Părinții dezbat dacă temele din ciclul primar sunt cu adevărat necesare
18 Februarie 2026
„E plină țara de părinți învrăjbiți, care dau vina unul pe celălalt, care fac poliție despre cine l-a provocat pe Georgel al lor, ca să știe cu cine să se răfuiască, eventual în curtea școlii sau dând buzna direct în clasă, dimineața”, atrage atenția Oana Moraru, expert în parenting și educație.
Oana Moraru spune că nu există zi fără mesaje dramatice din partea părinților.
„Nu există zi să nu primesc mesaje lungi din țară, cu filme povestite pe îndelete, despre cine l-a lovit pe cine, despre cum Doamna nu se mai descurcă, despre cum părinții se ceartă pe grupuri”, scrie experta pe pagina sa de Facebook.
Tu poate ai trăit deja acest scenariu. Copilul tău vine acasă și spune că a fost împins. Intri pe grup. Afli că alți trei copii au fost implicați. În câteva ore, discuția scapă de sub control. Se caută vinovați. Se cer sancțiuni. Se pun etichete.
Dar realitatea din clasă este mai complicată decât pare.
5 sau 6 copii impulsivi pot destabiliza o clasă întreagă
Experta atrage atenția asupra unui fenomen tot mai prezent în grupe de preșcolari și clase primare.
„Cum se rezolvă situațiile acelea de la preșcolari și școlari, în care 5-6 copii impulsivi într-o clasă - copii cu dificultăți de atenție și de autoreglare emoțională, își fac unul altuia tot felul de șicane, de aruncă în aer și pe profesor, și pe părinți, și ora cu tot cu catedră?
Se rezolvă recapitulând întâi câteva adevăruri de bază:
- copiii cu impulsivitate mare nu au resurse chimice, interne, să se adune sau să se stăpânească.
- un grup de 2-3 copii nesupravegheați, cu aceleași probleme de reactivitate, furie și nestăpânire de sine, e musai să explodeze zilnic, de mai multe ori. Nu există acolo vinovați, victime și agresori. Toți sunt parte a unui ghem care se încâlcește, rostogolindu-se fără astâmpăr.
- nu există metode blânde de explicare și limite puse ferm și pe îndelete, care să îi stăpânească pe acești copii. Aici a dat chix educația gentilă, care își închipuie că explicațiile ferme, limitele clare, explicate pe ton moderat și răbdător, creează vreo magică rezolvare.
- nu funcționează nici cearta, pedeapsa, rușinarea, amenințările adulților și certurile pe telefon, între părinți. Nu își dezvoltă nimeni funcțiile executive ale creierului, peste noapte, de frică sau de rușine.
- nu funcționează nici o profesoară nervoasă, dar nici una blândă și fermă, chipurile”, mai scrie Oana Moraru.
Singura soluție reală
Oana Moraru propune un plan concret, aplicabil, dar care presupune resurse și curaj instituțional.
Primul pas este apelul la un specialist.
„Se cheamă un psiholog, un terapeut, cineva deștept, care a studiat grupuri de copii și interacțiuni, ca specialitate. El urmărește timp de o săptămână copiii, în clasă și afară, la joacă”, spune experta.
Observarea directă schimbă complet perspectiva. Specialistul notează dinamica exactă a conflictelor.
„Acest terapeut descoperă dinamicile, și le notează în caiețelul lui, ca schemele de pe tabla de șah: cine ce face, de ce, cum începe cearta sau bătaia, cum sunt copiii prinși în dependențe, în cicluri provocatoare și reactive”, explică Oana Moraru.
Apoi urmează analiza mediului familial.
„Tot această persoană, cu învățătoarea sau dirigintele, stă pe rând, cu fiecare familie, ca să pună cap la cap niște informații și ca să afle: care copil se poartă aiurea pentru că are acasă un mediu prea permisiv, care are părinți foarte critici sau prea ocupați, care a scăpat mult la ecrane, care are părinți explozivi și nervoși, care e atins acasă fiindcă nimeni nu se înțelege cu el, care a avut întârzieri în vorbire sau dezvoltare, în general etc”, explică specialista.
După analiză, urmează o întâlnire de grup.
„După ce echipa școlii își face filmul complet, despre ce anume îi aruncă pe acești copii în vâltoarea faptelor și după ce află chichița comportamentală pentru fiecare, cheamă acești părinți în grup, la o ședință de lucru. Cu autoritate, dar și revelații pentru fiecare”, spune Oana Moraru.
Aici se stabilesc limite clare pentru adulți.
„Părinților li se spune ferm până unde au voie să se bage. Cu interdicții clare: e ilegal să admonesteze copilul altcuiva, nu este deloc productiv să sară la ceartă precum copiii etc., copilul lor nu trebuie nici găsit vinovat, nici scăpat de culpă. Trebuie ajutat”, adaugă experta.
Pentru copiii cu dificultăți reale, soluția include terapie și sprijin suplimentar.
„Pentru copiii din acest ghem nervos și agresiv, care au dificultăți sau întârzieri în dezvoltare, școala solicită însoțitor și terapie individuală, susținută în cabinete specializate, de familie”, potrivit Oanei Moraru.
În paralel, grupul nu rămâne niciodată nesupravegheat.
„Un adult care știe cum să intervină între ei e mereu acolo, interceptând și redirecționând distracția, uneori cu umor, alteori cu glas apăsat sau avertismente scurte, alteori cu imediate consecințe, extragere din grup, amânări sau suspendări ale unor avantaje”, explică experta.
Sistemul are nevoie de bani și autoritate
Experta recunoaște obstacolele: „Cine să facă toate astea? Cine se pune cu părinții nervoși? Cine e psihologul ăla deștept, cu autoritate și har, inclusiv în medierea relațiilor dintre părinți? Ce instrumente are școala pentru părinții care nu cooperează?”
În multe școli de stat, un consilier deservește sute de elevi. Intervenția detaliată devine greu de implementat. În privat, condițiile diferă în funcție de buget și de presiunea cererii.
Totuși, Oana Moraru insistă:
„Pașii descriși mai sus sunt singura soluție, una de proces, care se repetă ciclic tot anul. Copiii nu se vor maturiza după finalizarea ultimului pas, dar vor crește constant cu aceste monitorizări și îndrumări școală-familie.
Nu există altă cale altfel. Și nici o metodă magică. Nici măcar pedepsirea copiilor răi. Nici măcar metoda lui eu ți-am explicat frumos. Nici măcar metoda învinovățirii părinților. Școala este mediul profesional de la care trebuie să înceapă să radieze lumina. Inclusiv lumina educației parentale”.