare cerere. Dar, ca întotdeauna, putem privi lucrurile dintr-un alt punct de vedere și poate învățăm cu, să ne îmbunătățim relația cu copiii noștri.



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Elena Didila | Categorie: Comportamente si Emotii
Tagurile articolului: comportament refuzul copiilor





DC Media Group Audience
pixel