Ce să NU spui când bănuiești risc suicidar (și alternative mai bune). Radu Leca: „Vina împinsă pe umeri apasă exact pe rana existentă”

DISCLAIMER: Materialele din cadrul campaniei conștientizarea și prevenția suicidului în rândul copiilor au scop exclusiv informativ și educațional și nu înlocuiesc evaluarea, diagnosticul sau tratamentul oferit de un specialist în sănătate mintală (psiholog, psihiatru, medic). Informațiile prezentate sunt destinate creșterii gradului de conștientizare și prevenție și nu constituie recomandări medicale sau terapeutice individuale. În cazul în care un copil sau adolescent prezintă gânduri suicidare, comportamente de autovătămare sau semne de risc iminent, este foarte important să fie contactat de urgență un specialist sau serviciile de urgență.

Campania promovează responsabilitatea parentală, intervenția timpurie și apelarea la sprijin specializat atunci când situația o impune.

Ce să NU spui când bănuiești risc suicidar și de ce afirmațiile „deșteaptă-te” sau „nu mai dramatiza” cresc pericolul?

Când un părinte răspunde cu minimizare, adolescentul primește mesajul că durerea lui nu are loc în relație. Minimizarea activează rușinea, iar rușinea închide comunicarea.

În psihoterapie, rușinea apare rapid când adolescentul se simte judecat sau ridiculizat, iar următorul pas devine ascunderea, evitarea, izolarea. În prevenția suicidului, izolarea și tăcerea reduc șansele de intervenție timpurie și cresc probabilitatea ca gândurile să se transforme în plan.

Alternative mai bune folosesc validare și claritate, „Aud că te doare și iau în serios”, „Vreau să înțeleg, nu să te contrazic”, „Durerea ta contează pentru mine”. Tonul eficient rămâne calm, coborât, stabil, ca o ancoră, nu ca o sirenă. Un părinte urmărește să scadă intensitatea, nu să câștige o dispută.

În loc de „ai o viață bună”, o formulare utilă sună așa, „Din interior pare foarte greu, chiar dacă din afară nu se vede”.  

Când ai auzit ultima dată o frază care a micșorat durerea cuiva, fără să vrei?  

Cum ar suna aceeași idee spusă cu respect și seriozitate?

CITEȘTE ȘI: Validarea emoțiilor vs. aprobarea comportamentelor, diferența care protejează. Radu Leca, despre prevenția actului suicidar

De ce „Gândește-te la mine, ce o să fac eu?” sau „Ne faci de râs” devin replici toxice în criză și ce spui în loc?

În criza suicidară, mintea adolescentului funcționează îngust, ca într-un tunel, iar vina împinsă pe umeri apasă exact pe rana existentă. Mesajele centrate pe reputație sau pe suferința părintelui amplifică sentimentul de povară, „ar fi mai bine fără mine”.

În psihoterapie, tema „sunt o povară” apare frecvent în depresie și în gândirea suicidară. În prevenția suicidului, reducerea poverii percepute și creșterea apartenenței scad riscul.

Alternativa sănătoasă mută accentul de la imagine la legătură, „Îmi pasă de tine mai mult decât de orice discuție cu alții”, „Nu ești singur cu asta”, „Nu te las să porți totul singur”. Tonul rămâne cald și ferm, ca un adult care conduce cu grijă, nu un adult care se prăbușește pe copil. Dacă emoția părintelui urcă puternic, se respiră, se face o pauză scurtă, apoi se revine cu o propoziție simplă și stabilă, „Sunt aici. Rămân aici.”  

Când spui „și eu sufăr”, adolescentul se simte mai susținut sau mai responsabil?  

Ce propoziție ar transmite „tu contezi” fără să adauge vină?

De ce „Promite-mi că nu faci nimic” sau „Jură” nu ajută și ce întrebi concret pentru siguranță reală?

Promisiunile obținute sub presiune nu țin loc de evaluare a riscului și nici de plan de siguranță.

În psihoterapie, jurămintele cerute în tensiune cresc anxietatea și cresc secretul, fiindcă adolescentul se teme să nu „încalce” promisiunea și să fie pedepsit. În prevenția suicidului, întrebările directe și calme despre gânduri, plan și acces la mijloace oferă informații utile pentru decizii.

Un părinte spune clar, „Vreau să te întreb direct despre suicid, fiindcă siguranța ta contează”. Apoi întreabă în propoziții simple, „Ai gânduri să îți faci rău?”, „Te-ai gândit cum anume?”, „Ai pregătit ceva?”, „Ai acces la pastile, obiecte tăioase, frânghii, arme?”, „Când apar gândurile, seara, dimineața, la școală?”. Tonul rămâne curios și respectuos, fără interogatoriu, fără sarcasm. După răspunsuri, părintele formulează un pas, „Rămânem împreună în seara asta și chemăm ajutor specializat”.  

Ai întrebat vreodată direct despre suicid, fără ocol?  

Ce întrebare concretă te ajută să afli nivelul de risc, nu doar starea generală?

VEZI ȘI: Mituri periculoase despre suicid: Radu Leca explică de ce „cine spune, nu face” poate costa scump

De ce „Dacă te mai aud cu prostii, te trimit la spital” sperie și închide și cum folosești fermitatea fără amenințare?

Amenințarea transformă ajutorul într-o pedeapsă. Adolescentul învață că adevărul îl costă libertate, intimitate, telefon, prieteni, iar data viitoare ascunde.

În psihoterapie, relația terapeutică arată că siguranța se construiește cu colaborare, nu cu intimidare. În prevenția suicidului, există situații în care evaluarea de urgență la UPU devine necesară, însă mesajul se dă ca protecție, nu ca sancțiune, „Te iau în serios. Riscul pare mare. Mergem acum la evaluare medicală ca să fii în siguranță”. Tonul rămâne hotărât, lipsit de agresivitate, ca atunci când pui centura de siguranță cuiva care refuză, nu ca atunci când faci morală.

Limitele se formulează limpede, „Nu rămâi singur în noaptea asta”, „Stau cu tine sau rămâne un adult cu tine”, „Îndepărtăm mijloacele periculoase din casă”. Cuvintele cheie devin siguranță, grijă, echipă, nu rușine, pedeapsă, control.  

Când ai fost ferm ultima dată fără să ridici vocea?  

Cum ai reformula o „amenințare” ca o decizie de protecție?

De ce „Dar ai tot ce îți trebuie” sau „Sunt alții mai rău” blochează și ce fel de validare funcționează în depresie?

Comparația nu vindecă, doar izolează. Depresia distorsionează percepția, iar adolescentul simte că nu are dreptul la durere.

În psihoterapie, validarea înseamnă recunoaștere a realității emoționale, „Are sens că e greu”, „Sună copleșitor”, „Pare că porți mult”.

În prevenția suicidului, validarea scade tensiunea și deschide spațiu pentru soluții concrete. Un părinte evită argumentele și se apropie de experiență, „Ajută-mă să înțeleg ce anume te apasă cel mai tare”, „Ce gând apare chiar înainte să te simți fără speranță?”. Tonul potrivit seamănă cu un medic bun, cald, atent, clar, fără dramatizare. Apoi vine încurajarea realistă, „Durerea trece în valuri. Nu cer să fii bine acum. Cer să rămâi în siguranță”.  

Ai observat cum comparația îl face pe adolescent să închidă și mai tare ușa?  

Ce formulare de validare ai folosi ca să deschizi ușa fără să contrazici emoția?

De ce „Spune-mi tot acum!” sau „De ce faci asta?” transformă dialogul în anchetă și cum pui întrebări care construiesc încredere?

Presiunea de confesiune totală sperie, mai ales când adolescentul trăiește rușine sau frică de consecințe. Întrebarea „de ce” se aude ca judecată, iar adolescentul intră în defensivă sau tace.

În psihoterapie, întrebările utile merg spre „ce” și „cum”, „Ce s-a întâmplat înainte să te simți așa?”, „Cum arată o zi grea pentru tine?”, „Ce ai făcut deja ca să reziști până azi?”. În prevenția suicidului, se caută declanșatori, resurse, momente de vulnerabilitate, nu vinovați. Tonul rămâne răbdător, iar tăcerea se tolerează fără presiune.

Un părinte folosește reflecții scurte, „Sună ca o singurătate mare”, „Pari epuizat”, „Te-ai chinuit mult timp fără să spui”. Apoi cere permisiune, „Vrei să îți pun câteva întrebări despre siguranță?”.  

Ce întrebare de tip „de ce” ai înlocui cu una de tip „ce s-a întâmplat înainte”?  

Cât de diferit ar suna conversația dacă ritmul ar fi lent și blând, nu rapid și intens?

CITEȘTE ȘI: Semne presuicidare la adolescenți. Radu Leca: Există o diferență între „drame de vârstă” și o suferință care se adâncește

Ce trebuie să spui, concret, când bănuiești risc suicidar, ca să transmiți grijă, seriozitate și direcție?

Mesajul eficient are trei părți, conectare, evaluare, plan. Conectare, „Îmi pasă de tine și te iau în serios”, „Nu ești o problemă, treci printr-o problemă”. Evaluare, „Vreau să te întreb direct despre suicid”, „Ai gânduri să îți faci rău?”, „Ai un plan?”, „Ai acces la mijloace?”, „Ai încercat vreodată?”. Plan, „Rămânem împreună acum”, „Chemăm ajutor specializat azi”, „Stabilim un adult de contact pentru noapte”.

În psihoterapie, limbajul clar reduce confuzia și reduce sentimentul de singurătate. În prevenția suicidului, un plan practic salvează vieți, supraveghere, restricționarea mijloacelor, consult psihiatric la nevoie, psihoterapie, informarea unui alt adult de încredere, monitorizare a consumului de alcool sau substanțe. Tonul rămâne stabil, fără șoapte dramatice, fără acuze, fără morală. Un părinte vorbește încet, cu propoziții scurte, verifică, „Am spus clar?”, „Ce ai înțeles din ce am zis?”.  

Care din cele trei părți îți vine mai ușor, conectare, evaluare, plan?  

Ce propoziție scurtă ai spune primul lucru, ca să transmiți siguranță?

Pe ce ton vorbești și de ce tonul contează uneori mai mult decât cuvintele?

Tonul transmite sistemului nervos dacă situația e sigură sau periculoasă. Un ton ridicat, agitat, sacadat semnalează alarmă, iar adolescentul intră în fugă, luptă sau îngheț.

În psihoterapie, reglarea emoțională se face prin co-reglare, un adult calm împrumută calm. În prevenția suicidului, co-reglarea scade impulsivitatea și crește capacitatea de a cere ajutor. Tonul recomandat, voce joasă, ritm mai lent, pauze, respirație vizibilă, contact vizual blând, poziție la același nivel, fără a bloca ușa, fără gesturi bruște.

Dacă plânsul părintelui apare, se numește simplu fără a cere îngrijire, „Plâng fiindcă îmi pasă, rămân aici și pot să te ajut”. Apoi revii la stabilitate, „Următorul pas e să mergem la evaluare”.  

În momente tensionate, vocea ta urcă sau coboară?  

Ce schimbare mică de ritm și volum ar ajuta adolescentul să rămână prezent în conversație?

Cum închei conversația fără să lași adolescentul singur cu valul și fără să transformi totul într-un control sufocant? 

Încheierea utilă include rezumat, acord, pași, conectare.

Rezumat, „Am înțeles că seara apare vârful și gândul de a dispărea”.

Acord, „Ne ocupăm împreună, nu singur”.

Pași, „Discutăm cu un specialist”, „Dormim cu ușa întredeschisă și rămâne un adult aproape”, „Îndepărtăm pastilele și obiectele periculoase”, „Stabilim trei persoane de contact”.

Conectare, „Îți mulțumesc că ai spus”, „Curajul tău contează”, „Te iubesc și rămân cu tine”.

În psihoterapie, predictibilitatea scade anxietatea, iar adolescentul are nevoie să știe ce urmează. În prevenția suicidului, supravegherea și restricționarea mijloacelor fac diferența în perioade de impuls. Dacă riscul pare mare sau există plan și acces la mijloace, urgența medicală devine prioritate, 112 sau UPU, fără negocieri lungi.  

Cum ai formula un final de conversație care să lase loc de speranță și structură?  

Care este pasul imediat de siguranță pe care îl alegi în primele 30 de minute?

PărințișiPitici.ro, împreună cu psihologul Radu Leca, lansează prima campanie de conștientizare dedicată părinților de adolescenți privind riscul suicidar și prevenția tentativelor de suicid. Campania este susținută de Asociația Happy Minds și de Alianța Română de Prevenție a Suicidului.