„Școala contează, dar nu mai este suficientă”, spune Urania Cremene. „Acestea sunt abilitățile viitorului”

Mai exact, unul dintre cele mai lungi studii din lume, Harvard Study of Adult Development (peste 80 de ani de cercetare), arată limpede următoarele aspecte: nu notele, nu IQ-ul, nu numele facultății contează. Ci mai degrabă abilitățile pe care le dezvoltă copiii pentru viață.

„Părinții, până recent, ne-au spus: „Învață, ia note bune, mergi la o facultate bună, învață o meserie și păstreaz-o toată viața.” Mulți părinți din Gen Z le spun acum copiilor lor, cu aceeași siguranță: „Școala e ruptă de realitate. Educația informală e mai importantă.” Două extreme. Ambele conțin și adevăr, și mit.

Adevărul e mai incomod: școala contează, dar nu mai e suficientă. Iar a o respinge complet înseamnă să lași copilul fără un teren de antrenament important. Lumea s-a schimbat mai repede decât a făcut-o școala, aşa este. Iar asta se va întâmpla într-un ritm şi mai accelerat în următorii ani.

Joburi apar și dispar în câțiva ani, informația e peste tot, e tot mai mult despre “nu știu ce să cred” versus “nu știu”, iar diploma nu mai este biletul garantat către „o viață bună”. Nici măcar dacă termini Harvard.
Și pentru c-am amintit despre Harvard: unul dintre cele mai lungi studii din lume, Harvard Study of Adult Development (peste 80 de ani de cercetare), arată limpede:
  nu notele,
- nu IQ-ul,
- nu numele facultății
au prezis cine are o viață împlinită.
Au contat:
  calitatea relațiilor,
- responsabilitatea,
- capacitatea de a munci pentru un scop,
felul în care oamenii trec prin dificultăți.
Viața nu dă note. Viața nu îți oferă şansa examenului “din toamnă”. Viața te întreabă altfel, în situații concrete:
- Poți să lucrezi cu oameni dificili, nu doar cu „colegi simpatici”?
- Poți să rămâi calm când cineva țipă la tine nedrept?
- Poți să continui când ți se spune „nu te angajăm”, a treia oară la rând?
- Poți să începi de la zero într-un alt oraș, într-o altă echipă, fără să te rupi pe dinăuntru?
- Poți să spui „nu”, chiar dacă e incomod, când toți ceilalți spun „da”?
- Poți să recunoști „nu știu” și să cauți soluții, în loc să te prefaci că știi? Să înveți continuu?
- Poți să îți ceri scuze când ai greșit, fără să te prăbușești de rușine?
- Poți să pui întrebări incomode, când toți tac, pentru că „așa se face”?
- Poți să te ridici de pe canapeaua comodă şi să faci ce-ai de făcut, în mod autonom, fără să te împingă nimeni de la spate?

Asta sunt, în esență, abilitățile viitorului:

- Reziliență (poți să te ridici după ce cazi? După un eșec serios, nu după un 9 în loc de 10)
- Cooperare (poți să lucrezi cu oameni complet diferiți de tine, cu opinii, stiluri și valori diferite?)
- Gândire critică (poți să spui „stai puțin, e chiar așa?”, în loc să crezi orice autoritate, orice video viral, orice influencer?)
- Creativitate (poți să găsești o soluție nouă când „procedura standard” nu mai funcționează?)
- Echilibru și inteligență emoțională (poți să îți dai seama ce simți, să nu îți verși furia pe primul om din fața ta și să-l înțelegi și pe celălalt, chiar când nu ești de acord cu el?)
- Autonomie și responsabilitate (poți să iei decizii grele și să trăiești cu consecințele lor, fără să cauți mereu „pe cine să dăm vina”?)
Angajatorii găsesc greu aceste abilități. Din ce în ce mai greu. World Economic Forum numește lucrurile acestea „competențe ale viitorului”: reziliență, gândire critică, rezolvarea problemelor complexe, colaborare, creativitate, inteligență emoțională, capacitatea de a învăța continuu, capacitate decizională complexă .

Traduse în viața reală, ele sună exact ca întrebările de mai sus: „Poți să…?”.
Școala, în forma ei actuală, le atinge uneori, dar nu le antrenează consistent. Ea rămâne concentrată pe memorare, medii, examene, comparații. Dacă ne agățăm doar de vechea promisiune „învață la şcoală și o să fii bine”, riscăm să creștem copii buni la teste, dar fragili în fața vieții. Dacă le spunem (sau îi lăsăm să creadă) că „școala nu contează”, riscăm să le luăm și ce e bun din ea: rigoarea, disciplina efortului, întâlnirea cu cunoașterea.

Copiii noștri au nevoie de altceva: să nu urască școala, să învețe să-și ia ce-i valoros din ea, dar, mai ales, să fie pregătiți pentru locurile unde școala nu îi poate însoți: prima respingere, primul șef nedrept, prima decizie grea, primul „nu știu ce să fac”.
 

Pentru că, la final, viața nu îi va întreba ce medie au avut, ci, foarte simplu:

- Poți să te descurci cu tine însuți?
- Poți să te descurci cu ceilalți?
- Poți să te descurci cu lumea așa cum este ea, nu cum scrie în manual?
Abilitățile viitorului nu sunt un „bonus” frumos de avut. Sunt diferența dintre un copil care știe lecția și un adult care știe să își trăiască viața. Oriunde, în orice mediu, orice s-ar întâmpla.
Iar aceste abilități se formează preponderent acasă”, a transmis specialista în parenting, Urania Cremene.