„Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?” Mihai Mărgineanu, oripilat după ce a fost în Vama Veche. Mesaj dur pentru părinți

Data publicării:
„Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?” Mihai Mărgineanu, oripilat după ce a fost în Vama Veche. Mesaj dur pentru părinți / FOTO: captură Facebook @Mihai Margineanu
„Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?” Mihai Mărgineanu, oripilat după ce a fost în Vama Veche. Mesaj dur pentru părinți / FOTO: captură Facebook @Mihai Margineanu

Mihai Mărgineanu, cunoscutul artist și compozitor român, a avut o experiență șocantă în Vama Veche, pe litoralul Mării Negre, în timp ce susținea un concert și își însoțea copiii adolescenți în mini-vacanța lor. 



Într-o postare recentă pe platforma de socializare Facebook, Mihai Mărgineanu a împărtășit impresiile sale despre atmosfera din această localitate de coastă.

Cu toate că Vama Veche este recunoscută pentru energia sa boemă, artistul a fost profund surprins de prezența în masă a liceenilor, în mare parte fără supravegherea părinților.

„Ca orice prost care se respectă mi-am petrecut și eu Întâi Maiul la VamaVeche ...!

Nu neapărat că un nostalgic pocnit ce s-ar putea crede că sunt, ci că Observator și Paznic tăcut al copiilor mei adolescenți cărora le-a fost inspirată de cei doi părinți din dotare, adică de buimacul de mine și de mama lor simpatică, dragostea pentru libertatea la care visam cu toții când ne 'traznea' amestecul de mirosuri de ciorbă-hamsii și vidanje pe tractor din Vama anilor trecuți.

Ei bine, acești doi adolescenți, greu de ținut în frâu, au hotărât să meargă (pe banii lor de dată asta) în Vama Veche spre marea mea disperare, știind-o pe fii mea cel puțin un nivel mai complicată decât mine. 

Evident că mi-am 'tras' o cântare pe partea litorală și ne-am cazat (eu și A.) într-o locație superbă și de bogați din mai sus numită localitate, adică la Ilia. 

Am deschis toate intrumentele de supraveghere care l-ar face invidios pe cel mai șmecher spion din spatele frontului, am re-contactat toți informatorii de pe vremea când vânăm ce-mi plăcea în mod deosebit și ... hai tată să supraveghem!”, și-a început Mihai Mărgineanu postarea.

Mihai Mărgineanu: „Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”

Mihai Mărgineanu a descris cu amărăciune imaginea adolescentelor, multe dintre ele vizibil afectate de consumul de alcool, „călare” pe barurile de pe litoral. Cu o ironie amară, Mărgineanu a pus sub semnul întrebării modul în care adolescenții se distrează în aceste locuri, evidențiind inconștiența și superficialitatea multor comportamente.

„Băi oamenilor ... pe lângă castă dulgherilor, a fierarilor betonisti și a groparilor de cimitir,  era plin de liceeni !!! Fără părinți!

Vama Veche este sufocată de shaorme și clătite, reggetoane și chill-uri cu bass sub 50 de Hz dar și de fetițe 14-15-16-17 ani, fardate toate la fel și prezentându-și ticul verbal "gen" în mai toate propozițiile și după fiecare subiect, multe dintre ele fiind bete chioare (sauuu ... Doamne ferește!) călare pe barurile de la Semafor sau Mandala sau Molotov. (parcă există o lege cu alcoolul la minori?!) 

Băiețeii cu pretenții de masculi interesanți și feroce se strigă răgușit-repetitiv și continuu: Coa****e, co**e , coooa****e, co***e -c***e -c***e. Mai că mi-a venit la un moment dat să-l îmbrac pe unu care era în "maiou" la cele 12 grade de afară. (Zic să nu răcească copilu' !). 

Mi-am dat seama că nivelul de trăi al românului de rând a crescut. Altfel, cum mama dracu' poate un puști de 17 ani să bea Jameson direct din sticlă??? Sau cum poate o puștoaică de 19 ani să vină la mare cu Mini-ul nou-nouț care costă cât 6 rinichi de-ai ei? (nu de-ai mei că pe ai mei nu-i cumpără nimeni!) 

Am bătut Vama în lung și-n lat că să mă conving de un lucru: ori am îmbătrânit eu și nu-mi mai aduc aminte de nenorocirile prin care am trecut în "localitate"   ... sau  ... Lumea a coborât nivelul de caliate sub nivelul marii ?

Așa că, pentru voi ăștia de sunteți părinți și vă credeți deschiși la cap sau va lăudați că ai voștri copii sunt cu gașca la mare ... mândri că s-au maturizat înainte de vreme .... am o întrebare la care nu trebuie să-mi răspundeți mie:    

Bă, voi știți ce mai fac copiii voștri?”, a conchis artistul.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Monden





DC Media Group Audience
pixel