EXCLUSIV Banii de buzunar: Reguli simple care reduc conflictele. Radu Leca: „Suma corectă nu sună bine, suma corectă funcționează bine”

De la bani de autobuz până la ieșiri cu prietenii, banii de buzunar ajung rapid un subiect care aprinde discuții în familie, mai ales în adolescență, când nevoia de autonomie crește, iar sensibilitatea la control urcă și ea pe același grafic.

Tema merită aleasă fiindcă banii nu înseamnă doar cifre, ci înseamnă încredere, limite, statut între colegi, impulsivitate, rușine, comparație, plus mesajele de familie despre muncă și responsabilitate.

Un acord simplu despre bani reduce negocieri zilnice, reduce certuri legate de „iar ceri” și transformă conversația într-un antrenament de viață: planificare, priorități, asumare, reparație după greșeli.

În psihoterapia de familie, banii de buzunar devin un instrument excelent: familia învață reguli clare, adolescentul simte respect, părintele rămâne ghid, nu bancomat cu nervi.

„Banii de buzunar nu cumpără liniștea, însă cumpără un cadru pentru maturizare”. 

De ce provoacă banii de buzunar atât de multe conflicte între părinți și adolescenți?  

Banii de buzunar ating direct două teme sensibile: autonomia adolescentului și frica părintelui de risipă, influență de grup, consum de substanțe, cheltuieli ascunse. Când familia nu are reguli, fiecare cerere devine negociere, iar fiecare negociere devine test de putere: adolescentul cere, părintele refuză sau cedează, apoi apar reproșuri.

În terapia de familie se vede un tipar repetat: părintele crede că spune „nu” banilor, adolescentul aude „nu am încredere în tine”; adolescentul crede că cere „doar o sumă”, părintele aude „nu apreciezi munca mea”.

Conflictul scade când discuția se mută de la emoție la structură: sumă fixă, frecvență fixă, scopuri clare, consecințe clare.

„Când lipsește regula, banii devin limbajul prin care familia se ceartă.”  

Cât primește săptămânal un adolescent și de ce nu există o sumă universală?  

O sumă universală nu există fiindcă nevoile diferă, costurile diferă, programul diferă, iar valorile familiei diferă. În loc de o cifră magică, funcționează o metodă simplă: pornești de la cheltuielile reale dintr-o săptămână normală și separi „necesar” de „dorințe”. Necesarele includ transport, gustare la școală, apă, eventual o masă rapidă când programul se prelungește. Dorințele includ ieșiri, suveniruri, cosmetice, jocuri, haine extra, comenzi online.

În psihoterapia adolescenților, această separare reduce dramatizarea, fiindcă adolescentul vede că familia nu atacă plăcerea, ci organizează responsabilitatea. Un reper practic folosit des în familii urbane din România: 50–150 lei pe săptămână pentru 12–14 ani, 80–200 lei pe săptămână pentru 15–18 ani, ajustat în funcție de transport, oraș, activități, cantină, sport. Reperul devine util doar dacă se leagă de o listă de cheltuieli și de un acord scris.

„Suma corectă nu sună bine, suma corectă funcționează bine.”  

Care este suma optimă, nici prea mult dar nici prea puțin, și cum o găsești fără ceartă?  

Suma optimă înseamnă suficient cât adolescentul să nu trăiască rușine socială constantă, suficient cât să exerseze alegeri, insuficient cât să risipească fără să simtă consecințe. Practic, suma optimă se simte ca un buget cu care adolescentul reușește: transportul și o gustare, plus 1–2 plăceri mici pe săptămână, nu plăceri zilnice.

În terapia de familie, criteriul de aur nu este „cât dau alții”, ci „ce învață copilul meu din suma asta”. Dacă suma este prea mică, adolescentul învață că trebuie să cerșească, să ascundă, să se umilească, să mintă, să depindă. Dacă suma este prea mare, adolescentul învață că impulsul nu are cost, iar banii apar fără efort.

O tehnică simplă: stabilești o sumă de start pentru patru săptămâni, apoi faci o revizie calmă: ce a mers, ce a lipsit, ce s-a risipit, ce a fost util.

„Bugetul bun nu hrănește frica, hrănește discernământul.”  

Ce reguli simple reduc conflictele legate de bani de buzunar?  

Regulile simple înseamnă puține, clare, repetabile.

Regula 1: frecvență fixă, de exemplu în fiecare luni dimineață sau duminică seara; adolescentul știe când primește, părintele scapă de cereri zilnice.

Regula 2: sumă fixă pentru perioada stabilită, cu revizie programată lunar; renegocierea zilnică dispare.

Regula 3: domenii acoperite de banii de buzunar versus domenii acoperite de familie; adolescentul știe ce plătește din bugetul lui și ce rămâne responsabilitatea părintelui.

Regula 4: fără avansuri repetate; avansul devine excepție rară, legată de un eveniment clar.

Regula 5: consecințe logice pentru furt, minciună, datorii; consecința urmărește repararea, nu umilirea.

În psihoterapia de familie, aceste reguli reduc tensiunea deoarece scad zonele gri, iar zonele gri cresc manipularea și anxietatea.

„Regula scurtă bate promisiunea lungă.”  

Ce intră în banii de buzunar și ce rămâne în grija părintelui, ca să nu se simtă adolescentul pedepsit?  

Un acord sănătos separă cheltuielile de bază de cheltuielile de autonomie. Cheltuielile de bază rămân ale părintelui: mâncare acasă, îmbrăcăminte necesară, rechizite, medicamente, costuri de școală, transport obligatoriu dacă familia alege să îl acopere integral. Cheltuielile de autonomie intră în banii de buzunar: ieșiri, snack-uri extra, obiecte mici de preferință, cadouri pentru prieteni, cosmetice extra, abonamente mici, jocuri, accesorii.

În terapie, această împărțire reduce resentimentul, fiindcă adolescentul nu simte că trebuie să plătească „taxă de existență”, iar părintele nu simte că finanțează impulsul fără limită. Un detaliu important: dacă familia mută brusc prea multe cheltuieli în bugetul adolescentului, adolescentul trăiește schimbarea ca pe o pedeapsă; tranziția se face gradual, cu explicații.

„Când rolurile sunt clare, banii nu mai devin armă.”  

Cum legi banii de buzunar de responsabilitate fără să transformi totul într-un sistem de recompense?  

Banii de buzunar funcționează cel mai bine ca instrument de antrenament, nu ca mită pentru comportament de bază. În psihoterapia adolescentului, plata pentru teme, bun-simț sau prezență la școală slăbește motivația internă și deschide negocierea pe orice. În schimb, responsabilitatea se leagă de accesul la autonomie: adolescentul primește bugetul fiindcă face parte din familie și exersează viața, iar părintele cere în schimb transparență minimă, respect, și respectarea regulilor de siguranță.

Consecințele apar când adolescentul încalcă acordul: dacă minte legat de bani, pierde temporar gestionarea liberă și primește buget în tranșe mai mici; dacă ascunde datorii, lucrează pentru reparare prin sarcini casnice clare sau prin renunțări la cheltuieli discreționare. Mesajul rămâne matur: „ai drepturi, ai obligații, iar relația se bazează pe încredere”.

„Responsabilitatea nu se cumpără, se construiește.”  

Ce faci când adolescentul cheltuie tot în prima zi și apoi cere supliment?  

Aici se vede valoarea educativă a bugetului. Când adolescentul cheltuie tot imediat, lecția nu se predă prin morală, ci prin structură: rămâi la suma stabilită și îl ajuți să planifice restul săptămânii cu ce a rămas, chiar dacă rămâne puțin.

În terapie de familie, părintele învață să nu intre în rolul de „salvator”: suplimentele dese anulează consecința naturală și cresc impulsivitatea. În loc de supliment, oferi două variante: fie așteaptă până la ziua stabilită, fie primește o tranșă mică din săptămâna viitoare și notează scăderea. Apoi, faci o mini-analiză de 10 minute: pe ce s-au dus banii, ce beneficiu a avut, ce ar vrea diferit data viitoare. Adolescentul nu are nevoie de rușinare, are nevoie de oglindă și plan.

„Cea mai bună lecție despre bani este o săptămână în care înveți să te descurci.”  

Cum abordezi diferențele dintre familii și presiunea socială: „toți au mai mult”?  

Comparația socială lovește tare în adolescență. Răspunsul util nu este „nu mă interesează ce fac alții”, fiindcă adolescentul trăiește apartenența ca pe oxigen.

Un răspuns matur folosit în terapia de familie: „înțeleg că vrei să te simți în rând cu grupul, iar familia noastră are propriile reguli; hai să vedem concret ce îți trebuie săptămâna asta și ce intră la dorințe.” 

Apoi revii la date: costuri reale, program, transport. Dacă adolescentul are nevoie reală de bani pentru integrare socială, familia poate aloca o sumă separată pentru două ieșiri pe lună sau pentru evenimente, fără a umfla bugetul săptămânal.

Astfel, adolescentul simte că părintele îl vede, iar părintele nu simte că e șantajat de comparație.

„Adolescentul cere bani, de fapt cere loc în lume.”  

Cum folosești banii de buzunar ca exercițiu de autonomie și încredere în familie?  

Un cadru eficient include trei obiceiuri: buget, urmărire, conversație scurtă. Buget înseamnă împărțirea sumei în plicuri mentale: transport, gustări, ieșiri, economii. Urmărire înseamnă notarea cheltuielilor timp de două săptămâni, pe telefon sau într-un carnet, fără critică, doar evidență. Conversația scurtă înseamnă 10 minute pe săptămână: ce a mers, ce a fost impuls, ce plan are pentru săptămâna următoare.

În psihoterapie de familie, părintele este curios, nu detectiv, iar adolescentul este autorul planului, nu elevul pedepsit. Dacă adolescentul economisește pentru ceva mai mare, familia poate face matching simbolic: la fiecare 10 lei economisiți, părintele adaugă 5 lei, pentru a întări comportamentul de amânare a recompensei.

„Când adolescentul își face planul, părintele își păstrează influența.”  

Ce semne arată o problemă mai serioasă: furt, datorii, ascundere, cheltuieli legate de risc?  

Există semnale care cer intervenție fermă: bani care dispar din casă, minciuni repetate despre sume, datorii la colegi, vânzarea obiectelor personale, comenzi online ascunse, cheltuieli nocturne, secretomanie agresivă legată de bani, legături cu grupuri care consumă substanțe, schimbări bruște de dispoziție după ieșiri, obiecte noi fără explicație.

În terapie de familie, astfel de semne se tratează ca problemă de siguranță și relație, nu ca defect de caracter. Părintele întărește limitele, crește monitorizarea, cere transparență și stabilește reparații clare. Uneori intră în discuție evaluare psihologică individuală, fiindcă impulsivitatea, depresia, anxietatea, ADHD sau presiunea de grup pot alimenta comportamente riscante.

„Banii scot la lumină unde se rupe încrederea.”  

Cum formulezi un acord de bani de buzunar care rămâne clar și respectat?  

Acordul se scrie pe o pagină și include: suma săptămânală, ziua plății, ce intră în sumă, ce rămâne la părinți, regula fără avansuri, regula pentru cheltuieli mari, regula pentru economii, regula pentru minciună și datorii, data reviziei lunare. Limbajul rămâne simplu și direct, fără predici.

În psihoterapia de familie, părinții sunt încurajați să prezinte acordul ca pe un proiect comun: „vrem să reducem certurile și să te ajutăm să devii bun cu banii”. Adolescentul semnează simbolic, nu ca subordonare, ci ca asumare. Apoi, familia respectă acordul chiar și în săptămâni agitate, fiindcă exact atunci apare testul.

„Acordul scris nu înseamnă rigiditate, înseamnă pace.”  

Ce câștigă părinții care aplică regulile din articol?  

Părinții care folosesc o sumă fixă, o frecvență fixă și un acord clar observă de regulă mai puține cereri impulsive, mai puține certuri zilnice și mai mult dialog calm despre priorități. Adolescenții învață mai repede planificare, economisire, diferența dintre nevoie și dorință, plus asumarea consecințelor când cheltuiala scapă de sub control. 

Relația părinte–adolescent se stabilizează fiindcă banii nu mai sunt un test continuu de iubire sau autoritate, ci un instrument de autonomie însoțit de limite de siguranță.

„Când banii au reguli, familia are aer.”  

1) De ce ajung banii de buzunar un motiv atât de frecvent de conflict în familiile cu adolescenți?  
2) Ce mesaj emoțional transmite un „nu” la bani și cum îl aude adolescentul în relație cu încrederea?  
3) Ce înseamnă banii de buzunar din perspectiva psihoterapiei de familie: control, autonomie sau conectare?  
4) De ce nu există o sumă universală „corectă” pentru toți adolescenții?  
5) Ce factori concreți influențează suma săptămânală: oraș, transport, program, activități, anturaj?  
6) Cum separi cheltuielile necesare de cheltuielile de dorință, ca discuția să rămână calmă?  
7) Care sunt reperele orientative de sumă pe săptămână pentru 12–14 ani și pentru 15–18 ani?  
8) Cum definești „suma optimă” astfel încât să fie nici prea mult, nici prea puțin?  
9) Ce riscuri apar când suma este prea mică: cereri repetate, rușine, minciună, dependență?  
10) Ce riscuri apar când suma este prea mare: impulsivitate, risipă, lipsa consecințelor?  
11) Cum stabilești o sumă de start și o perioadă de test fără să creezi negocieri zilnice?  
12) Ce reguli simple (frecvență, sumă fixă, revizie lunară) reduc certurile imediat?  
13) Ce intră în banii de buzunar și ce rămâne responsabilitatea financiară a părinților?  
14) Cum eviți ca banii de buzunar să devină mită pentru teme, note sau „cumințenie”?  
15) Cum legi banii de buzunar de responsabilitate și asumare fără pedepse umilitoare?  
16) Ce faci când adolescentul cheltuie toți banii în prima zi și cere supliment?  
17) Cum gestionezi presiunea socială „toți au mai mult” fără să minimalizezi nevoia de apartenență?  
18) Cum transformi banii de buzunar într-un exercițiu de bugetare, planificare și economisire?  
19) Ce semne indică o problemă mai serioasă: furt, datorii, ascundere, cheltuieli legate de risc?  
20) Cum arată un acord scris de o pagină și ce rezultate apar în familie când este respectat consecvent?

CITEȘTE ȘI:

Adolescentul introvertit: Cum îl susții fără să îl forțezi? Radu Leca: „Apropierea bună nu împinge, ci invită”

Adolescența fără dramă: Mit sau strategie? Radu Leca: „Când părintele respiră, casa respiră”  

Cum faci „reguli” fără să pari dictator? Radu Leca: „Când părintele folosește reguli ca pe un ciocan, primește rebeliune sau minciună”

Adaptarea regulilor pe măsură ce copilul crește. Ghid practic pentru părinți de la psihologul Radu Leca