Cei mai mulți părinți din generația X au făcut aceste 5 greșeli, dar, cumva, copiii au ajuns bine

„Copiii mei au folosit bunele maniere în proporție de 98,9% și nu au furat niciodată din cutia cu comori de la școală și nici nu au dat foc la ceva important, ceea ce înseamnă că eu și soțul meu din generația X am făcut o treabă destul de bună ca părinți. Asta nu înseamnă că sunt perfectă. Știu foarte bine că fac greșeli”, spune Susannah B. Lewis, autoare și gazdă de podcast, în rubricile Your Tango.

„Nu am nevoie ca alți părinți să îmi spună ce fac greșit, pentru că știu deja. Nici tu nu ai nevoie să îți spun eu ce greșeli faci, dar dacă le recunosc pe ale mele, poate le vei recunoaște și pe ale tale, iar apoi putem fi de acord cu toții că, într-un fel sau altul, copiii noștri au ajuns bine”, adaugă ea.

Cei mai mulți părinți din generația X au făcut aceste 5 greșeli, dar, cumva, copiii au ajuns bine, potrivit lui Lewis.

Vorbim urât din când în când

„Deși sunt mamă de aproape zece ani, încă nu am reușit să scap complet de obiceiul de a înjura. Dacă scap pe jos tava de sticlă cu chiftea, `vai, ce ghinion` nu este primul lucru care îmi iese pe gură. Cel mai probabil spun un cuvânt din patru litere ca să îmi exprim frustrarea, iar urechile nevinovate ale copiilor mei îl aud.

Nu spun că umblu prin casă recitând versuri obscene și nici nu înjur la masa de duminică, dar mi s-a întâmplat să mormăi câte o înjurătură. Știu că nu este un exemplu bun de parenting și nu pot decât să sper că asta nu îmi va distruge copiii și nu îi va transforma în adulți cu un limbaj vulgar”, spune Susannah B. Lewis.

Ne pierdem cumpătul, în limite rezonabile

„Înainte să devenim cele mai bune prietene, eram convinsă că prietena mea este genul de mamă perfectă. Avea mereu răbdare și calm cu cei trei copii ai ei. Părea că reușește să ajungă la ei doar cu vorbe blânde. După întâlnirile noastre, ajungeam acasă și mă simțeam vinovată că țipam atunci când copiii lăsau costumele de baie ude pe parchet sau vărsau suc pe canapea.

După ce am petrecut mai mult timp împreună, am realizat că și ea este om. Am văzut-o cum își apucă fiul de braț și îl trimite în cameră când îi vorbea obraznic. Am văzut-o cum ofta nervos când copilul cel mic ștergea degetele pline de snacks-uri de perdelele deschise la culoare.

Am văzut-o cum își pierdea și ea cumpătul. Apoi am stat la masa din bucătărie, cu o cutie de bomboane, și ne-am mărturisit vinovățiile și frustrările. I-am spus că prima mea impresie despre ea ca mamă a fost una excelentă. Mi-a spus că a avut aceeași impresie despre mine. Niciuna dintre noi nu își abuzează copiii, fizic sau emoțional, dar amândouă ajungem să țipăm când ajungem la limită. Sper doar că asta nu le va face rău copiilor noștri”, mai scrie autoarea.

Nu respectăm mereu limitele stabilite

„`Mamă, pot să mă uit la Jesse?`, mă strigă fiica mea din sufragerie. Știu că timpul ei de ecran s-a terminat deja înainte de ultimul episod dintr-un serial, dar îi spun că poate să se mai uite puțin. Adevărul este că sunt foarte ocupată. Băiețelul meu doarme și este momentul perfect să plătesc facturi sau să stau la telefon cu o companie de asigurări ore întregi.

Știu că nu respect limitele stabilite anterior, dar trebuie să rezolv câteva lucruri. Este un copil bun. Își face temele și treburile din casă fără să se plângă, așa că pot încălca regulile din când în când, nu? Poate ar trebui să îi sugerez să citească o carte, dar muzica de așteptare de la telefon îmi acoperă vocea rațională din cap. Sper doar că asta nu o va afecta pe termen lung”, mai povestește Susannah B. Lewis.

Le dăm mâncare procesată

„Știu totul despre mâncatul bio. Încerc să cumpăr alimente simple și să evit produsele procesate, pline de aditivi și chimicale. Dacă nu poți să îl crești sau să îl produci natural, de obicei nu îl mâncăm.

Dar budincile sunt la reducere. Am un cupon pentru cereale dulci. Prietenii fiicei mele aduc dulciuri ambalate la școală, iar ea își dorește și ea. Fiul meu adoră bomboanele gumate. Iar cârnații pane sunt soluția perfectă pentru o seară în care sunt prea obosită să gătesc legume și pește după o zi plină de activități. Sper doar că acest lucru nu le va face rău copiilor mei”, mai spune autoarea.

Ne prefacem uneori că ascultăm

„Fiica mea îmi povestește ceva amuzant de la școală sau mă joc cu fiul meu cu figurine, când telefonul începe să sune. Plec imediat cu gândul din conversație sau din joc, ca să văd ce mesaj sau apel cere atenția mea.

Știu că copiii mei au nevoie de atenția mea. Știu că uneori pun un e mail sau o notificare înaintea celor mai importanți oameni din viața mea. Sper doar că asta nu îi va face să îmi ignore apelurile când vor fi adulți.

Sunt zile în care sunt convinsă că am eșuat ca mamă. Nu le-am pus sandvișuri perfecte în pachețel. Nu am reacționat calm când fiul meu a vărsat suc pe covorul nou. Nu am ascultat povestea fiicei mele pentru că eram ocupată să răspund la un mesaj fără importanță. Am greșit azi ca părinte.

Și totuși, fiul meu lasă jocurile, se urcă lângă mine și mă sărută pe obraz. Fiica mea vine pe furiș și mă îmbrățișează în timp ce gătesc și îmi spune că mă iubește. Fac greșeli, dar copiii mei știu că au o mamă care îi iubește mai presus de orice. Sper ca iubirea mea necondiționată să îi țină pe drumul cel bun și să compenseze toate greșelile mele”, conchide Susannah B. Lewis.