Loredana Iriciuc

Loredana Iriciuc

Mamă, jurnalist și psiholog în devenire, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultând specialiști, verificând informațiile, dar selectând doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.

5520 Articole 16+ Ani Experiență

Articole publicate de Loredana Iriciuc

În cadrul unei conferințe de presă susținute joi, ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a subliniat necesitatea urgentă de a introduce standarde clare pentru evaluarea și notarea elevilor din România.

Social

Un nou model pentru Evaluarea Națională de la finalul clasei a VIII-a urmează să fie propus până în această toamnă. Ministrul Educației, Daniel David, a anunțat într-o conferință de presă că lucrează la o variantă revizuită a acestui examen, care va include mai multe discipline și va pune...

Social

BREAKING NEWS
Ministrul Educației și Cercetării, Daniel David, a anunțat că ministerul pe care îl conduce va lansa în testare un program extins de școală, denumit „Școală de la 8:00 la 17:00” . Acesta vine ca răspuns la nevoile tot mai accentuate ale părinților care lucrează cu program complet și nu au cu...

Social

BREAKING NEWS
Ministrul Educației, Daniel David, a declarat joi că bugetul destinat burselor pentru studenți și elevi în 2025 va fi, inevitabil, mai redus decât cel alocat în 2024. Totuși, el propune ca fondul pentru bursele studenților să fie cu 10% mai mare față de anul 2023, iar în cazul elevilor, acesta...

Social

Fost secretar de stat în Ministerul Educației: „Evaluarea Națională la matematică nu mai evaluează nimic, ci doar calculeaza punctaje!” . Într-un mesaj dur, acuză pierderea orelor, lipsa de interes pentru progresul elevilor și un sistem care cere rezultate, dar nu oferă timp pentru predare. Un...

Social

Nu e prima dată când în spațiul public este analizată ideea că profesorii ar trebui să stea opt ore pe zi în școală, ca în orice „job normal” . Dar ce înseamnă asta, de fapt? Cum ar arăta ziua unui profesor, dacă i s-ar cere, cu adevărat, să-și petreacă opt ore pe ceas la locul de muncă și...

Social

O simplă ieșire cu copilul poate deveni complicată atunci când apare nevoia inevitabilă de a merge la toaletă. Și, uneori, nu e vorba doar despre urgență, ci despre o întrebare cu potențial de controversă: dacă un tată este cu fiica sa, la ce toaletă ar trebui să o ducă? La cea a bărbaților sau...

Divertisment

EXCLUSIV
În cadrul emisiunii Părinți Prezenți, moderatoarea Loredana Iriciuc a discutat cu profesoara de canto Mirela Paraleu Cicu, de la Facultatea de Arte din Constanța, despre adevărata natură a talentului în muzică și despre cât de mult contează munca pentru a transforma un copil într-un artist....

Recomandari si sfaturi

Profesoara pentru învățământul primar Claudia Chiru a analizat pe rețelele de socializare propunerea periculoasă care pune în pericol demnitatea cadrelor didactice și calitatea educației.

Social

Curioși peste măsură, extrem de entuziaști și, uneori, indeciși: copiii cu potențial intelectual ridicat (HIP) se confruntă adesea cu dificultăți în alegerea unei cariere. O învățătoare a încercat să le descifreze visurile profesionale încă din clasa întâi, pentru a înțelege mai bine cum...

Recomandari si sfaturi

Miercuri, 25 iunie, un total de 152.335 de elevi de clasa a VIII-a s-au prezentat în sălile de examen pentru a susține proba scrisă la Matematică, în cadrul Evaluării Naționale, potrivit datelor transmise de Ministerul Educației. Din cei 159.229 de candidați înscriși oficial, 6.888 au absentat,...

Social

De la poezie și expresii neînțelese până la imaginație fără frâne, cum au răspuns unii elevi la Evaluarea Națională.

Social

BREAKING NEWS
Prof. univ. dr. psih. Daniel David, ministrul Educației și Cercetării, trimite un mesaj la ceas de seară la debutul celui de-al doilea mandat: își lasă sufletul la Cluj, acolo unde spera să revină, dar nu se putea sustrage datoriei asumate. Daniel David se descrie drept „ministru de...

Social

Ce faci când ți se cere să scrii despre o amintire care nu există? Pentru mii de elevi, cerința de la Evaluarea Națională a fost o lovitură dură a inegalității sociale.

Social

Scriitoarea Ioana Chicet-Macoveiciuc, cunoscută publicului larg drept Prințesa Urbană, critică festivitățile de premiere din școlile românești. De ce premierea doar a celor mai buni poate crea răni emoționale adânci și cum putem transforma sfârșitul de an într-o sărbătoare pentru toți copiii.

Recomandari si sfaturi

La finalul anului școlar, un simplu gest de recunoștință față de un profesor poate însemna enorm. Unii aleg să ofere un cadou, însă cele mai emoționante daruri sunt adesea cele sincere și pline de suflet, mici semne de apreciere care spun mai mult decât o pot face cuvintele.

Recomandari si sfaturi

Cum îți poți ajuta copilul să se simtă mai liniștit? Iată trei sfaturi de la un coach de wellness.

Recomandari si sfaturi

Te simți epuizat, obosit, copleșit sau fără energie? Nu te îngrijora, nu ești singurul. Iunie este, pentru mulți părinți, cea mai obositoare lună a anului din punct de vedere al încărcăturii mentale. Iar dacă asta nu te face să te simți mai bine, măcar îți confirmă că nu e doar în mintea ta.

Recomandari si sfaturi

Uimirea este o capacitate înnăscută, prezentă încă din copilărie, dar care se estompează treptat odată cu înaintarea în vârstă. Din păcate, la unii copii și adolescenți, acest simț al mirării pare să se diminueze mult mai devreme. Care sunt, de fapt, beneficiile uimirii? Și cum putem cultiva...

Recomandari si sfaturi

Părinții care doresc să revină mai devreme la locul de muncă după nașterea copilului vor putea lucra cu jumătate de normă și vor continua să primească 50% din indemnizația oferită de stat. În plus, bunicii salariați ar putea prelua concediul de creștere copil, dacă părinții nu pot beneficia de...

Social


pixel