„Urmează o taxă la intrarea în școli... și la ieșire. Treaba voastră!” Replicile savuroase ale profesorilor și părinților, după ce Bolojan a preluat interimatul la Educație
14 Ianuarie 2026
În spatele denumirii de „boala sărutului” se ascunde o infecție comună, adesea înțeleasă greșit.
Mononucleoza nu este nici rară, nici exclusiv „a adolescenților”, spune dr. Adina Nanu, care vede deseori cazuri la copii mici, inclusiv la vârsta de creșă. „Virusul Epstein–Barr se transmite prin salivă, deci da, prin sărut, dar în realitate circulă ușor și prin obiecte contaminate, de la pahare și tacâmuri, până la jucării”, explică medicul.
De la primele simptome, boala poate semăna cu o banală infecție a gâtului, ceea ce duce frecvent la diagnostic greșit și tratament nepotrivit.
Părinți și Pitici: „Boala sărutului” - cât e adevăr și cât e mit?
SURSA FOTO: Freepik.com@eyeem
Dr. Adina Nanu: Parțial adevăr, parțial mit. Virusul Epstein–Barr se transmite prin salivă, deci da, prin sărut se poate transmite.
Dar nu este o boală “exclusiv de adolescenți”.
Mononucleoza poate apărea la orice vârstă, vedem frecvent cazuri și la copii foarte mici, inclusiv copii de creșă, unde transmiterea se face prin pahare, jucării, tacâmuri sau mâini contaminate. Denumirea populară e catchy, dar nu reflectă realitatea epidemiologică.
Părinți și Pitici: Ce riscuri are dacă nu e diagnosticată corect?
Dr. Adina Nanu: Cel mai frecvent, afecțiunea poate fi confundată cu o amigdalită streptococică și pacientul poate primi antibiotic inutil, în special Amoxicilină, iar asta poate duce la o erupție cutanată marcată, care sperie familia, dar este o reacție specifică mononucleozei. Nu există un tratament etiologic pentru această boală, de bază este antiinflamatorul (steroidian sau nonsteroidian, în funcție de severitate).
Sunt și cazuri în care bolnavul cu mononucleoză infecțioasă trebuie să primească antibiotic (atunci când există suprainfecție bacteriană faringiană), dar atunci vom administra alt tip de antibiotic, nu Amoxicilină, pentru a evita reacția particulară de exantem generalizat.
În anumite cazuri apare și splenomegalie, creșterea în dimensiuni a splinei. Dacă nu este recunoscută, există risc de ruptură de splină la traumatisme (sport de contact, joacă foarte intensă etc.), motiv pentru care recomandăm monitorizare și evitarea efortului fizic intens câteva săptămâni după diagnostic.
De asemenea, există așa-numitul “sindrom post mononucleozic”, care poate dura până la 6 luni după episodul acut, constând în oboseală marcată, inclusiv cu scăderea performanțelorșcolare. Ce trebuie să știe pacienții si parinții este că e limit în timp, treptat situația revine la normal.
CITEȘTE ȘI
