Copilăria nu se trăiește din fața ecranelor. De ce au nevoie copiii de joacă, mișcare și conectare umană încă din primii ani de viață

Acesta a fost unul dintre mesajele centrale ale Conferinței Naționale de Educație Timpurie, organizate la Suceava, unde experți naționali și internaționali în educație timpurie au vorbit despre nevoile copiilor de astăzi și despre felul în care adulții le pot răspunde.

„Dezvoltarea creativității copiilor în era digitală” a fost tema celei de-a XI-a ediții a Conferinței Naționale de Educație Timpurie, organizată la Suceava, în cadrul seriei de evenimente First7, al cărei itinerar a inclus și Craiova și București. Aproximativ 500 de educatori, profesori și părinți din Suceava, Iași, Neamț, Botoșani și Bacău au participat la evenimentul găzduit de Sala Regatto al Hotelului Mandachi, organizat prin implicarea Asociației EduMax Centru de Dezvoltare Personală și Profesională și a profesoarei Elena Manuela David.

Educația timpurie: de ce au copiii nevoie de mai multă mișcare, joacă și conectare umană

Valentina Secară, organizatoarea conferințelor First7 în România, educatoare, formatoare, coach și psiholog, consideră că interesul atât de mare pentru eveniment este o dovadă a dorinței profesioniștilor din educație de a se adapta nevoilor noilor generații.

„Sunt copii digitali, vorbim de un alt tip de educație, cu multă interacțiune, dăruire și pasiune. Cei 500 de participanți au venit pentru că își doresc să învețe, să crească, să se dezvolte și să fie mai buni pentru copiii pe care îi au în grijă”, a explicat aceasta.

Un principiu esențial a traversat prezentările celor specialiștilor: părintele este primul educator al copilului, iar grădinița trebuie să continue și să completeze această relație de învățare și dezvoltare. „La urma urmei, părintele este primul educator, iar educatorul al doilea părinte”, a subliniat profesoara Elena Manuela David.

Copiii au nevoie, înainte de toate, să fie văzuți și înțeleși

Alexandra Chiorando, profesoară, formatoare, consultant și fost inspector pentru educația timpurie în Marea Britanie, a invitat participanții să privească lumea prin ochii copiilor. Pentru a înțelege comportamentul celor mici, adulții trebuie să-și amintească ce înseamnă să fii copil și să observe ce nevoi se ascund în spatele reacțiilor lor.

Orice copil își dorește să fie văzut, să simtă că aparține unui grup, să fie în siguranță, să se distreze și să se simtă bine. Pentru aceasta, are nevoie de relații afective stabile cu adulții de încredere, de medii calme și previzibile, de rutine consecvente și de oportunități zilnice de joacă și mișcare.

Un copil care lovește, mușcă, țipă, este agitat sau pare că nu poate sta locului nu este neapărat un copil „rău” sau „obraznic”. Comportamentul poate fi expresia unei frustrări, a plictiselii, a lipsei de conectare emoțională, a unor nevoi fizice neîmplinite ori a dificultăților de comunicare. Uneori, poate fi și un semn de suprastimulare.

În loc să reacționeze exclusiv la comportament, adultul este invitat să caute cauza acestuia. Copilul este obosit? Nu înțelege ce i se cere? Are nevoie de mișcare? Se simte în nesiguranță? Nu reușește să-și exprime emoțiile?

Această schimbare de perspectivă este fundamentală pentru o educație centrată pe copil. Ea presupune răbdare, observație, empatie și disponibilitatea adultului de a adapta mediul și comunicarea la nevoile celui mic.

Mai puține ecrane, mai multă conexiune umană

Una dintre preocupările prezentate la conferință a fost diminuarea interacțiunilor cotidiene dintre părinți și copii. Datele unei cercetări realizate în Marea Britanie de National Literacy Trust indică o scădere, între 2019 și 2025, a familiilor care conversează zilnic, de la 90% la 70%. Joaca zilnică împreună a scăzut de la 76% la 51%, iar lectura zilnică împreună, de la 66% la 46%.

Aceste cifre atrag atenția asupra unui risc: timpul petrecut în fața ecranelor poate lua locul unor experiențe esențiale pentru dezvoltarea copilului. Limbajul, relațiile sociale și reglarea emoțională se construiesc prin interacțiuni directe, prin conversații, jocuri, gesturi, priviri și răspunsuri afective.

Ecranele nu pot înlocui conectarea umană. Nici cea de acasă, nici cea din grădiniță.

Soluțiile nu trebuie să fie complicate. Părinții pot introduce momente zilnice fără tehnologie, pot lua masa împreună cu copiii, pot înlocui întrebarea convențională „Cum a fost azi?” cu „Ce te-a făcut să râzi?” sau „Ce lucru nou ai descoperit?”. Iar lectura de seară, chiar și pentru 10-15 minute, poate deveni un ritual de apropiere și siguranță.

În grădiniță, cercurile de conversație, jocul liber, activitățile de grup și parteneriatul real cu părinții sunt modalități prin care se reconstruiește sentimentul de comunitate și apartenență.

Mișcarea este o formă de învățare, nu doar de consumare a energiei

Unul dintre cele mai importante mesaje ale trainerului Helen Battelley, consultant internațional în dezvoltarea fizică a copiilor, formatoare și autoare, a fost că mișcarea în primii ani de viață este mult mai mult decât joacă: este o componentă esențială a dezvoltării, care modelează viitorul copilului.

În educația timpurie, mișcarea stimulează nu doar dezvoltarea fizică, ci și procesele cognitive, atenția, coordonarea, orientarea în spațiu și capacitatea de autoreglare.

Helen Battelley a explicat importanța sistemului vestibular, responsabil de percepția mișcării și a echilibrului, și a propriocepției, simțul prin care corpul percepe poziția, mișcarea și forța pe care o exercită. Aceste sisteme senzoriale sunt implicate în numeroase activități cotidiene, de la menținerea echilibrului și coordonarea mișcărilor până la folosirea unui creion sau manipularea obiectelor.

Ce pot face părinții și educatorii? Să le ofere copiilor cât mai multe ocazii de a sări, a se cățăra, a se legăna, a se rostogoli, a împinge și a trage obiecte, a transporta materiale, a modela plastilină sau a explora diferite texturi.

Chiar și activitățile obișnuite, precum ștergerea mesei, măturatul, mutarea unor obiecte ușoare sau distribuirea materialelor pentru o activitate, pot deveni experiențe valoroase de dezvoltare.

Mișcarea poate fi integrată și prin muzică: bătutul din palme, tropăitul, mersul în ritm sau dansul cu panglici îi ajută pe copii să-și coordoneze corpul, să urmărească tipare și să participe la activități comune.

Important este ca obiectivul să nu fie doar „consumarea energiei”, ci dezvoltarea capacității copilului de a-și organiza mișcările și de a-și regla răspunsurile emoționale și senzoriale.

Natura, un spațiu de învățare care nu poate fi înlocuit

Helen Battelley a pledat și pentru redescoperirea jocului în aer liber. Natura oferă copiilor o diversitate de stimuli pe care niciun mediu digital nu o poate reproduce: sunetele păsărilor, lumina naturală, texturile frunzelor, nisipului sau pământului, mirosurile, ploaia, ninsoarea, variațiile de temperatură și libertatea de mișcare.

În exterior, copiii au ocazia să experimenteze, să observe, să pună întrebări, să descopere relații cauză-efect și să-și folosească imaginația. Pot să planteze, să ude, să culeagă, să construiască și să transforme obiecte obișnuite în elemente ale unor povești inventate de ei.

Aceste experiențe contribuie la dezvoltarea senzorială, fizică, cognitivă și emoțională. De aceea, activitățile în aer liber nu ar trebui privite ca simple pauze între lecții, ci ca parte integrantă a educației timpurii.

Rutinele și poveștile construiesc siguranță

Un alt aspect important abordat de Alexandra Chiorando a fost rolul predictibilității în viața copiilor. Rutinele îi ajută să înțeleagă ce urmează, să gestioneze mai ușor tranzițiile dintre activități și să dobândească autonomie. Atunci când știu la ce să se aștepte, copiii se simt mai în siguranță și pot face față mai ușor frustrărilor.

Același efect îl au poveștile familiare. Repetiția, ritmul și rima le oferă celor mici repere cunoscute, îi ajută să anticipeze ce urmează și le reduc incertitudinea. Citită împreună cu un adult de încredere, o poveste devine nu doar o experiență de dezvoltare a limbajului și imaginației, ci și un moment de conectare și reglare emoțională.

Într-o lume dominată de conținut digital rapid, cu imagini și sunete care se schimbă permanent, copiii au nevoie și de experiențe lente: să asculte o poveste până la capăt, să construiască ceva, să aștepte, să exploreze și să descopere singuri.

Strategii simple și practice pentru reclădirea conexiunii acasă și la grădiniță:

 În familie: Ritualuri fără tehnologie

„Ora de aur” deconectată: Stabiliți un interval zilnic (de exemplu, între orele 18:00 și 19:00) în care toate ecranele din casă sunt oprite. Acest timp este dedicat exclusiv jocului liber sau pregătirii cinei împreună.

Conversații cu sens la masă: Înlocuiți clasicul „Cum a fost azi?” cu întrebări care stimulează reflexia și emoția: „Ce te-a făcut să râzi azi?” sau „A fost vreun moment în care te-ai simțit curajos?”.

Ritualul neschimbat al poveștii de seară: Chiar și 10-15 minute de lectură înainte de culcare pot compensa lipsa de interacțiune din timpul zilei, oferind copilului certitudinea prezenței afective a părintelui.

În grădiniță: Centrarea pe comunitate și mișcare

Jocul liber ghidat: Reintroducerea în structura zilei a unor perioade mai lungi de joc liber, unde educatorul observă și intervine doar pentru a facilita cooperarea, nu pentru a dirija activitatea.

Cercurile de conversație de dimineață: Începerea zilei cu o rutină în care copiii stau în cerc, se privesc în ochi, își spun pe nume și își împărtășesc starea de spirit.

Parteneriatul real cu părinții: Organizarea de ateliere și cluburi de lectură părinte-copil în cadrul grădiniței, transformând instituția într-un hub de sprijin pentru comunitate.

Reclădirea conexiunii umane nu necesită resurse financiare mari, ci atenție intenționată. Schimbarea începe atunci când alegem să lăsăm telefonul deoparte pentru a privi, a asculta și a ne juca cu adevărat alături de copii.

Educația timpurie este o responsabilitate comună

Conferința de la Suceava a transmis un mesaj important atât părinților, cât și educatorilor: copilul trebuie privit dincolo de comportamentul său, iar educația trebuie construită pornind de la nevoile sale reale. De multe ori, comportamentul reprezintă doar vârful icebergului care spune povestea aa cee ace se întâmplă acasă, în familie, în lumea exterioară.

Mai multă mișcare și mai puțin timp pe scaun, mai multe experiențe în natură, mai puțină expunere digitală, rutine consecvente, joc liber, povești și interacțiuni autentice sunt câteva dintre direcțiile prin care adulții pot contribui la dezvoltarea armonioasă a copiilor.

În cele din urmă, creativitatea nu se dezvoltă prin simpla acumulare de informații, ci prin libertatea de a explora, de a experimenta, de a greși și de a inventa. Iar pentru toate acestea, copiii au nevoie de timp, spațiu și adulți disponibili emoțional.

Educația timpurie nu este doar o etapă de pregătire pentru școală. Este perioada în care se pun bazele felului în care copilul va învăța, va relaționa, va înțelege lumea și se va raporta la sine. Iar această construcție începe acasă și continuă în grădiniță, printr-un parteneriat în care părintele și educatorul au același obiectiv: binele copilului.