Abilitatea importantă care stimulează învățarea cititului și a scrisului, potrivit unui studiu recent

Data publicării:
Abilitatea importantă care stimulează învățarea cititului și a scrisului, potrivit unui studiu recent / FOTO: freepik.com @EyeEm
Abilitatea importantă care stimulează învățarea cititului și a scrisului, potrivit unui studiu recent / FOTO: freepik.com @EyeEm

Un studiu recent a dezvăluit o abilitate importantă care schimbă tot ce știam despre cum învață copiii să citească și să scrie. 



Ce-ar fi dacă, pentru a învăța să citească și să scrie, copiii ar avea nevoie doar de un simplu creion?

Un nou studiu realizat în Spania scoate la lumină un adevăr: scrisul de mână este cheia unei învățări mai eficiente.

Potrivit cercetătoarei Joana Acha, de la Universitatea din Țara Bascilor, copiii de 5 ani care învață să scrie folosind un creion reușesc mai bine decât cei care tastează literele pe o tastatură.

SURSA FOTO: freepik.com @EyeEm

Studiul, publicat în mai 2025 în Journal of Experimental Child Psychology, a comparat două grupuri de copii, unul care a exersat scrisul de mână și altul care a folosit dispozitive digitale.

Rezultatul? Copiii care au scris de mână au arătat o înțelegere mai bună a literelor și au reținut mai bine formele acestora. Mișcările motrice implicate în trasarea literelor contribuie la formarea conexiunilor cerebrale esențiale pentru citit și scris.

CITEȘTE ȘI Această abilitate învățată în primii ani le oferă copiilor un mare avantaj în viață: „Vor avea slujbe mai bune” și „vor câștiga mai mulți bani”, spune un expert

Un test amplu, conceput pentru a izola efectul scrisului

Pentru a înțelege cu adevărat impactul scrisului de mână asupra procesului de învățare, cercetătorii au realizat un test riguros.

Un grup de 50 de copii, cu vârste între 5 și 6 ani, care erau deja familiarizați cu literele alfabetului latin, a fost pus în fața unui nou tip de provocare: învățarea unor litere complet necunoscute, din alfabetele georgian și armean, precum și a unor cuvinte inventate, notează parents.fr.

Scopul a fost clar: eliminarea oricărei interferențe cu literele deja cunoscute și observarea modului în care copiii învață „de la zero”.

Copiii au fost împărțiți în două grupuri. Primul grup a trasat literele și cuvintele de mână, pe hârtie. Al doilea le-a introdus pe tastatură.

Ulterior, toți copiii au fost supuși la trei teste, menite să le evalueze capacitatea de a recunoaște, pronunța și rescrie ceea ce învățaseră.

SURSA FOTO: freepik.com @mashasay

Scrisul de mână, un avantaj clar

Rezultatele au fost concludente: copiii care au scris de mână au reținut mai bine literele și au memorat mai eficient cuvintele inventate.

„Scrisul de mână activează zone ale creierului importante pentru recunoașterea și memorarea literelor”, a explicat cercetătoarea Joana Acha într-un comunicat de presă.

În schimb, copiii care au folosit tastatura au întâmpinat dificultăți în reproducerea secvențelor învățate, semn că implicarea motorie limitată reduce impactul asupra memoriei.

Autonomia în învățare face diferența

Un alt aspect revelator al studiului a fost rolul libertății în actul scrierii. Copiii care au avut libertatea să traseze literele liber, pe foi albe, au obținut rezultate mai bune decât cei care au urmat linii punctate.

Așadar, autonomia și implicarea activă în procesul de scriere favorizează învățarea.

În plus, în cazul grupului care a folosit tastatura, s-a observat că diversitatea fonturilor nu a compensat lipsa scrisului de mână.

Concluzia cercetătorilor?

„Deși trasarea ghidată poate fi utilă la început, scrierea liberă ar trebui încurajată cât mai curând. Copiii învață cel mai bine prin mișcări reale ale mâinilor. Tastatura trebuie să rămână un instrument secundar”, a subliniat Joana Acha.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Recomandari si sfaturi





pixel