BAC 2024 - PERLE. Mai mulți elevi au luat în glumă proba scrisă la Limba Română: „În nuvela lui Slavici, lângă o moară afurisită, se petrec lucruri rele”

Data publicării:
BAC 2024 - perle. Mai mulți elevi au luat în glumă proba scrisă la Limba Română: „În nuvela lui Slavici, lângă o moară afurisită, se petrec lucruri rele” / FOTO: colaj capturi video Observator
BAC 2024 - perle. Mai mulți elevi au luat în glumă proba scrisă la Limba Română: „În nuvela lui Slavici, lângă o moară afurisită, se petrec lucruri rele” / FOTO: colaj capturi video Observator

Suntem în fiecare an martorii unui spectacol amuzant, dar și trist, în sălile de examen ale Bacalaureatului. Elevii fac „perle” de pomină în cadrul examenului.



Unul dintre candidați a răspuns la întrebarea dacă sinceritatea influenţează emoţiile în exprimare: „Io vă spun sincer că n-am emoţii, că sunt maho (macho) şi iau în pumni pe oricine mă supără”, informează Observator.

Altcineva, în loc să comenteze opera lui Ioan Slavici, a mărturisit că a pregătit doar poezia „Luceafărul” pentru examenul de bacalaureat: „Din păcate, eu am învăţat doar poezia Luceafărul pentru BAC”.

Aceste momente au adus zâmbete pe fețele profesorilor, care au descoperit enunțuri precum „didalahiile” în loc de „didascaliile” și scene confuze din „nuvela lui Slavici”.

„Notiţele autorului sunt didalahiile (didascaliile) scrise putin altfel, ca cititorii să înţeleagă ce se petrece în piesa veselă”;

„În nuvela lui Slavici, lângă o moară afurisită, se petrec lucruri rele, cu persoaje puse pe rele”;

„Ana este nevasta lui Ghiţă, dar are o aventură cu Lică, care fuge apoi se întoarce la moară şi îl ucide pe Ghiţă şi amândoi ard în focul iadului ca pedeapsă”

Citește și „Din ce au văzut la simulare, cât de proști suntem, trebuia să dea mult mai ușor”. Val de nemulțumiri după subiectele de la BAC / VIDEO

Profesor română: „După cum scriu, mulţi sunt analfabeţi funcţionali”

Profesoara de română, Florina Rogalski, a explicat că aceste greșeli, denumite etimologii populare, sunt adesea rezultatul unei interpretări greșite a cuvintelor, ceea ce poate fi amuzant, dar și dezamăgitor, având în vedere durata mare de studiu a elevilor.

„În clipa în care pronunţi promoţie în loc de emoţie, perforaţie, în loc de peroraţie, asmuţire în loc de amuţire, astea în gramatică se numesc etimologii populare. Elevul are impresia că aude un cuvânt, nu îl verifica şi îl scrie pe acela. Efectul este hazliu, dar în acelaşi timp trist, pentru că ei termină 12 ani de şcoală, acum 13 ani de şcoală, şi îmi pare rău, dar după cum scriu, mulţi sunt analfabeţi funcţionali”, a explicat Florina Rogalski, conform sursei citate.

Într-o altă perla amuzantă, un elev a descris pe Arghezi ca pe „un moş cât munţii, dar vioi la picioare şi l-a umplut de promoţii (emoţii) pe tânărul ce l-a vizitat acasă”.

„Autorul emoţionat i-a făcut lui Arghezi o perforaţie (peroraţie), dar marele poet l-a asmuţit (amuţit) ca pedeapsă”.

Ultima probă a Bacalaureatului este joi, iar rezultatele vor fi afișate luni.

Vezi și Bacalaureat 2024. Subiectele care i-au încurcat pe elevi la proba obligatorie a profilului: „Dacă erai bine pregătit, cu siguranță puteai să rezolvi toate subiectele”

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți Parinți și Pitici și pe Google News



Te-a ajutat acest articol?

Urmărește pagina de Facebook Părinți și pitici și pagina de Instagram Părinți și pitici și accesează mai mult conținut util pentru a avea grijă de copilul tău în fiecare etapă a dezvoltării lui.


Autorul articolului: Loredana Iriciuc | Categorie: Social




Articole similare
Cele mai noi articole
Trend - Top citite

DC Media Group Audience
pixel