„Luptele” de la ora culcare afectează toți părinții, noapte de noapte. Pot ajunge până în punctul în care părinților să le fie teamă de apusul soarelui. Pare puțin dramatic, însă uneori așa se întâmplă.
Nu putem înțelege cum reușesc copiii să transforme procesul de culcare într-o oră sau două și, în nopți cu adevărat exasperante, trei ore de plâns, de tăvălire și de a face orice, în afară de a dormi.
„Încă o poveste, mamă!”
„Încă o gură de apă, mamă!”
„Încă o îmbărțișare, mamă!”
„Încă un pupic, mamă!”
„Vreau să iau altă jucărie în seara asta, mamă!”
„Vreau la baie, mamă!”
Îndeplinirea tuturor nevoilor sau îndeplinirea tuturor solicitărilor, probabil că încă nu este suficientă pentru a-l determina pe copil să închidă ochii. Și poate că începeți să vă întrebați: Sunt eu prea permisiv/ă? M-ar ajuta să dau o pedeapsă? Poate dacă țin o prelegere, copilul meu va adormi de plictiseală?
Probabil că nu sunt cele mai bune alegeri. În primul rând începeți să evaluați nu numai obiectivele ca părinte, ci și ale copilului.
Ei bine, dorești să adoarmă copilul ca să poți avea câteva momente din zi pentru tine? Poate că acele 30 de minute ți-ar permite să faci niște treburi casnice atât de necesare.
Sau poate ai putea face ceva mic pentru tine, cum ar fi să urmărești un film sau să faci o baie relaxantă.
Scopul copilului este ca tu ca părinte să rămâi lângă el și, din punct de vedere al dezvoltării, are sens. Copiii sunt conectați să fie în imediata apropiere a îngrijitorilor lor. Acesta este modul în care sunt concepuți pentru a-și asigura supraviețuirea. În timp ce părintele vede ora de culcare ca pe o oportunitate de a avea timp singur, sistemul copilului asociază ora de culcare cu atașamentul său față de părintele care pleacă să facă altceva. Nu-i pasă dacă este pentru a spăla vasele sau pentru a întinde rufele. Sistemul lui nervos doar înregistrează intenția părintelui de a pleca ca pe o amenințare și așa va scoate toate trucurile pentru a te face să rămâi. Încă o poveste. Încă o gură de apă. Încă o îmbrățișare. El va plânge și va lupta pentru putere.
Acum, nu vă gândiți că micuțul vă manipulează sau că este sfidător. „Trebuie să fac acest comportament să înceteze”, își spun părinții. Adevărul este că, pentru ca micuțul să vă manipuleze, trebuie să aibă funcționare executivă, care este o funcție avansată a cortexului prefrontal, o regiune a creierului extrem de imatură la vârsta de doi, trei, patru, cinci ani.
SURSA FOTO: freepik.com
Cu cât ești mai investit în rezultatul a ceva decât copilul tău, devine frustrant. Cu cât devii mai frustrat, cu atât copilul se lipește mai tare de tine. Cu cât se agăță mai mult de tine, cu atât devii mai concentrat asupra scopului tău. Și cu cât îți simte mai mult dorința de a pleca, cu atât vrea mai mult să rămâi. Totul se învârte în cerc!
Pentru a rupe ciclul, trebuie să-ți recuperezi puterea, nu să o iei pe a lui. Dar pentru asta trebuie să înțelegi cercul de control.
Ești complet investit în a-i comanda copilului, ceea ce, desigur, a condus la frustrarea ta, deoarece încerci să controlezi ceea ce nu este al tău să controlezi. Gândurile, sentimentele, cuvintele și acțiunile lui sunt ale lui. Îl poți influența, nu îl poți controla. De fiecare dată când încercăm să luăm experiențele altcuiva ca pe ale noastre, în general ne vom găsi într-o stare de frustrare și resentimente.
O să îți dai seama că micuțul tău nu te supără. Asta nu este în cercul lui de control. Cum te-ai simțit și cum ai răspuns a fost responsabilitatea ta. Așadar, concentrează-te pe puterea cuvintelor, gândurilor, sentimentelor și acțiunilor tale. O să vezi cum de la „Cum pot să-mi fac copilul să ...” o să treci la „Ce măsuri pot lua aici?”
Cu ambele obiective în minte și concentrându-te pe acele lucruri din cercul tău de control, poți implementa câteva instrumente pentru experiența de culcare. Noul tău obiectiv devine să „câștigăm noi”, nu „să câștig eu”.
Stabiliți limite
Limitele noastre nu se referă la ceea ce copiii noștri nu pot face, ci la ceea ce vom face noi. Acest lucru ne mută de la control la conexiune. Întreabă-te: ce ești dispus să faci?
- Ești dispus să stai întins cu copilul tău până când acesta adoarme?
- Ești dispus să stai întins cu copilul tău timp de cinci minute?
- Ești dispus să stai după ușa camerei copilului?
- Ești dispus să amâni lista „de făcut” în numele copilului?
- Ești dispus să alternezi rutinele de culcare cu partenerul tău pentru a-ți oferi puțină libertate?
- Ești dispus să angajezi o bonă o noapte pe săptămână, astfel încât să poți avea puțin timp pentru tine?
Îi spui copilului: „Sunt dispus să stau întins aici în timp ce tu închizi ochii” în loc de „Închide ochii sau plec”. Vezi diferența acolo? Una este o limită eficientă, iar alta este concentrată pe control.
Rutine consistente
Rutinele îi ajută pe copii să se simtă în siguranță și conectați, deoarece creierul lor știe la ce să se aștepte și poate procesa mai bine succesiunea evenimentelor. Implică-ți copilul în a decide cum poate arăta ritualul de culcare. De exemplu, poate în fiecare seară la șapte te speli pe dinți, povestești despre ziua ta, citești o carte și apoi sari în pat.
Pentru a face acest ritual mai concret pentru tânărul tău cursant, folosește ceva de genul unui ajutor vizual sau încurajează-l să seteze un cronometru pentru a trece de la o activitate la alta. Anunțarea tranzițiilor este, de asemenea, utilă pentru a ajuta copilul să se schimbe: „fă-ți ultimul lucru, iar apoi ne vom îmbrăca în pijamale” sau „este timpul pentru o carte, pe care o vei alege?”
SURSA FOTO: freepik.com
Faceți ora de culcare interesantă
Deveniți creativi înainte de culcare. Uneori puteți face ceva simplu, câteva mișcări de yoga în timp ce vă relaxați sau stați în pat pentru „o rundă de respirație cu degetul”. Dacă copilului tău îi plac mult îmbrățișările, îmbrățișează-l cu cele mai profunde și mai iubitoare brațe, pretinzând că nu te poți sătura de el. Sau schimbă rolurile, cerându-i copilului tău câteva. „Oh, te rog, mai îmbrățișează-mă, îmi place atât de mult!" Agățați-vă de copilul dumneavoastră, așa cum face el adesea!
În plus, concentrați-vă pe activitățile cu rezultatele dorite. Invitați-vă copilul să închidă ochii în timp ce îi frecați spatele sau spuneți-i o poveste. Aceste activități bazate pe conexiune ajută copilul să se relaxeze și îi pregătesc creierul pentru pat. Ei devin intrinsec motivați să-și închidă ochii și să-și liniștească corpurile pentru că își doresc ceea ce urmează. Acest lucru este mult mai eficient decât luptele pentru putere și îl ajută pe copil să adoarmă în timp util.
Concentrați-vă pe întoarcere
Dacă nu ești dispus să stai întins cu copilul până când acesta adoarme, concentrează-te pe următorul moment de conectare. Aceasta este o strategie bazată pe atașament dezvoltată de dr. Gordon Neufeld, care reduce anxietatea și rezistența copilului și respectă capacitatea lor de dezvoltare și emoțională de a se separa. Premisa este că, concentrându-te pe reconectare, îl ajuți pe copilul tău să se relaxeze și să adoarmă singur, pe măsură ce încep să aibă încredere că te vei întoarce înainte de a avea din nou nevoie de tine. Ca rezultat, ei simt mai puțin nevoia să-ți urmărească atașamentul.
Spune-i copilului tău că vei ieși din cameră și descrie-i copilului tău ce vei spune când te vei întoarce: „o să mă întorc și, când o voi face, te voi îmbrățișa din nou” sau „mă întorc în două minute, o să te mai îmbrățișez când mă voi întoarce”.
Lăsați un interval cât este necesar (cum ar fi 30 de secunde), apoi un minut întreg. Scopul este să te întorci înainte ca copilul tău să-și facă griji. S-ar putea să descoperi că în timp vei putea spune: „ne vedem dimineață, îmi plac atât de mult îmbrățișările noastre de dimineață.”
Dați-i un lucru personal
Un alt instrument simplu este să oferi copilului tău un lucru al tău cu care să se culce. Aceasta poate include o poză cu voi doi, unul dintre tricouri sau orice altceva. Acest lucru îl ajută pe copil să se simtă mai aproape de tine chiar și atunci când nu ești în cameră.
Exersează ora de culcare
Acesta este un instrument preventiv care trebuie făcut în afara orei de culcare. Joc de rol: Tu fii copilul tău. Încurajează-ți copilul să fie tu. Apoi schimbați locul unde vă jucați. Prostiți-vă și jucați-vă și chiar practicați ceea ce face copilul înainte de somn. Apoi, joci din nou așa cum vrei să arate ritualul de culcare înainte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News
Te-a ajutat acest articol?
Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.
Vezi versiune mobil