„Mă aşteptam să fie la Istorie şi la Geografie, dar nu la toate. A fost o surpriză”, a declarat ea, pentru Agerpres.
Iuliana Ștefania Bonciu provine din comuna Vărbilău. Pentru a urma cursurile liceului din Ploiești, a locuit în chirie, sprijinită de părinții săi, cărora spune că le datorează această reușită.
Tânăra afirmă că succesul de la Bacalaureat este rezultatul unui program de învățare început încă de la începutul anului școlar și al muncii depuse în mod constant, fără să apeleze la pregătire suplimentară.
„A fost o pregătire constantă încă de la începutul anului, n-am lăsat chiar totul pe ultima sută de metri. Nu am făcut pregătire la niciuna dintre materii. A fost doar munca mea”, a spus fata.
Eleva spune că a avut rezultate foarte bune pe tot parcursul anilor de școală, însă consideră că performanța nu vine doar din timpul petrecut învățând. Ea a ales să păstreze un echilibru între studiu și viața socială.
„Am păstrat un echilibru. Nu am vrut să renunţ la viaţa socială doar pentru o notă, pentru că sunt de părere că o singură notă nu te defineşte”, explică Iuliana Ştefania Bonciu.
Va urma Facultatea de Geografie și își dorește o carieră în protecția mediului
Pasiunea pentru Geografie a însoțit-o încă din gimnaziu și a fost consolidată în anii de liceu de profesorii care au încurajat-o să aprofundeze această disciplină. După Bacalaureat, Iuliana intenționează să studieze Geografia mediului în cadrul unei facultăți din București și își dorește să lucreze în domeniul protecției mediului.
„Mie îmi place Geografia şi o să mă duc la Facultatea de Geografie, pe Geografia mediului. Încă nu ştiu exact ce vreau să fac mai specific în viitor, dar cu siguranţă în zona aceasta de protecţia mediului. (...) Pasiunea pentru Geografie provine de la doamna mea profesoară de Geografie din gimnaziu. De la dumneaei am cultivat-o şi mi-a plăcut pasiunea pe care o are pentru Geografie şi mi-a inspirat-o şi mie. Iar apoi şi în liceu doamna profesoară a cultivat-o mai departe. Şi din toată Geografia, mie îmi place cel mai mult această zonă de protecţie a mediului”, a declarat tânăra.