Bebeluș declarat mort de medici, descoperit în viață înainte de autopsie. Cazul din SUA este investigat de autorități

O fetiță de 12 ani s-a stins din viață în urma unei altercații violente la școala ei „A încercat să-și apere sora”
Bebeluș declarat mort de medici, descoperit în viață înainte de autopsie. Cazul din SUA este investigat de autorități / FOTO: freepik.com @DC Studio
Un copil în vârstă de 18 luni, declarat decedat la spital și transportat ulterior la morgă, a fost găsit în viață la aproximativ cinci ore după ce medicii îi constataseră decesul. Incidentul, petrecut în Statele Unite, a declanșat o anchetă, iar părinții micuțului ar putea fi puși sub acuzare.

Băiețelul a fost găsit plutind cu fața în jos în piscina din curtea locuinței, potrivit publicației The Sun. În momentul în care a fost scos din apă era inconștient.

Potrivit anchetei, părinții l-au lăsat nesupravegheat aproximativ 15 minute, timp în care au ieșit afară pentru a discuta. După ce au observat că băiatul nu mai era în casă, mama l-a descoperit în piscină.

Tatăl copilului a început imediat manevrele de resuscitare, în timp ce primea indicații prin telefon de la operatorii serviciului de urgență. La un moment dat, un membru al familiei le-a spus dispecerilor că băiețelul „începea să dea semne de revenire”. Polițiștii au ajuns la fața locului în mai puțin de cinci minute de la apelul la 911.

Polițiștii susțin că existau indicii că micuțul era încă în viață

Copilul a fost transportat de urgență la spital, unde medicii l-au declarat decedat.

Cu toate acestea, documentele întocmite de poliție arată că existau indicii că băiețelul prezenta încă semne vitale înainte de ora oficială la care a fost declarat decesul.

Un polițist a consemnat că a auzit o asistentă spunând că micuțul avea puls. În ciuda acestor informații, copilul a fost dus la morga spitalului, unde a rămas timp de aproximativ cinci ore.

Situația a fost descoperită în momentul în care un medic legist a venit să preia trupul pentru autopsie și a observat că băiețelul avea încă un puls slab.

Copilul a fost transportat imediat cu elicopterul la Spitalul de Copii din Phoenix, unde a început tratamentul de urgență.

Medicii au constatat că nu suferise leziuni cerebrale grave

Familia a transmis, prin intermediul unei campanii de strângere de fonduri publicată online, că starea copilului era critică după ce a fost scos din morgă.

Medicii au observat inițial că organele acestuia începeau să cedeze și au anunțat că există suspiciuni privind leziuni cerebrale.

Câteva zile mai târziu, investigațiile prin rezonanță magnetică au arătat însă că băiețelul nu suferise leziuni cerebrale majore.

Medicii au identificat doar o contuzie ușoară la nivelul creierului și apreciază că dezvoltarea normală a copilului ar putea compensa această leziune.

„În ciuda acestui miracol, Vincent are în față o recuperare lungă și dificilă”, a transmis familia. „Va avea nevoie de terapie intensivă, monitorizare medicală permanentă și sprijin pentru recuperarea organelor afectate”.

Evoluția favorabilă a copilului i-a determinat pe membrii echipei medicale să îl numească „copilul minune”, după ce starea sa s-a îmbunătățit suficient pentru ca medicii să înceapă reducerea treptată a suportului respirator.

Familia a declarat că este „copleșită de recunoștință”, însă costurile tratamentului sunt foarte ridicate. Campania GoFundMe lansată pentru acoperirea cheltuielilor medicale strânsese aproximativ 14.000 de lire sterline.

Părinții sunt cercetați de autorități

În paralel cu recuperarea copilului, autoritățile desfășoară o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs incidentul. Părinții băiețelului sunt vizați de investigație, însă procurorii nu au decis deocamdată dacă vor formula acuzații împotriva acestora.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close