Cazul elevului mort la școală în Bacău. Zece apeluri la 112 și suspiciuni grave privind intervenția Ambulanței

Tragedie la o școală din Botoșani. Elev mort, după ce i s-a făcut rău la ora de sport
Cazul elevului mort la școală în Bacău. Zece apeluri la 112 și suspiciuni grave privind intervenția Ambulanței / FOTO ILUSTRATIV: freepik.com @casanowe
Moartea elevului de 15 ani care s-a prăbușit într-o școală din județul Bacău ridică tot mai multe semne de întrebare. După apariția unor informații despre modul în care a fost gestionată intervenția medicală, Ministerul Sănătății a decis extinderea controalelor la nivelul Ambulanței și al Direcției de Sănătate Publică.

Potrivit informațiilor obținute de Digi24, ministrul interimar al Sănătății, Cseke Attila, a decis să trimită corpul de control pentru verificări la Serviciul de Ambulanță Bacău și la DSP Bacău.

Primele minute după tragedie. Școala a cerut ajutor în mod repetat

Noi date furnizate de Serviciul de Telecomunicații Speciale arată amploarea disperării din școală în momentul în care adolescentului i s-a făcut rău.

Primul apel la 112 a fost înregistrat la ora 12:30. Persoana care a sunat anunța că elevul este inconștient. În următoarele șase minute au mai fost efectuate încă patru apeluri.

În total, în aproape două ore, au fost făcute zece apeluri la 112, dintre care opt în mai puțin de 30 de minute.

Cronologia arată presiunea și panica de la fața locului. Profesorii încercau să obțină ajutor cât mai repede, în timp ce starea copilului se agrava.

Profesorii au început manevrele de resuscitare

Până la sosirea echipajului medical, cadrele didactice au fost cele care au încercat să îl resusciteze pe elev.

Ultimul apel la 112 a fost făcut la ora 14:08.

În acest moment, nu există o concluzie oficială care să arate dacă adolescentul ar fi putut fi salvat în cazul unei intervenții diferite. Totuși, informațiile apărute până acum indică posibile probleme în modul în care a fost coordonată intervenția.

Apar acuzații privind deciziile luate la Ambulanță

Datele apărute în ultimele zile contrazic primele explicații oferite de reprezentanții Ambulanței. Inițial, s-a transmis că nu exista medic disponibil și că acesta ar fi fost motivul pentru care la școală a fost trimisă o ambulanță cu asistent. Ulterior, au apărut informații potrivit cărora în stația Ambulanței din Bacău se aflau atât un echipaj cu medic, cât și unul cu asistent.

Potrivit informațiilor obținute de Digi24, medicul coordonator ar fi decis trimiterea echipajului cu asistent, în timp ce medicul a rămas în stație aproximativ 15 minute, înainte de a fi direcționat către un alt caz.

Familie și profesori, marcați de tragedie

Elevul de 15 ani nu a mai putut fi salvat, iar ulterior medicii au declarat decesul. Cazul a provocat un val de emoție în comunitate. Familia copilului, colegii și profesorii sunt profund afectați de cele întâmplate.

Anchetele declanșate la Bacău urmează să stabilească dacă intervenția autorităților medicale a respectat procedurile și dacă au existat erori care au influențat evoluția tragediei.

Mamă și jurnalist, Loredana oferă o voce echilibrată pentru toți părinții care vor să își înțeleagă mai bine copiii. Scrie despre parenting cu sensibilitatea unei mame și rigoarea unui jurnalist, din experiența reală, consultă specialiști, verifică informațiile și selectează doar ceea ce este cu adevărat util pentru familie.
Alte știri
x close